Incendiu cu cintec la sediul firmelor lui Severin

miercuri, 16 mai 2001, 23:00
1 MIN
 Incendiu cu cintec la sediul firmelor lui Severin

Marti, 15 mai a.c., la sediul firmelor patronate de Severin Tcaciuc de la Cumparatura a avut loc un incendiu misterios. Dupa ce echipa de control formata din angajati ai Garzii Financiare, Directiei de Finante si de la Politie au finalizat operatiunile de incheiere a proceselor verbale de luare in custodie a arhivelor firmelor lui Severin din ultimii 5 ani, s-au aplicat lacate si sigilii pe usi pentru a impiedica patrunderea in interior a vreunei persoane. La scurt timp, la Cumparatura a sosit un autoturism al uneia dintre firmele patronate de Severin. Din acesta s-au descarcat mai multe "materiale" care ulterior au fost arse intr-o soba aflata in interiorul unei incaperi. Anchetatorii care se ocupa de cazul Severin Tcaciuc s-au deplasat la fata locului, insa nu au reusit deocamdata sa stabileasca natura materialelor care au ars. Doua sint ipotezele vehiculate in acest caz. Prima este aceea ca in soba au fost arse hirtii fara nici o valoare. Cea de a doua ipoteza care s-a conturat este aceea ca materialele disparute in flacari provin din evidenta contabila a unora dintre firme. Cert este ca dintre actele contabile aflate in sediul de la Cumparatura nu a disparut nimic. In cauza se efectueaza cercetari care urmeaza sa clarifice misterul hirtiilor arse la sediul firmelor lui Severin Tcaciuc. (Sandrinio NEAGU)

Comentarii