Sentinta 2 in 1

Subtitlu

miercuri, 09 februarie 2011, 00:22
6 MIN
 Sentinta 2 in 1
Judecatorul Daniel Mirauta isi recunoaste greseala. Spune ca nu e copy paste, ci doar o eroare de program.

De-a lungul anilor, justitiabilii si avocatii au tot vorbit pe la colturile Palatului de Justitie din Iasi despre faptul ca unii magistrati semneaza "ca primarii" si nu fac altceva decit sa copieze paragrafe intregi din alte hotariri judecatoresti. Totusi, acest lucru nu a fost confirmat oficial de nimeni, raminind la stadiul de birfa in instantele de judecata.

Recent, o sentinta emisa de un magistrat din cadrul Judecatoriei Iasi a fost casata, iar dosarul a fost trimis inapoi spre rejudecare. Motivul? In motivarea deciziei luate, judecatorul Daniel Mirauta a mentionat pe patru pagini detalii despre cazul respectiv, iar pe alte trei pagini a facut scris despre un alt dosar. Prin sentinta data pe 16 iunie 2010, magistratul a condamnat-o pe Mihaela Iacob la patru ani si jumatate de inchisoare, pentru delapidare si fals intelectual. In plus, inculpata, reprezentata de avocata Nicoleta Balica – nimeni alta decit cea care a denuntat-o recent la DNA pe judecatoarea Angela Ungureanu -, a fost obligata la plata a 220.253 de lei catre partea civila Universitatea "Al.I. Cuza". Femeia a fost acuzata ca, in calitate de casier in cadrul institutiei de invatamint, si-ar fi insusit bani primiti de la studenti si ar fi trecut date nereale in 519 chitante. In motivarea hotaririi, judecatorul Mirauta face referire la caz pe primele patru pagini. La pagina 5, insa, acesta aduce in discutie un alt caz, despre un barbat acuzat doar de delapidare. Barbatul, in calitatea sa de consilier de vinzari in cadrul unei firme clujene cu sediu si la Iasi, a fost acuzat ca si-ar fi insusit bani din gestiunea firmei in cadrul careia era angajat.

Ce spune judecatorul Mirauta?

Femeia condamnata de Judecatorie a atacat sentinta la instanta superioara, Tribunalul Iasi, iar judecatorii de acolo au constatat greseala comisa. Acestia au admis cererea Mihaelei Iacob, au casat sentinta si au dispus intoarcerea dosarului la instanta inferioara, pentru rejudecare.

Totusi, magistratul Daniel Mirauta este de parere ca aceasta cauza s-ar fi putut judeca in continuare la Tribunal. Acesta a afirmat ieri ca a incercat sa repare greseala, dar ca acest lucru nu a fost luat in calcul de instanta superioara. "Stiu despre ce este vorba. Eu am facut o indreptare de eroare materiala in acest caz, dar nu a fost luata in calcul de Tribunal. Stiu ca s-a decis casarea si intoarcerea spre rejudecare a dosarului, insa consider ca a fost vorba acolo mai mult despre o greseala de forma, decit despre una de fond", a declarat ieri judecatorul Daniel Mirauta.

Acesta a explicat ca a fost vorba despre o greseala generata de faptul ca a motivat sentinta in doua zile. "Am motivat hotarirea in doua zile. Eu lucrez cu grefierul prin intermediul unui program. In prima zi am motivat jumatate de hotarire, pentru ca, a doua zi sa motivez si restul. Grefierul a preluat motivarea din prima zi, desi nu era finalizata. Cind am adaugat restul motivarii, a doua zi, a fost preluata o alta parte, dintr-o alta motivare, la un alt dosar. Este adevarat ca, in mod normal, ar fi trebuit sa citesc cu atentie motivarea inainte de a o semna, insa m-am bazat pe faptul ca stiam ce scrisesem", a adaugat magistratul.

Daniel Mirauta a recunoscut ca nu este prima oara cind i se intimpla acest lucru, insa a tinut sa precizeze ca este vorba despre unele erori care pot interveni in activitatea de judecator. "Este greseala mea, in special, dar astfel de erori pot interveni in activitatea noastra. Eu am un formular dupa care dau sentintele si preiau de acolo unele idei", a mentionat acesta.

Insa Daniel Mirauta a negat posibilitatea aparitiei unor astfel de greseli din cauza copierii formularilor din alte hotariri judecatoresti. "Aici nu poate fi vorba in nici un caz despre «copy-paste» din alte sentinte", a incheiat magistratul din cadrul Judecatoriei Iasi.

