Razmerita profesorilor de la Liceul Alimentar

vineri, 20 martie 1998, 00:00
5 MIN
 Razmerita profesorilor de la Liceul Alimentar

Peste 100 de profesori de la Grupul Scolar Nr. 3 Suceava (Liceul Alimentar) au parasit ieri sala in care se desfasura sedinta Consiliului profesoral, chiar inainte ca inspectorul general adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean Suceava, Gheorghe Ciocan, sa citeasca hotarirea de numire a noului director al acestei unitati scolare.
Ieri, la ora 13.00, a inceput sedinta Consiliului profesoral la care a sosit si inspectorul general adjunct Gheorghe Ciocan, impreuna cu prof. Maria Corjin, cistigatoarea concursului pentru postul de director al liceului. Sedinta de ieri avea pe ordinea de zi doua puncte: instalarea noului director al liceului si incheierea situatiei scolare a elevilor pentru trimestrul II. Inainte de a se intra in ordinea de zi, directorul liceului, Vasile Iuzic, a dat explicatii asupra modului in care s-a desfasurat concursul pentru ocuparea postului de director. Vasile Iuzic a dat aceste explicatii la cererea profesorilor, care au solicitat acest lucru deoarece existau numeroase controverse fata de derularea acestui concurs.
Chiar de la inceput, Vasile Iuzic a spus ca acest concurs nu s-a desfasurat cu respectarea prevederilor legale. El a mentionat ca la sfirsitul anului trecut s-au inscris la acest concurs (ce urma sa se desfasoare la inceputul anului in curs) sase candidati. Ulterior insa, in luna ianuarie, a aparut o noua metodologie, prin care ministrul invatamintului a esalonat desfasurarea concursurilor pentru posturile de directori. In cazul unitatilor scolare in care directorii erau numiti prin ordin definitiv al ISJ sau MEN (cum este si cazul lui Vasile Iuzic), concursurile urmau sa se desfasoare dupa 9 septembrie, pentru a nu se perturba anul scolar. In spiritul acestei metodologii, ISJ Suceava a programat pentru sesiunea de toamna concursul pentru postul de director la Liceul Alimentar. In mod normal nu a fost vacantat postul, si nici nu s-a publicat in presa, ori la fisierul de la ISJ Suceava, sau de la Liceul Alimentar, organizarea unui astfel de concurs. Vasile Iuzic a spus in fata profesorilor ca "deoarece domnul inspector general a avut impresia ca sint implicat in articolele din <Monitorul>, mi-a trimis o adresa prin care spune ca a uitat sa vacanteze postul". Trebuie mentionat ca, prin aceasta concluzie, inspectorul general Vlad Ciobotariu – Boer dovedeste ca este, din nou, in eroare. Probabil ca daca nu ar fi atit de preocupat de sursele "Monitorului", s-ar mai putea rezolva citeva din problemele Inspectoratului.
Directorul Liceului Alimentar a mentionat ca a mai avut o disputa verbala cu inspectorul general scolar, Vlad Ciobotariu – Boer, in momentul in care s-au redus doua clase de operatori PTTR de la liceul pe care il conduce. Vasile Iuzic a spus ca pentru ocuparea posturilor de profesori la aceste clase s-a organizat in vara concurs si au fost titularizati doi ingineri. "Aflind ca este concurenta mare la aceste clase, domnul inspector general a mutat una dintre ele la Grupul Scolar Nr.1, unde a fost director. Am protestat, dar a fost in zadar", a spus Vasile Iuzic. Dupa toate acestea, persoanele inscrise la sfirsitul anului trecut la concurs au fost anuntate telefonic, de ISJ Suceava, pe 27 februarie a.c., sa se pregateasca pentru a participa la concursul pentru postul de director. Concursul s-a desfasurat pe 2 martie, prezentindu-se doar prof. Maria Corjin, care a cistigat. "O felicit pe doamna Corjin, nu am nimic cu dumneaei. De fapt, am anuntat ca nu mai candidez pentru acest post si ca dovada, nici nu m-am inscris la concurs", a mentionat Vasile Iuzic. El a adaugat ca in conformitate cu Legea invatamintului si Statutul cadrelor didactice, numirile in functiile de directori la licee si grupuri scolare, se fac, dupa concurs, de catre ministru. De asemena, Vasile Iuzic a spus ca in conformitate cu prevederile legale, directorii numiti definitiv trebuiau verificati inainte, lucru care nu s-a intimplat in cazul lui. Trebuie precizat ca reprezentantul ISJ Suceava s-a prezentat ieri in fata profesorilor cu o numire semnata de inspectorul general, Vlad Ciobotariu – Boer, nu de ministrul invatamintului asa cum prevede legea.
