Tarita a primit cadou o crescatorie de porci

duminică, 11 mai 2003, 23:00
3 MIN
 Tarita a primit cadou o crescatorie de porci

Fostul complex de crestere a porcilor de la Basta a fost, pina nu demult, unul dintre cele mai productive societati de acest gen din zona Romanului. Din nefericire, dupa Revolutie, activitatea complexului s-a diminuat treptat, lucru care l-a adus, in anul 2000 in pragul falimentului. Acest lucru a facut ca activele complexului de crestere a porcilor de la Basta sa fie o tinta usoara pentru holdingul deputatului PSD de Neamt Culita Tarita.
La sfirsitul anului 2000, mai multe institutii publice ale statului si diversi creditori (Casa Judeteana de Pensii, Administratia Finantelor Publice etc.) au cerut in instanta falimentul complexului de la Basta.
Dupa ce s-a efectuat o evaluare a patrimonoilui, s-a constatat ca valoarea acestuia se ridica la aproximativ 4 miliarde de lei, in timp ce valoarea totala a datoriilor se ridica la aproximativ 7 miliarde de lei. Odata cu declansarea procedurii falimentului, lichidatorul judiciar a incercat, de mai multe ori, sa vinda activele fostului complex, insa nici o firma nu s-a aratat interesata de achizitionarea complexului de crestere a porcilor de la Basta.
La finele anului 2001, Guvernul Romaniei a emis Ordonanta de Urgenta nr. 168, cu privire la atribuirea cu titlu gratuit catre diverse persoane juridice a cladirilor dezafectate destinate cresterii animalelor. In anul 2002, Ordonanta de Guvern nr. 102 a completat vechea ordonanta cu noi precizari. Conform noilor prevederi, atribuirea cu titlu gratuit a acestor cladiri dezafectate trebuia pusa in practica de catre Directiile Judetene de Agricultura. Directia Agricola a cerut in instanta suspendarea falimentului complexului Basta, pentru ca acesta sa poata fi dat cu titlul gratuit catre o firma interesata. Din intimplare, firma respectiva nu este alta decit SC TCE Trei Brazi, societate care apartine deputatului PSD de Neamt Culita Tarita. Instanta de judecata de la Piatra Neamt a respins cererea de suspendare a falimentului initiata de Directia Agricola, procesul continuind, ulterior, la instanta superioara de la Bacau, unde Directia a avut, de acesta data, cistig de cauza. „Complexul a fost dat cu titlul gratuit catre TCE Trei Brazi, dar nu stiu pe ce perioada de timp. Nu sint documentat! Scrieti asa: ?Am vorbit cu Rascanescu si nu a fost documentat sa ne dea date?. Inghit si treaba asta, ca doar sint pus pe esafod, ce sa fac?”, a afirmat directorul general al Directiei Agricole Neamt. Pentru cei care nu cunosc realitatile si relatiile din judetul Neamt, pare cel putin bizara atitudinea directorului Directiei Agricole sau, altfel spus, un gest sinucigas.
Prin stoparea procedurii falimentului complexului Basta, creditorii acestuia, care aveau de recuperat de la fosta crescatorie de porci aproximativ 7 miliarde de lei, nu mai pot spera ca-si vor mai recupera banii. Printre creditori se numara institutii de stat, care colecteaza bani la buget, dar si firme private sau chiar persoane fizice. Reamintim ca 15 persoane fizice din zona Roman, care au dat animale pentru sacrificat la complexul Basta in urma cu mai multi ani, nu si-au mai primit banii nici in ziua de astazi. Valoarea pierderii ajungea, in anul 2000, la aproximativ 200 de milioane de lei. Unul dintre crescatori, Florin Balan, s-a adresat, pentru a-si recupera contravaloarea porcilor predati in 1996 la Basta, Curtii Europene de Aparare a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
Singura speranta pentru cele 15 familii de a-si mai recupera banii munciti cu greu ani de zile era declararea falimentului si vinzarea activelor, cu banii obtinuti urmind a se achita datoriile inregistrate de catre complex. Acum, prin cedarea cu titlu gratuit a complexului catre firma TCE Trei Brazi, nici unul dintre creditori nu isi mai poate recupera banii, singurul beneficiar al OG 102 fiind, practic, deputatul Culita Tarita. (Z.R.)

Comentarii