Razboiul „idiotilor”

vineri, 08 iulie 2011, 21:59
2 MIN
 Razboiul „idiotilor”
Mesajul "catre idioti" al lui Constantin Simirad

"Idiotii" i-au dat o replica sefului Consiliului Judetean, Constantin Simirad. In cursul zilei de vineri, pe usa biroului consilierilor judeteni din Casa Patrata a fost lipit un "drept la replica" al "idiotilor" din CJ.

Comunicatul nesemnat vine ca raspuns la un mesaj transmis, in acelasi mod, de catre seful CJ cu o zi in urma, in care cei care il criticau pe tema Aeroportului erau numiti idioti. "In 2008, in timpul mandatului aceluiasi presedinte, nu s-a facut nimic concret pentru Aeroport. In 2009, la fel. Luna trecuta, proiectantul Aeroportului (Search Corporation – n.r.) a anuntat ca renunta la colaborarea cu CJ din cauza relationarii cu presedintele CJ. Desi Aeroportul Iasi este entitate eligibila, primul proiect depus si analizat de Comisia Europeana privind modernizarea unui aeroport este depus de Gheorghe Flutur (seful CJ Suceava – n.r.) pentru aerogara «Stefan cel Mare» (care nu ar fi entitate eligibila, n.r.). Cel mai probabil, lucrarile la Aeroportul Iasi vor incepe atunci cind actualul presedinte al CJ va pleca de la conducerea acestei institutii", se arata in dreptul la replica.

Dreptul la replica al "idiotilor"

Comunicatul inedit continua si cu o serie de explicatii preluate din Dictionarul explicativ al limbii romane. "Dictionarul explicativ ne spune ca un idiot este un om nefericit care sufera de idiotenie, care vadeste lipsa de inteligenta; un om cu capacitati mintale foarte reduse; imbecil, cretin, prost, neghiob, timpit, stupid, nerod, netot. Un om care timp de trei ani nu reuseste sa inteleaga nimic despre un subiect, cum ar fi, de pilda, Aeroportul, vadeste, in mod clar, lipsa de inteligenta. Ca atare, cine este idiot: un presedinte de CJ, care nu (mai) pricepe pe ce lume traieste, sau iesenii, pe care acelasi presedinte ii acuza la gramada ca nu il inteleg?!", se mai arata in dreptul la replica al "idiotilor".

Ulterior, prin intermediul unui alt mesaj lipit pe geamurile din CJ, Constantin Simirad a anuntat ca nu va mai da vreo replica adversarilor politici.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii