Directorul DS Suceava considera ilegala privatizarea Centrului de Fructe Vatra Dornei

duminică, 29 iulie 2001, 23:00
3 MIN
 Directorul DS Suceava considera ilegala privatizarea Centrului de Fructe Vatra Dornei

Din seria plingerilor penale inaintate de Directia Silvica Suceava fostei conduceri a acestei institutii, prezentam astazi pe cea care vizeaza privatizarea Centrului de Fructe Vatra Dornei.
Fostii directori ai Directiei Silvice Suceava, Gheorghe Flutur, Stefan Drobota, Filip Serban
si George Celsie sint acuzati de directorul DS Suceava, ing. Gheorghe Nichiforel, de falsificarea unor inscrisuri oficiale cu prilejul intocmirii acestora, fapta prevazuta si pedepsita de lege ca infractiune de fals intelectual, uz de fals si abuz in serviciu contra intereselor publice.
Actuala conducere a Directiei Silvice Suceava isi motiveaza plingerea penala inaintata IJP Suceava prin aceea ca, in actiunea de privatizare a unor capacitati aferente activitatilor conexe ale Regiei Nationale a Padurilor, printre care si Centrul de Fructe Vatra Dornei, fosta conducere a Directiei Silvice Suceava a sustinut in fals faptul ca la centrul de fructe mentionat nu s-ar fi realizat investitii dupa anul 1990.
"Actiunea lor a fost motivata de necesitatea eludarii Ordinului nr. 3246 din 30.07.1999 a Regiei Nationale a Padurilor care prevedea in mod imperativ ca obiectivele la care s-au facut investitii dupa 1990 nu vor face obiectul vinzarii de active", se mentioneaza in plingerea penala. Cu toate acestea, fosta conducere a Directiei Silvice Suceava a intocmit un memoriu de prezentare care a fost inaintat Regiei Nationale a Padurilor in care se stipuleaza in mod nereal faptul ca la Centrul de Fructe Vatra Dornei in perioada 1990-1999 nu s-au efectuat investitii.
In fapt, memoriul este contrazis chiar de un document semnat de conducerea Directiei Silvice de la acea vreme, – "Situatia obiectivelor propuse la privatizare" redactat la 10.08.1999 in care la rubrica 6 intitulata "Anul realizarii ultimei investitii" este trecut la Sectia de Fructe Vatra Dornei anul 1997.
"Despre faptul ca la obiectivul sus-mentionat s-au efectuat investitii respectiv dotari cu masini unelte in suma de 21.084.906 de lei echivalentul a 12.403 USD, cunosteau foarte bine factorii de decizie nominalizati deoarece erau evidentiate in lista de inventariere din 31.10.1999 ce viza gestiunea Centrului de Fructe Vatra Dornei cit si fisele fondului fix din perioada 1990-1994" se specifica in plingere.
Folosindu-se de memoriul de prezentare sus-amintit s-a obtinut aprobarea Regiei Nationale a Padurilor si a ministerului de resort de a se scoate la privatizare, de catre Directia Silvica Suceava, Centrul de Fructe Vatra Dornei. Actuala conducere a Directiei Silvice Suceava apreciaza ca "printr-o actiune abuziva a fostei conduceri, Directia Silvica Suceava a organizat si desfasurat ulterior licitatia obiectivului mentionat, el fiind adjudecat conform procesului verbal de licitatie nr. 5890 din 04.05.2000 de catre firma SC FORGIL SRL Vatra Dornei reprezentata de catre VIRGIL POHOATA la suma modica de 250.000.000 de lei, echivalentul la acea data a 12.706 $ USD. Suma abia acoperea valoarea masinilor unelte ce au constituit obiect al investitiilor realizate dupa 1990, rezultind ca celelalte dotari si constructiile in suprafata de 2.699 mp au fost remise gratuit firmei cistigatoare SC FORGIL SRL Vatra Dornei".
Plingerea penala evidentiaza si faptul ca fosta conducere a Directiei Silvice a dispus, la nivelul anului 1999, achizitionarea de la SC FORESTFALT SA Falticeni a cabanei muncitoresti "SIPOTELUL" de pe raza Ocolului Silvic Risca cu suma de 110.000.000 + TVA, echivalentul a 13.001 $ USA, pret superior celui obtinut din vinzarea unui centru de fructe unde numai suprafata construita este de 2.699 mp.
"Sistemul pagubos in care s-a actionat in cele doua cazuri este evidentiat si din compararea valorilor neamortizate a celor doua obiective, respectiv 1.965.890 de lei, la data achizitionarii pentru cabana si 176.768.995 de lei Centrul de Fructe Vatra Dornei", apreciaza directorul Directiei Silvice Suceava, Gheorghe Nichiforel in plingerea penala formulata.
Prin reducerea pretului de vinzare a activului Centru de Fructe Vatra Dornei la suma de 250.000.000 de lei, statul roman, prin Directia Silvica Suceava a fost pagubit , potrivit estimarilor redactorilor plingerii cu 500 de milioane de lei.
Surse din cadrul IJP Suceava au precizat ca dupa cercetari prealabile plingerile penale vor fi trimise Parchetului General deoarece in opinia lor exista indicii care confirma comiterea unor fapte penale. (N. ROSCA)

Comentarii