Formatia Primal Fear si chitaristul Ross The Boss vin la B’Estfest Afershock

marți, 25 martie 2008, 20:47
2 MIN
 Formatia Primal Fear si chitaristul Ross The Boss vin la B’Estfest Afershock

Primul nume confirmat pe afisul B’Estfest Aftershock a fost trupa heavy metal Judas Priest.

Trupa heavy/power metal Primal Fear s-a format in Germania, in 1997, si este formata in prezent din Ralf Scheepers (voce), Mat Sinner (bass si voce), Randy Black (tobe), Magnus Karlsson (chitara) si Henny Wolter (chitara). Cea mai recenta aparitie discografica a trupei este "New Religion" (2007).

Chitaristul Ross The Boss a fondat in 1980 trupa Manowar, alaturi de Joey DeMaio. Timp de opt ani, Ross The Boss a sustinut numeroase turnee si a lansat sase albume de studio alaturi de Manowar.

Dupa despartirea de trupa, chitaristul s-a implicat in mai multe proiecte, si a colaborat de-a lungul timpului cu The Dictators (prima lui trupa), Albert Bouchard, JP Patterson si The Thunderbolts. In 2005 a urcat pe scena Earthshaker Festival pentru un concert alaturi de fostii sai colegi din Manowar.

B’Estfest va avea loc la complexul Romexpo, in zilele de 4, 5 si 6 iulie, iar B’Estfest Aftershock, pe 11 iulie. Afisul festivalului B’Estfest cuprinde pina in prezent nume ca Cypress Hill, UNKLE, Apollo 440 (4 iulie), Manic Street Preachers, Kaiser Chiefs (5 iulie), Roisin Murphy (Moloko) si Nelly Furtado (6 iulie), Judas Priest, Primal Fear si Ross The Boss (11 iulie).

Biletele pentru B’Estfest Aftershock costa 75 de lei, iar in timpul festivalului vor putea fi cumparate cu 90 de lei. Biletele de o zi (4, 5 sau 6 iulie) sint disponibile la pretul de 90 de lei in pre-sale, iar in zilele de festival vor costa 110 lei. Abonamentele pentru toate cele trei zile de B’Estfest (4,5 si 6 iulie) sint in numar limitat si pot fi achizitionate la pretul de 240 de lei de pe www.myticket.ro si din reteaua magazinelor Diverta. (NewsIn)

Comentarii