Gerul ne da viata peste cap

miercuri, 25 ianuarie 2006, 00:00
3 MIN
 Gerul ne da viata peste cap

Scolile vor fi inchise si miine
Din cauza gerului sau a drumurilor blocate de zapada, mai multe scoli si-au
suspendat activitatea sau si-au redus programul de lucru. Portile scolilor
din comunele Dochia, Icusesti (Balusesti, Mesteacan si Tabara), Caciulesti,
Girov au fost inchise. Scolile si gradinitele din comuna Bargauani (cele
sapte scoli) au anuntat ca nu vor face ore pina pe data de 26 ianuarie. La
Dochia, scoala va fi inchisa si miine. Aceeasi situatie se inregistreaza si la
scoala din Balusesti, unde masinile nu pot intra in comuna. In comuna Bira
si in Betesti – Rediu, programul pentru clasele I-X a fost redus. „Din cauza
temperaturilor foarte scazute, sobele din clase nu fac fata gerului, iar in
consiliile de administratie s-a luat deciza ca orele sa fie reduse pina la 40
de minute, cu o pauza de doar cinci minute. De asemenea, elevii care
invata dupa-amiaza au un program redus, astfel incit sa plece acasa pe
lumina. Parintii nu i-au trimis pe cei mici prin frig la gradinite. Toti cei care
si-au suspendat orele au trimis deja catre Inspectorat programul de
recuperare”, a declarat Mariana Rosanu, purtator de cuvint al
Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Neamt.
Desi fata de ziua de luni s-a inregistrat un numar mai mare de scoli care si-
au suspendat orele, ISJ nu poate lua o decizie de inchidere a scolilor pe
perioada gerului, deoarece in foarte multe comune nu s-au inregistrat
probleme, iar motivele suspendarii sint altele pentru fiecare localitate.
Tevile de apa ingheata „pe capete”
AcvaServ a fost luata cu asalt de romascanii care au ramas fara apa. Sute
de familii au sunat la dispecerat pentru a reclama faptul ca tevile de
alimentare cu apa au inghetat. In cursul zilei de ieri au fost remediate
problemele aparute la circa zece abonati care locuiesc la case si carora le
inghetasera apometrele. De asemenea, echipele societatii au remediat
problemele la blocurile 4C de pe Mihai Eminescu, 4B si 2A de pe Ecaterina
Teodoriu, la nr. 265 de pe Stefan cel Mare, bl. 1 si bl. 2 de pe Fundatura
Crizantemelor, bloc 17, scara B, de pe Aleea Revolutiei, la fosta Policlinica
cu Plata, la Scoala de Muzica, la Distrigaz (strada Dezrobirii) si la Clubul
Atletic (strada 1 Decembrie 1918). „Tevile au inghetat deoarece nu sint
protejate. Oamenii nu se gospodaresc si nu se implica in protejarea
spatiilor comune, cum sint subsolurile sau casa scarii. Pentru tevile din
metal, singura solutie este incalzirea cu foc, iar pentru cele de plastic se
actioneaza cu apa calda”, a declarat Cristian Buzdugan, director tehnic al
AcvaServ. Societatea mai are de rezolvat solicitarile venite de pe strazile
Ion Creanga, Panaite Donici (bl. 10), Victor Hugo (bl. 6), Alexandru cel Bun
(bl. 7), Miron Costin (bl. 5A), Bogdan Dragos (bl. 1B, scara C). Aceste
sesizari urmeaza sa fie rezolvate in cursul zilei de astazi, in masura in care
echipele pot face fata numarului mare de solicitari.
Purtatorul de cuvint al E.On. Iasi ne-a comunicat faptul ca in zona
Romanului si chiar in toata Moldova nu au fost inregistrate sesizari privind
caderea tensiunii electrice. Chiar daca gerul nu a afectat instalatiile
electrice, reprezentantii E.On. avertizeaza populatia sa nu foloseasca in
exces aparatele electrocasnice si sa nu utilizeze improvizatii in locul
sigurantelor calibrate din locuinte. Folosirea sirmelor sau a altor „inventii”
personale poate duce la provocarea unui incediu. (Claudia MATEI)

Comentarii