"Cum justifica Inspectoratul Scolar aceste ilegalitati?"
Dupa ce Vasile Iuzic si-a terminat expunerea, au luat cuvintul mai multi profesori, ale caror nume nu le facem publice, pentru a-i feri de razbunarea inspectorului general. Unul dintre ei a spus: "Cum justifica Inspectoratul Scolar aceste ilegalitati? Ei numesc si instaleaza in functie pe cine vor, chiar daca aceste masuri sint abuzive. Daca noi, profesorii, nu respectam legea, ce pretentii sa avem de la elevii nostri, pe care-i educam? Dupa toate cele intimplate, ma gindesc foarte serios sa ma retrag din invatamint. Noi, daca incheiem mediile elevilor acum, sub o noua conducere, instalata ilegal, facem o ilegalitate, inseamna ca situatia scolara a elevilor nu este legal incheiata". Profesorii au cerut apoi explicatii inspectorului general adjunct, in legatura cu cele prezentate de directorul Vasile Iuzic. Nemultumiti de raspunsurile primite de la Gheorghe Ciocan, cele peste 100 de cadre didactice care au participat la sedinta consiliului profesoral s-au ridicat si au parasit sala in momentul in care inspectorul general adjunct a vrut sa citeasca hotarirea de numire a Mariei Corjin. Inainte de a parasi sala, cadrele didactice i-au cerut lui Gheorghe Ciocan sa-l instiinteze pe ministrul Andrei Marga de cele intimplate. De asemenea, ei i-au inminat inspectorului general adjunct un memoriu in care mentioneaza ca nu vor incheia mediile elevilor pina cind situatia de la acest liceu nu se va lamuri.
Ramas singur in sala de sedinte, impreuna cu Maria Corjin, inspectorul general adjunct, Gheorghe Ciocan, a acceptat sa-si spuna parerea fata de actiunea profesorilor: "In primul rind precizez ca, potrivit instructionilor pe care le-am primit de la inspectorul general Vlad Ciobotariu – Boer, trebuia sa prezentam deciziile, respectiv deciziile de eliberare din functie, cu delegatie, a fostului director si de numire, tot cu delegatie, a noii directoare care a reusit la examenul ce s-a organizat in conditii legale. In acest context ma surprinde aceasta atmosfera, total potrivnica hotaririi pe care a decis-o inspectorul general Vlad Ciobotariu – Boer si ramine ca eu sa il informez de ceea ce s-a intimplat aici. Mi se pare tardiv, mi se pare ca prea tirziu s-a luat pozitie intr-o situatie care este tensionata si mi se pare anormal ca sa nu se ia in considerare hotarirea pe care a luat-o ministrul Andrei Marga". Intrebat daca directorul Vasile Iuzic are dreptate in ceea ce a afirmat (afirmatii pe care le-a facut referindu-se, de fiecare data, si la articole din lege), Gheorghe Ciocan a spus: "Sigur ca asa sint aceste articole, dar trebuie vazut in ce masura inspectorul general Vlad Ciobotariu – Boer a fost instruit la Minister, ce dispozitii a dat ministrul. Exista un tabel pe care au fost trecuti toti acesti directori care au reusit la concurs. Un inspector, Ilie Balasanu, a plecat la Bucuresti cu acest tabel si a venit cu el semnat. Nu am adus aici acest tabel pentru ca am crezut ca acest lucru este cunoscut. Nu se joaca nimeni cu o decizie pe care o da ministrul. Este de necrezut ca cineva poate sa emita o decizie daca nu are aprobarea ministrului si sa nu respecte legislatia in vigoare". Inspectorul general adjunct Gheorghe Ciocan a redactat apoi procesul verbal al sedintei in care au fost mentionate cele intimplate. Directorul Vasile Iuzic ne-a spus ca nu mai are nimic de adaugat fata de cele spuse in sedinta. (Tiberiu AVRAM)

Comentarii