Sapte raniti intr-un accident, la ora 4 dimineata

luni, 14 mai 2012, 22:43
2 MIN
 Sapte raniti intr-un accident, la ora 4 dimineata

  Un autoturism Cielo, in care se aflau doua persoane, s-a izbit de un microbuz. Microbuzul, cu mai multi pasageri, se deplasa dinspre Iasi catre Voinesti. Accidentul s-a produs in jurul orei 4,50. „In autoturismul condus de Costel P., de 47 ani, din localitatea Tibanesti, se mai afla o persoana. Evenimentul s-a produs din cauza faptului ca soferul autoturismului, nu se stie din ce motiv, nu a pastrat distanta laterala si a patruns pe contrasens, unde a lovit un microbuz condus de Cristinel E., de 28 ani, tot din Tibanesti. In urma coliziunii au rezultat sapte victime, dintre care doua au refuzat transportul la spital. Doua victime erau din autoturism, iar celelalte cinci din microbuz", a declarat Anca Vijiac, purtatorul de cuvant al Politiei. Cei cinci pacienti care au mers la spital au fost preluati de mai multe echipaje medicale.

Dosar penal

Soferul autoturismului Cielo este in starea cea mai grava. „Pacientul in varsta de 47 de ani era politraumatizat, cu abdomen acut chirurgical posttraumatic. A intrat direct in sala de operatii, insa pronosticul ramane rezervat. Tot in stare grava era si un pasager in varsta de 62 de ani, fiind politraumatizat, cu abdomen acut chirurgical si fractura de femur. Un alt pacient de 20 de ani avea contuzie renala si contuzie hepatica, starea lui fiind stabila", a precizat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD. Alti doi pacienti suferisera mai multe contuzii si au putut pleca acasa dupa ce au primit tratamentul necesar. Costel P., soferul de pe autoturismul Cielo, s-a ales cu dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.

Accident si la Valea Lupului

Tot ieri, un autoturism Matiz s-a rasturnat langa postul de control al Politiei din Valea Lupului. Soferul a iesit singur de sub masina, apoi a fost ajutat de alti participanti la trafic sa impinga autoturismul avariat la marginea strazii. Conducatorul Matiz-ului a povestit ca, in timp ce circula dinspre rondul de la Era Park catre intrarea in municipiu, a fost acrosat de un TIR care facuse balans in sensul giratoriu din cauza vitezei. „El merga cu viteza si m-a lovit. Se vede vopseaua de pe masina lui pe spoilerul Matiz-ului. Apoi m-am rasturnat, ca e usoara. Bine ca nu m-am ranit. Este vina lui, nu a mea", a spus soferul politistilor. Dupa ce au fost testati cu etilotestul, ambii soferi au fost chemati la Politia Rutiera pentru mai multe declaratii dar si pentru a explica in amanunt cum s-a produs evenimentul rutier. Politistii spun ca au inceput cercetarile pentru stabilirea vinovatului.

„Politistii s-au deplasat la fata locului unde au facut masuratorile. In acest sens se fac cercetari pentru stabilirea cu certitudine a cauzelor care au dus la producerea accidentului", a spus si Anca Vijiac, purtatorul de cuvant al Politiei.

Comentarii