Directorul Scolii nr.1 din Vatra Dornei, Constantin Obreja, demis de Inspectoratul Scolar

joi, 11 ianuarie 2001, 00:00
2 MIN
 Directorul Scolii nr.1 din Vatra Dornei, Constantin Obreja, demis de Inspectoratul Scolar

Consiliul de Administratie din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean a hotarit prin decizia nr. 510, dupa referatul Comisiei de Cercetare nr.20 din 2001, destituirea din functie a directorului de la Scoala cu clasele I-VIII nr. 1 din Vatra Dornei, profesorul de fizica Constantin Obreja. Acesta a fost acuzat de catre cadrele didactice de nereguli in activitatea manageriala, atit la ISJ, cit si la Corpul de Control din cadrul Ministerului Educatiei Nationale. "Nu sintem multumiti de activitatea manageriala pe care o desfasoara domnul director, nu exista nici un fel de transparenta in deciziile pe care le ia. Are un mod dictatorial de a conduce scoala si nu intelege ca nu asa se desfasoara procesul de invatamint. Se adreseaza cadrelor didactice folosind cuvinte jignitoare chiar in prezenta elevilor, noi pierzindu-ne astfel autoritatea in fata acestora. Nu a tinut cont de opinia elevilor si a parintilor in alegerea optionalelor, numindu-si singur un optional <Rezolvarea problemelor de fizica>, deoarece dumnealui este profesor de fizica, unde mai mult de jumatate dintre elevi au note de 3 si 4. Aceste note au fost puse initial pe data de 18 ianuarie 2001, data modificata ulterior in catalog", sint citeva din reclamatiile cadrelor didactice aduse la adresa directorului Scolii nr. 1 Vatra Dornei, profesorul Constantin Obreja. Tot de la profesorii de la aceasta unitate de invatamint am aflat ca "directorul scolii a inchiriat un spatiu, fara licitatie publica, incepind cu data de 1 septembrie 1999, inginerului Gabriel Sutea. Acesta a incropit acolo un club, unde elevii scolii platesc 10.000 lei pe ora pentru jocuri pe calculator si tehnoredactari de orice fel. Exista chitante fiscale din care reiese faptul ca inginerul Gabriel Sutea a cumparat calculatorul si imprimanta de care se foloseste din banii scolii, totusi aceste bunuri nu se gasesc in inventarul acestei unitati scolare".
Comisia de Ancheta a Inspectoratului Scolar, din care au facut parte profesorul Mihai Airinei, inspector institutional cu atributii teritoriale, profesorul Adrian Gavriliuc, inspector de serviciu personal si profesorul Constantin Cernica, secretar general al Federatiei Sindicale din invatamint "Spiru Haret", a constatat o serie de nereguli la aceasta unitate de invatamint. "Directorul Constantin Obreja a constituit Consiliul de Administratie in anul scolar 1999-2000, cu mult timp peste limita admisa, nu a acordat la timp, in acelasi an, salariile de merit, nu a respectat propunerile parintilor si elevilor in acordarea optionalelor. A inchiriat spatii din incinta scolii fara a organiza o licitatie si fara a percepe o suma de bani pentru energia electrica si termica folosita de respectivele societati si nici nu a inregistrat in inventarul scolii bunurile cumparate prin Comitetul de parinti", sint citeva dintre neregulile sesizate de Comisia ISJ la Scoala nr. 1 Vatra Dornei.
In cursul zilei de astazi, 11 ianuarie a.c. reprezentanti ai Inspectoratului Scolar, se vor deplasa la Vatra Dornei pentru a-i inmina personal profesorului Constantin Obreja decizia de demitere din functie si pentru a numi cu delegatie un alt cadru didactic. (Cristina VIU)

Comentarii