"Ar fi absurd sa afirm ca nu se practica uneori metoda «copy-paste»"

Colegii judecatorului refuza sa comenteze cazul, insa afirma ca astfel de situatii pot aparea oricind si dau vina pe sistem. "Asemenea erori pot aparea in activitatea noastra. Este si vina sistemului si a volumului extrem de mare de munca. Ar fi absurd sa afirm ca nu se practica uneori metoda «copy-paste», dar trebuie sa va ginditi ca exista dosare similare si formulari identice in anumite cazuri. Legislatia spune ca trebuie sa motivam fiecare hotarire, dar nu inteleg, de exemplu, de ce trebuie sa faca acest lucru si o instanta de control, in apel sau recurs. Cind am inceput in magistratura scriam de mina si asemenea probleme nu aveau cum sa apara, insa volumul de munca a crescut enorm de mult de atunci", a afirmat ieri judecatorul Daniela Amancei, din cadrul Tribunalului Iasi.

Aceasta a recunoscut ca persoana implicata in acel dosar ar putea sustine ca a fost dezavantajata din cauza deciziei luate in cazul sau si din cauza dispozitiei de rejudecare a dosarului.

Pe de alta parte, alti magistrati au precizat ca nu au folosit asemenea practici. "Eu nu am dat niciodata «copy-paste» si nici nu cunosc pe cineva care sa fi facut acest lucru. Cred ca fiecare caz are particularitatile sale", a mentionat judecatorul Aurel Dublea, din cadrul Curtii de Apel Iasi.

In acelasi timp, in mod neoficial, unii judecatori recunosc ca au mai fost astfel de cazuri pe rolul instantelor iesene de-a lungul timpului. Totodata, unii dintre avocatii ieseni refuza sa faca orice comentariu referitor la acest caz, dar afirma, sub protectia anonimatului, ca se practica metoda "copy-paste". "Aceasta metoda este folosita intens in instantele iesene si nu numai. Am avut dosare diferite la care si virgulele se potriveau. In mod normal, cred ca toate cazurile difera mai mult sau mai putin si ar trebui sa se vada acest lucru si in motivarile deciziilor luate", a afirmat un avocat iesean.

–––

"Este o practica in instante"

De-a lungul timpului, "Ziarul de Iasi" a facut referire la faptul ca unele motivari ale sentintelor se aseamana in mod izbitor. Intr-un articol publicat pe data de 25 iunie 2008, reporterii "Ziarului de Iasi" observau faptul ca exista o fraza ce se repeta in cazurile in care se acorda daune morale mari. Atunci, reporterii au facut comparatie intre o fraza folosita de judecatorii ieseni in cazul profesorului Vasile Burlui, care obtinuse in instanta despagubiri de trei miliarde de lei vechi, pentru "zbuciumul interior", de la Universitatea de Medicina si Farmacie.

Intr-un alt caz, liderul PSD Vrancea, Marian Oprisan, care a pretins daune morale de la o jurnalista, a sustinut acelasi lucru intr-un dosar: "Fiecare persoana are dreptul sa beneficieze de un climat moral sanatos, caracterizat de o anumita constanta a barometrului psihic, de o pace sufleteasca. Afectarea acestui climat moral, prin orice forma de agresiune psihica, creeaza o strare de neliniste, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm si pasnic al vietii sufletesti."

Referitor la astfel de situatii, un avocat iesean sustine ca este o adevarata practica. "Fara discutie exista o astfel de practica in instante. In penal am demonstrat de nenumarate ori ca se folosesc fisiere word la virgula in dosare diferite. Si nu ma refer aici doar la masuri preventive, ci chiar pe fondul cauzelor. Am intilnit cazuri in care instanta a copiat ad litteram o alta sentinta, dintr-un alt dosar. S-a trecut «declaratiile olografe ale martorilor», lucru care nu exista. De fapt, se schimbase cuvintul «inculpati» cu «martori». Am fost in sala la un proces in care procurorului de sedinta i s-a cerut de catre judecator sa dea rechizitoriul pe un stick. Asta ca sa se poata copia pagini intregi din urmarirea penala. E incredibil! Sint unii judecatori care sint platiti degeaba. Asa se judeca la ora actuala in Romania, e tara tuturor posibilitatilor. De fiecare data cind apare asa ceva, toata lumea spune ca e o eroare materiala, asta e singura scuza, iar judecatorilor nu li se intimpla nimic. Sint unii pe care nu ii intereseaza nimic, e mai usor sa copieze ceva din alta parte", a declarat ieri avocatul Ionel Nechita.

In astfel de cazuri, spun judecatorii, magistratul care a comis eroarea nu poate pati nimic. "In asemenea situatii, cind este vorba despre o eroare materiala, judecatorului nu i se poate imputa nimic. Este o greseala pe care o poate comite oricine, judecatorii nu sint roboti, sint tot oameni. In cel mai rau caz, la evaluarea anuala, i se poate recomanda unui judecator sa mearga la cursuri de perfectionare, dar asta numai in cazul in care se demonstreaza ca a avut lacune in ce priveste un domeniu sau altul", a precizat judecatorul Aurel Dublea.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii