Ridley Scott va regiza un nou „Blade Runner”

vineri, 19 august 2011, 16:55
1 MIN
 Ridley Scott va regiza un nou „Blade Runner”

Noul "Blade Runner", produs de Alcon Entertainment, nu va fi un remake al primului opus, ci o continuare sau un film a carui actiune o precede pe aceea din cel original. Riddley Scott nu s-a hotarat inca in privinta celor doua optiuni, au precizat producatorii noului proiect, intr-un comunicat.

Nu a fost luata deocamdata nici o decizie nici in privinta distributiei filmului si nu se stie pentru moment daca Harrison Ford si Rutger Hauer vor juca sau nu in noul opus, a carui data de lansare nu a fost stabilita.

Lungmetrajul "Blade Runner", care spunea povestea unor roboti umanoizi – replicanti -, ce sunt urmariti de un vanator de recompense, interpretat de Harrison Ford, a fost lansat pe marile ecrane nord-americane in anul 1982.

Lungmetrajul nu a avut un mare succes de casa, dar s-a impus de-a lungul timpului ca un film cult si ca una dintre capodoperele genului science-fiction. Lansat la trei ani dupa aparitia primului film din seria "Alien", "Blade Runner" a confirmat, totodata, talentul regizorului Ridley Scott in domeniul cinematografiei SF.

"Blade Runner" a fost nominalizat la Oscar, in 1983, la categoriile "cele mai bune decoruri" si "cele mai bune efecte vizuale". Filmul a fost nominalizat in acelasi an la Globul de Aur, la categoria "cea mai buna coloana sonora", gratie muzicii create de Vangelis. (Mediafax)

Comentarii