Povesti despre amor, tradare si moarte, cu Stelian Tanase

Pe Stelian Tanase il stim cu totii de pe sticla, fiind, probabil, dupa Silviu Brucan, cel mai longeviv personaj de talk-show. Lumea televiziunii i-a oferit lui Stelian Tanase cadrul pentru cel mai recent roman al sau, "Maestro", pe care autorul l-a lansat in aceste zile la Iasi. "Maestro" nu se reduce insa la un roman despre televiziune, tine sa spuna Stelian Tanase, care se considera, inainte de toate, scriitor. Televiziunea si filmele au fost  – spune el – doar o sursa de venit si o resursa pentru cartile sale. Profunzimea cartii "Maestro" – o drama in care se intilnesc deopotriva absurdul, grotescul, umorul negru si limbajul trivial – trebuie cautata in alta parte. "E o poveste despre amor, tradare si moarte", isi avertizeaza scriitorul cititorii inca de la prima pagina, prin vocea unei eroine a cartii.

Personajul principal, Maestro insusi, este un roman exilat. Tema exilului l-a preocupat, de altfel, pe Stelian Tanase de multi ani, iar de aici s-a nascut si ideea acestui roman gros, de 587 de pagini, care curge ca o poveste rostita pe nerasuflate, asa cum de altfel a si fost scrisa.

"In urma cu zece ani am fost la Paris pentru o cercetare care privea exilul cultural romanesc si am facut interviuri cu toti intelectualii marcanti care traiau acolo de decenii, pe baza unui chestionar obisnuit, sociologic. Nu ma interesau anumite personaje, ci in general reprezentantii exilului romanesc, fenomenul acesta al destararii", spune Stelian Tanase. De la acest portret al exilatului roman, scriitorul s-a gindit initial sa scrie un scenariu pentru un film, iar cind a ajuns la final – il propusese deja citorva producatori – a realizat ca nu surprinsese de fapt "miezul" a ceea ce voise el sa spuna.

"Scenariul avea in centru acelasi personaj fictiv, un reprezentant al exilului romanesc, iar tema era felul cum televiziunea distorsioneaza, mistifica realitatea, ajungind chiar inversul acesteia. Dar eu voiam sa arat mai mult decit aceasta manipulare si mistificare", spune Stelian Tanase. "Eu voiam sa povestesc despre iubire, tradare si moarte".

In opinia sa, scriitorul trebuie sa fie, inainte de toate, un purtator de memorie colectiva, povestitor, dar nu unul care "bate cimpii", ci un scriitor documentat si tehnic, argumentat, cu precizie de document. "Experienta mea de istoric, de cercetator in arhive, m-a facut sa vad lucrurile in acest fel". Asadar, a lasat balta scenariul si a inceput sa scrie un roman. "L-am scris pe nerasuflate, in doar citeva zile. Apoi l-am rescris, l-am cizelat, i-am refacut firul dramatic, am lucrat la finete timp de mai multe luni", a povestit Stelian Tanase.

Performantele romanilor in exil, doar un mit

Aceasta e povestea romanului "Maestro", in care crede ca a surprins portretul exilatului asa cum l-a inteles in urma cercetarii asupra exilului si a anului petrecut apoi in America. "Exilatul" roman – termen eroic, care nu se mai justifica azi – este un om nemultumit de el insusi, adesea frustrat din cauza discrepantei dintre realizari si iluzii. Fiecare are in minte o alta Romanie – este tara lasata in urma in momentul plecarii – si care in memoria sa ramine la fel, nu mai evolueaza, motiv pentru care exilatii nu inteleg ce se intimpla acasa, desi sint la curent cu stirile.

Marea majoritate a imigrantilor romani nu reusesc "afara", a constatat Stelian Tanase. Unii reusesc sa se integreze, au o slujba sigura si un venit sigur, mai cu seama cei care au plecat de tineri, in timpul studiilor. Acestia se indeparteaza, de regula, de comunitatea romaneasca. Dar a spune chiar si despre cei care se integreaza ca "ating virful" sau ca "sint niste performeri" e o exagerare, "un al mit despre natiunea noastra extraordinara", spune Stelian Tanase, pe care ideea exilului nu l-a atras niciodata, cu toate ca romanul sau "Luxul melancoliei", aparut in 1982, i-a crat probleme cu Securitatea si a fost printre cei care au avut "literatura de sertar".

Romanul "Corpuri de iluminat" a vazut lumina tiparului abia in 1990, iar in 1995 a publicat "Ora oficiala de iarna. Jurnal 1986 – 1990". Stelian Tanase nu se considera insa un disident, singurul gest de opozitie deschisa fiind semnarea scrisorii intelectualilor de solidarizare cu Mircea Dinescu, aflat in domiciliu fortat in 1989. In perioada aceea in care a avut diverse slujbe liberale – "am fost si impresar, imi amintesc ca am impresariat la Iasi un concert «Rosu si Negru»" – a acumulat insa pentru cariera sa ulterioara, cind va scrie aproape cite o carte pe an. Nu a scris doar fictiune, caci "Anatomia mistificarii" este in opinia sa un roman non-fictiv, ci si istorie si eseuri.

Mai departe va ramine insa fidel literaturii. Marile sale modele sint de altfel literare, iar spiritul lor e prezent si in "Maestro": Gogol, Louis Ferdinand Celine si Charles Bucowski. Dar Stelian Tanase recunoaste ca, desi el se defineste intii de toate scriitor, doar dupa ce nu va mai fi se va sti cu adevarat ceea ce a fost esential in viata sa, parafrazind replica unui personaj din romanul sau lansat acum la Iasi: "Nu stim niciodata ceea ce e esential in viata noastra, caci nu avem decit cadre, detalii. Ansamblul il vad doar cei care traiesc dupa noi si care pot privi intreaga noastra viata, pina in ultima clipa".