Cu gunoaiele si mizeria pina-n usa primariei, primarul din Cimpulung Moldovenesc viseaza la Internet

luni, 06 martie 2000, 00:00
3 MIN
 Cu gunoaiele si mizeria pina-n usa primariei, primarul din Cimpulung Moldovenesc viseaza la Internet

Dupa cum ii gospodarul asa-i si gospodaria
"De mizeria si gunoaiele de care municipiul nostru nu mai scapa, primarul acuza conducerea societatii SALUBRIS din Cimpulung Moldovenesc, societate rezultata in urma transformarii, in 1998 a fostului RAUCL in societati pe actiuni. Acesta a uitat, probabil, conditiile in care la conducerea ACET-ului si a SALUBRIS-ului au ajuns Arcadie Mirotoi si Toader Tudoreanu, pe care tot el i-a angajat. Nemaivorbind de modul cel putin ciudat in care practic s-a desfasurat aceasta divizare a RAUCL", ne-a declarat Viorel Catargiu, viceprimar si fost primar al municipiului Cimpulung Moldovenesc.
In primul rind, comisiei propuse in 1998 sa se ocupe de pregatirea programului de reorganizare a RAUCL i-a fost chimbata componenta de catre primar, acesta autodenumindu-se presedinte. Proiectul de hotarire privind transformarea regiei in societate comerciala, intocmit de primarul Piticari impreuna cu fostul director al regiei, Vasile Balan si Stefan Isac a fost respins de Consiliul Local in sedinta din 26 iunie 1998, constatindu-se ca nu aducea nici o transformare benefica ci era mai degraba "aceeasi Marie cu alta palarie".
Desi consilierii au propus ca spatiile locative si a celor cu alta destinatie sa ramina in proprietatea primariei iar societatea de utilitati comunale sa se ocupe in principal de apa, caldura, salubrizare si strazi, primarul a spus ca nu vrea sa se lege la cap cu spatiul locativ. In ciuda celor hotarite de consiliu, noua spatii din cele mai bune, apartinind primariei, fusesera trecute fara plata in proprietatea RAUCL. Demn de precizat este faptul ca spatiile erau doar administrate de RAUCL, proprietarul fiind Consiliul Local. In cele din urma Consililul Local a hotarit sa se restituie spatiile, anulindu-se protocoalele si sa se diminueze corespunzator patrimoniul societatii in proiectul de statut precum si numarul de actiuni. Spatiile s-au restituit consiliului local prin aceeasi metoda: protocoale cu transfer invers.
Transformarea RAUCL in societati comerciale distincte a durat destul de mult din cauza contradictiilor din cadrul primariei insa pina la urma ea s-a realizat, astfel incit, incepind cu 1999, de curatenia in orasul Cimpulung Moldovenesc a ramas sa se ocupe SALUBRIS.
Mizeria si gunoaiele aruncate dintr-o curte in alta
Intr-un interviu acordat gazetei locale in luna decembrie a anului trecut, directorul societatii SALUBRIS, Arcadie Miritoi anunta cetatenii Cimpulungului ca "nu putem presta serviciile de colectare a gunoaielor si de intretinere a strazilor din cauza faptului ca primaria nu ne deconteaza noua lucrarile si face alte plati nerentabile cu profit propriu pentru unii administratori publici. Ca factori responsabili ii consider numai pe domnul primar si pe contabila sefa. Celelalte compartimente incearca sa ne sprijine, dar nu au putere de decizie".
Intrebat de reporterul nostru a cui este vina ca orasul este plin de gunoaie oriunde vezi cu ochii, primarul bineinteles ca a aruncat pisica in gradina SALUBRIS-ului, declarind ca managerul acestuia s-a gindit ca bugetul local a fost si este o vaca de muls in permanenta si ca a asteptat, atit el cit si cetatenii orasului, sa le pice para malaiata. In opinia primarului Piticari, societatea trebuia sa gaseasca modalitati optime de autofinantare.
Tot aruncindu-se vina dintr-o gadina in alta, municipiul Cimpulung arata mai murdar ca niciodata, iar cetatenii, care nu se leaga decit de ceea ce vad cu ochiul liber, il acuza in exclusivitate pe primarul Octavian Piticari de imaginea deplorabila a orasului. (Liliana SOIMAN)

Comentarii