Hristos a inviat!

vineri, 02 aprilie 2010, 21:37
2 MIN
 Hristos a inviat!

Mitropolitul Teofan a impartit lumina credinciosilor la miezul noptii. La catedrala catolica, celebrarea privegherii a inceput la ora 23.00. Aflati programul slujbelor religioase in celelalte zile de Pasti.

 

Credinciosii ieseni ortodocsi si cei romano-catolici au luat lumina in aceasta noapte dupa doi ani in care Invierea Domnului a fost sarbatorita la date diferite.

La Catedrala Mitropolitana, ceremonia Pascala a inceput la ora 23.40, cu Slujba Canonului Sfintelor Pasti. La ora 24, Inalt Prea Sfintitul Teofan, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, impreuna cu soborul de preoti, a impartit lumina credinciosilor in fata altarului din catedrala, dupa care, un sfert de ora mai tirziu a iesit in procesiune in fata catedralei, pe esplanada, pentru a proclama Invierea. Jumatate de ora dupa miezul noptii, IPS Teofan a rostit o cuvintare in cadrul predicii de Inviere. Ceremonia a continuat apoi cu utrenia, sfinta liturghie, sfintirea cosurilor de Pasti si ceasurile. La 4 si 15 minute IPS Teofan a impartit credinciosilor din partea catedralei oua, pascute si vin, in sala "Iustin Moisescu" a Centrului Eparhial.

Duminica, Invierea a doua va avea loc de la ora 12, cu citirea evangheliei in mai multe limbi, pina la ora 14. Si miine va celebra IPS Teofan.

Luni, programul liturgic incepe de la ora 8 cu slujba utreniei si se termina la ora 11,30. Dupa-amiaza va avea loc vecernia de la ora 16, cu specificul Pastilor. IPS Teofan va sluji luni la Biserica "Sf. Ioan Domnesc", din Piatra Neamt. Saptamina viitoare, numita "Saptamina luminata", va fi proclamata aceeasi slujba din seara Invierii timp de 7 zile.

La Catedrala Romano-Catolica "Sf. Maria, Regina" intreaga celebrare a privegherii pascale a inceput la ora 23. In afara bisericii a avut loc binecuvintarea focului, apoi aprinderea luminarii pascale si a celorlalte luminari. A urmeat apoi preconiul pascal, respectiv o cintare speciala adresata lui Hristos, lumina lumii, apoi mai multe lecturi din Vechiul Testament, proclamarea Invierii, innoirea fagaduintelor facute la botez si impartasirea credinciosilor. La finalul sfintei liturghii s-a mers in procesiune pe strazile orasului cu luminarea pascala, simbolul Invierii lui Hristos.

Duminica, liturghia de la ora 11 este celebrata de PS Petru Gherghel, episcopul de Iasi. Alte liturghii mai au loc la orele 8, 9.15, 16 si 18,30. La inceputul liturghiilor, credinciosii sint stropiti cu apa binecuvintata in noaptea precedenta, pentru a aminti de botez. Luminarea pascala este asezata linga altar.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii