Cine va ocupa fotoliul de presedinte al Judecatoriei Roman?

joi, 08 iulie 2004, 23:00
1 MIN
 Cine va ocupa fotoliul de presedinte al Judecatoriei Roman?

Dupa pensionarea judecatorului Dumitru Biro, fostul presedinte al
Judecatoriei Roman, locul lasat liber de catre acesta va trebui incredintat,
in curind, unui alt magistrat romascan. Pina la data de 5 iulie a acestui an,
judecatorii care aspira la ocuparea acestei functii au avut posibilitatea sa-si
depuna dosarele de solicitare catre Curtea de Apel Bacau. Chiar daca
functia de presedinte al Judecatoriei Roman i-a tentat pe multi dintre
magistratii romascani, in cursa s-au inscris, pina la data de 5 iulie, doar doi
dintre magistratii romascani: actualul presedinte interimar, judecatoarea
Veronica Iacob, si fosta vicepresedinta a aceleiasi institutii, judecatoarea
Lucia Cojocaru. „Depunerea cererilor si documentatiilor aferente s-a
efectuat pina la data de 5 iulie, urmind ca dosarele sa fie inaintate,
impreuna cu punctul de vedere al presedintelui Curtii de Apel Bacau, catre
Consiliul Superior al Magistraturii. Cit priveste data numirii in aceasta
functie a unuia dintre cei doi magistrati, aceasta urmeaza sa fie stabilita de
catre Consiliul Superior al Magistraturii”, a precizat judecatorul Catalin
Serban, purtatorul de cuvint al Curtii de Apel Bacau.
Cu toate ca pentru ocuparea fotoliului de presedinte al Judecatoriei Roman
s-au inscris doar doi magistrati, „lupta” pentru aceasta functie se anunta a
fi una acerba, avind in vedere experienta si profesionalismul de care au dat
dovada, in ultimi ani, atit judecatoarea Lucia Cojocaru, cit si colega sa,
Veronica Iacob. (Bogdan GOTCA)

Comentarii