Britney Spears, revenire controversata la MTV Video Music Awards

luni, 10 septembrie 2007, 21:10
2 MIN
 Britney Spears, revenire controversata la MTV Video Music Awards

Cintareata de 25 de ani, ale carei realizari profesionale au fost umbrite in ultimii ani de crizele din viata personala, a cintat single-ul "Gimme More", imbracata intr-un bikini dintr-un material negru stralucitor si incaltata cu cizme pina la genunchi.

Fara sa aiba forma fizica ce a facut-o celebra acum aproape zece ani, mama a doi copii, Spears s-a miscat lent pe scena de la Palms Casino, sprijinindu-se uneori de dansatorii care o insoteau. La un moment dat, camera s-a oprit asupra rapperului 50 Cent, aflat in public, care se uita uluit la ceea ce se intimpla pe scena.

"A dat-o-n bara", a spus analistul monden Perez Hilton. "Toata lumea stie ca Britney face playback, dar asta pentru ca danseaza atit de mult, dar acum abia a dansat. A fost asa de prost. A fost chinuitor. A fost jenant".

Actrita Sarah Silverman, care a urcat pe scena dupa Spears, a fost neiertatoare si a spus ca cei doi copii ai cintaretei sint "cele mai adorabile greseli pe care le veti vedea".

Revenirea lui Britney Spears nu a fost singura atractie a serii. Tommy Lee si Kid Rock, ambii fosti soti ai Pamelei Anderson, s-au luat la bataie atunci cind pe scena se afla Alicia Keys. Tom Higginson, vocalistul trupei Plain White T’s, a declarat ca intre cei doi "nu au fost pumni", ci doar "s-au impins si au tras unul de altul" si ca agentii de paza i-au despartit. (NewsIn)

Comentarii