Canicula i-a suparat pe sindicalisti

miercuri, 23 august 2000, 23:00
2 MIN
 Canicula i-a suparat pe sindicalisti

Desi Guvernul a emis OU 99/2000, cu privire la protectia angajatilor in caz de canicula, se pare ca nimeni nu se sinchiseste de acest lucru, chiar daca in iulie au aparut si normele metodologice. De altfel, Monitorul a scris despre aceste lucruri si acum o luna si jumatate, cind a fost primul val de canicula, si in aceste zile. Aceasta stare de fapt a fost sesizata si de sindicatele vasluiene, care sint nemultumite de modul in care s-au implicat factorii responsabili, in special Comisia pentru apararea impotriva dezastrelor.
"Consider ca a fost o lipsa de interes a celor abilitati, printre care si Comisia pentru apararea impotriva dezastrelor, de a se implica in respectarea unor drepturi si obligatii ce decurg din OU 99/2000. Nu a existat o colaborare intre Institutul National de Meteorologie si Hidrologie (INMH) si respectiva comisie, care sa permita transmiterea de date oficiale, in asa fel incit sa permita sindicatelor si patronatelor sa procedeze la luarea de masuri minimale pentru asigurarea unor conditii de munca, iar Inspectiei Muncii – verificarea aplicarii legii", a declarat Gheorghe Croitoru, liderul Uniunii Judetene a Sindicatelor Libere (UJSL) Vaslui.
Croitoru a spus ca nu doreste decit sa-i sensibilizeze pe cei care trebuie sa vegheze la aplicarea OU 99/2000: "Poate de acum nu va mai fi canicula, insa respectiva lege este valabila si la iarna, cind temperaturile scad sub 20 de grade Celsius. M-am adresat direct prefectului, care a luat act despre aceste lucruri si a spus ca ii va sesiza pe cei in cauza."
OU 99/2000 prevede ca, in caz de canicula, adica atunci cind temperaturile depasesc 37 de grade Celsius, angajatorii sa ia masuri pentru a proteja salariatii: sa asigure apa minerala sau ventilatie, sa intercaleze perioadele de lucru cu cele de repaus la loc umbrit, sa reduca programul de munca. Conform OU 99, temperatura oficiala este cea transmisa de INMH catre prefecturi si Comisia de aparare impotriva dezastrelor, care au datoria de a face public acest lucru din 6 in 6 ore. Sindicatele considera ca tocmai aici nu s-a actionat in spiritul legii. (Nicu VIRLAN)

Comentarii