FMI a solicitat USL sa aiba o abordare pozitiva privind ratificarea Tratatului de stabilitate

joi, 02 februarie 2012, 13:56
2 MIN
 FMI a solicitat USL sa aiba o abordare pozitiva privind ratificarea Tratatului de stabilitate

"Da. Am discutat acest lucru si am explicat foarte clar pozitia noastra, de altfel exprimata la intalnirea din decembrie cu presedintele Basescu, ca vom discuta acest tratat, vom avea o dezbatere publica si-l vom sustine, daca este nevoie si de modificari constitutionale, la momentul modificarii Constitutiei, din punctul nostru de vedere in 2013, le vom introduce", a spus Ponta.

El a precizat ca, in acelasi, timp, asteapta toate deciziile de la nivel european, el aratand ca alegerile din Franta, din luna aprilie, vor avea o insemnatate asupra documentului.

"In acelasi timp, insa, sigur ca asteptam cu totii toate deciziile la nivel european. Este evident ca alegerile din Franta, care au loc in luna aprilie, au o insemnatate asupra acestui tratat. Domnul Hollande (Francois Hollande, candidat socialist la prezidentiale, n.r.), care in acest moment este pe primul loc in soadaje, a anuntat foarte clar ca Franta doreste o anumita renegociere si, din punctul nostru de vedere, Tratatul fara Romania sau fara Cehia se poate, dar fara Franta nu se poate", a mai spus Ponta.

Liderul PSD a precizat ca reprezentantii institutiilor financiare internationale nu au exprimat ingrijorari fata de decizia opozitiei din Romania de a intra in protest parlamentar.

Statele Uniunii Europene, cu exceptia Marii Britanii si a Republicii Cehe, au adoptat luni seara un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificata a unor "reguli de aur" privind echilibrul bugetar.

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, dupa lucrarile informale ale Consiliului European, ca noul tratat de stabilitate trebuie adoptat de Romania, prin Constitutie, pana la finalul anului 2013, in unele conditii acest lucru fiind necesar de facut chiar si mai repede. (Mediafax)

Comentarii