Tanara care a primit cornee nu a scapat de probleme

luni, 12 noiembrie 2012, 22:34
3 MIN
 Tanara care a primit cornee nu a scapat de probleme

Anisoara Fundiur (foto) a primit o cornee pentru ochiul stang, insa au fost gasite nereguli si la ochiul drept, acesta fiind afectat de aceeasi boala care a provocat disparitia vederii la ochiul stang. Din fericire pentru tanara de 32 de ani, stadiul bolii nu este atat de avansat, astfel ca situatia poate fi tinuta sub control prin tratament si purtarea de ochelari. Cei doi tineri care au primit cornee saptamana trecuta se recupereaza repede si in cateva zile vor putea fi externati. 

Anisoara are sansa sa vada din nou dupa mai multi ani de chin, ani in care a depins aproape in totalitate de mama sa. Boala de care sufera, respectiv keratoconus, i-a afectat ambii ochi, insa la unul afectiunea era intr-un stadiu atat de avansat incat singura solutie ramasese transplantul de cornee. La ochiul drept boala este in stadiul II, astfel ca inca se mai poate remedia situatia cu tratament si ochelari, tanara ramanand in atentia medicilor. In acelasi timp, medicii din Clinica de Oftalmologie a Spitalului „Sf. Spiridon", locul in care s-au efectuat cele doua operatii de transplant, spun ca in ultimii ani se intalnesc din ce in ce mai des cu pacienti care sufera de keratoconus. „Keratoconus inseamna subtierea corneei centrale. Pacientul nu mai vede clar. La inceput constata o scadere a vederii, dar inca distinge linii drepte si umbre normale, dar ulterior totul este deformat. Boala poate evolua pana la orbire chiar si intr-un an, insa la unii pacienti poate sa dureze si zece ani", a declarat conf.dr. Camelia Bogdanici, oftalmolog in cadrul clinicii si medicul curant al Anisoarei.

Pe de alta parte, medicii spun ca afectiunea poate fi mult mai grava la femei decat la barbati. „Daca este vorba despre o femeie care a avut si o sarcina, din cauza ca hormonal se modifica structurile oculare, atunci subtierea corneei poate sa fie si mai mare. Boala poate sa evolueze mai repede din cauza sarcinii si a travaliului. De aceea, orice pacienta care are keratoconus trebuie urmarita si trebuie sa i se spuna ca nu-i bine sa aiba foarte multe sarcini si ca e bine sa aiba un travaliu controlat", a adaugat conf.dr. Bogdanici.

De asemenea, medicii spun ca in ultimii ani s-au diagnosticat tot mai multe cazuri de keratoconus, in mare parte datorita faptului ca a crescut adresabilitatea si ca au aparut metode mai noi si mai eficiente de diagnostic. „Nu era interesata lumea sa vada atat de bine, acum se cere examen oftalmologic insa peste tot, la angajare, la examenul pentru permisul de conducere. In urma cu 20 de ani vedeam unul sau cel mult doi pacienti cu keratoconus pe luna, iar acum avem cel putin unul pe zi, in diverse stadii de evolutie a bolii", a mai spus oftalmologul.

Primele simptome ale afectiunii sunt deteriorarea vederii la distanta, vederea in ceata si vederea deformata. Diagnosticata in stadii incipiente, afectiunea se poate trata prin purtarea de ochelari, insa daca s-a ajuns deja in stadiul IV de boala singura solutie este transplantul de cornee. Cele mai multe dintre cazuri au fost diagnosticate la pacienti tineri, cu o viata activa. Saptamana trecuta s-au efectuat la Iasi doua operatii de transplant de cornee, primele din acest an, datorita unui donator aflat in moarte cerebrala a carui familie a fost de acord cu prelevarea de organe.

Comentarii