Romanul, scaldat in singe

miercuri, 16 ianuarie 2002, 00:00
4 MIN
 Romanul, scaldat in singe

Cea mai singeroasa luna a anului trecut a fost decembrie, cind au fost inregistrate sase crime, la polul opus situindu-se luna octombrie, cind nu a fost inregistrata nici o crima. In martie 2001 au fost comise patru crime, iar in iunie, iulie, august si noiembrie au fost comise cite trei crime. Marea majoritate a crimelor inregistrate in 2001 s-au produs pe fondul consumului exagerat de alcool, pornirile criminale aparind de cele mai multe ori in urma unor dispute pornite de la bani. Saracia, promiscuitatea, somajul, la care se adauga lipsa de perspective caracteristica unei societati ce nu-si poate permite sa aiba grija de membrii ei constituie principalele cauze ale crimelor comise in anul care a trecut, iar atit timp cit aceste cauze nu vor fi inlaturate sau cel putin atenuate este extrem de probabil ca numarul crimelor inregistrate in Neamt sa creasca in acest an.
Crime cu trei autori
In 2001, in Neamt, au fost inregistrate, fapt nemaiintilnit dupa 1990 in judetul nostru, doua crime cu trei autori. Este vorba despre o crima petrecuta in ianuarie 2001, la Oniceni, si despre uciderea unei prostituate in virsta de 23 de ani, pe 15 noiembrie 2001, la Roman. Pe 22 iulie 2001, dupa zeci de ore de audieri si confruntari, Gheorghe Zaloaga, in virsta de 36 de ani, din satul Ciornei, comuna Oniceni, a fost arestat preventiv pentru comiterea infractiunilor de omor calificat, incaierare si ultraj contra bunelor moravuri. Anchetatorii au stabilit ca acesta este coautor la o crima comisa pe 27 ianuarie 2001, la Oniceni. Arestarea lui Gheorghe Zaloaga a fost facuta dupa trei zile de ancheta, timp in care acesta a fost audiat si confruntat cu fratele sau, Cristinel Zaloaga, si cu varul sau, Florin Zaloaga, cei doi fiind deja arestati preventiv pentru implicarea in crima amintita. Fapta pentru care au fost incriminati Cristinel, Gheorghe si Florin Zaloaga s-a produs pe 27 ianuarie 2001, la Oniceni, atunci cind acestia au fost implicati intr-o incaierare cu un grup de tineri din localitate. Dupa ce, in fata unui bar din Oniceni, a avut loc un schimb reciproc de lovituri intre cele doua tabere, Cristinel Zaloaga a intrat in bar, a pus mina pe un scaun si l-a lovit pe Constantin Moisei, unul dintre tinerii din Oniceni. Florin Zaloaga a incercat si el sa imite exemplul varului sau, insa a fost impiedicat de patronul barului in fata caruia a avut loc incaierarea. Pentru a-si "dovedi" adversarii, Gheorghe Zaloaga a rupt doua scinduri dintr-un gard si i-a dat una dintre acestea varului sau, Florin Zaloaga. Cu scindurile smulse din gard, cei doi l-au lovit apoi in mod repetat in cap pe Vasile Prisecaru, in virsta de 21 de ani, un alt tinar din Oniceni implicat in conflict. Prisecaru a fost transportat la Clinica de Neurochirurgie Iasi, unde, pe 28 ianuarie 2001, a murit. Necropsia efectuata a stabilit ca decesul a survenit ca urmare a unui politraumatism cranian cu multiple fracturi de bolta craniana si baza de craniu, consecinta a numeroase lovituri succesive aplicate cu corpuri dure.
Prostituata zdrobita in bataie

Vasile Radu, in virsta de 29 de ani, si Marius Chirila, in virsta de 24 de ani, au fost arestati preventiv pe 7 decembrie, fiind acuzati de comiterea infractiunii de omor. Cei doi, ajutati de Bogdan Lepadatu, au omorit in bataie, pe 15 noiembrie 2001, o prostituata in virsta de 23 de ani. Dupa ce au dus victima la spital, tinerii au disparut de la domiciliu, intr-un Volkswagen Transporter, inmatriculat NT 04 JJB. Vasile Radu si Marius Chirila au fost retinuti de politisti in urma unui filtru rutier efectuat in noaptea de 6 spre 7 decembrie, in comuna Horia. Acestia, aflati sub influenta bauturilor alcoolice, circulau cu Volkswagenul dat in urmarire. Prezentati procurorului care a condus ancheta, ei au recunoscut rolul jucat in crima petrecuta pe 15 noiembrie si au sustinut ca au stat ascunsi, pina in urma cu citeva zile, in Bacau. De asemenea, ei au declarat ca nu stiu unde se ascunde Bogdan Lepadatu, cel de-al treilea posibil ucigas, acesta fiind cautat in continuare de politisti. Conform declaratiilor celor doi tineri, Maria Rata a platit cu viata pentru ca a indraznit, cu citeva zile inainte de comiterea crimei, sa-l reclame politistilor pe Vasile Radu, concubinul ei, care obisnuia sa o bata in mod frecvent. Pentru ca a primit o amenda de 600.000 de lei, Vasile Radu a hotarit sa se razbune si, in seara de 15 noiembrie, dupa ce au baut cite cinci litri de vin de caciula, au plecat impreuna cu cei doi prieteni la un bar de la iesirea din Roman, unde isi avea „vadul" Maria Rata. Tinerii au obligat femeia sa urce in masina si, pe drum, au batut-o pe rind cu pumnii si picioarele. Primul care a lovit prostituata cu pumnii, cu picioarele si cu o sticla, a fost Bogdan Lepadatu, la indemnul lui Vasile Radu, urmat apoi chiar de catre concubin si de Marius Chirila, care-si amintise ca, in urma cu citeva luni, la o cearta, Maria Rata ii aruncase in fata un pahar de vin. Dupa ce au zdrobit-o in bataie, tinerii au dus victima la locuinta lui Bogdan Lepadatu, din satul Horia, si au abandonat-o pe un pat, ei continuind sa bea. Maria Rata a fost dusa in stare grava la spital abia a doua zi dimineata, vineri, 16 noiembrie 2001. Femeia, care avea multiple rupturi costale si ficatul rupt, a decedat la scurt timp dupa ce a ajuns la spital. (B. GOTCA)

Comentarii