Generalii Stanculescu si Chitac si-au gasit o "Armata" de avocati

In fond, ce au facut Stanculescu si Chitac atit de grav? Interpretind plini de zel niste ordine ale comandantului suprem al Armatei, Nicolae Ceausescu, au provocat, indirect, moartea citorva zeci de persoane si ranirea altor citeva sute. Mindru bilant. Mai mult, martori audiati in proces au afirmat chiar ca l-au vazut pe Chitac tragind personal in multime. Stanculescu si Chitac sint acoperiti din punct de vedere legal, se argumenteaza, si, in plus, era zapaceala mare si au crezut ca tara este atacata de straini. In lumina acestei expuneri de motive, probabil ca "avocatii" lui Stanculescu si Chitac condamna cu vehementa, in sinea lor, nu public, ca nu ar fi "de bine", si condamnarea bietilor lideri nazisti care i-au indeplinit ordinele lui Hitler. Nazistii au executat si ei ordine, deci, respectind firul logicii, Tribunalul de la Nuremberg a comis o nedreptate strigatoare la cer condamnindu-i. Apoi, in fine, lipsiti de informatii corecte, labilitatea Securitatii fiind o stare de fapt celebra in Romania, Stanculescu si Chitac, prezenti personal la Timisoara, i-au confundat pe protestatarii din strada cu trupe regulate ale unei armate straine.
Un alt argument invocat in apararea lui Stanculescu si Chitac este acela ca evenimentele din decembrie ’89 nu pot fi disociate de contextul politic si tratate strict penal si ca, ulterior momentului 16-17 decembrie, cei doi au avut merite incontestabile in victoria Revolutiei. Asa o fi, dar oare chiar este imoral sa condamni doi oameni care au provocat moartea altor zeci de semeni de-ai lor? Cine sint aceia care se erijeaza in instanta morala in masura sa decida ca meritele ulterioare ale lui Chitac si Stanculescu ii absolva de faptele comise anterior? Si oare politica dementa a lui Hitler, in numele careia s-au comis atitea orori, nu era si ea o politica?
Dar si o alta amenintare tacuta si letala pindeste din umbra fragila democratie romaneasca. Starea de spirit a Armatei, o marota deloc noua a sefilor MApN, adusa in discutie de fiecare data cind vreunul dintre "echipieri" este amenintat ca va fi tras la raspundere pentru faptele sale. Potrivit campaniei de presa declansate de MApN, toti militarii, pina la ultimul, sint alaturi de Stanculescu si Chitac. Cu siguranta, este doar o campanie de presa, intrucit e greu de crezut ca toti cei ce poarta arma sint gata sa-si impuste rudele sau vecinii pentru ca asa li s-a ordonat. Sau poate ca or fi fost informati ca justitia a pornit pe urmele soldatilor care au fost la Timisoara in decembrie ’89 si nu pe cele ale comandantilor.
Un alt aspect interesant al acestei afaceri cinice este acela ca, desi aceia care sustin decizia CSJ de condamnare a generalilor Chitac si Stanculescu afirma ca nu vad deloc in aceasta sentinta o culpabilizarea a intregii Armate, sefii MApN se identifica ei, de bunavoie, cu respectiva cauza.
De fapt, militarii au avut dintotdeauna posibilitatea de a alege: e drept ca moralitatea unui ordin nu se discuta, dar ramine varianta, permanent valabila, de a refuza acest ordin, atunci cind, din motive de constiinta, nu-l poti executa. Dupa aceasta, te judeca istoria sau instanta, fie ea civila sau militara. Daca ar fi refuzat sa ordone reprimarea manifestantilor, si Stanculescu, si Chitac ar fi putut tine acum fruntea sus. Singurul lor risc ar fi fost ca Ceausescu sa ramina, in continuare, la putere si sa-i judece un tribunal militar, care, probabil, le-ar fi dat aceeasi pedeapsa ca aceea recent pronuntata de CSJ. Diferit ar fi fost numai motivul condamnarii, anume refuzul de a ucide.
In ultima instanta, cei doi au avut de facut o alegere: fie sa ordone foc, si sa fie condamnati de o societate democratica si de propria constiinta, fie sa nu dea acest ordin, si sa fie judecati de o instanta aservita – in cazul infringerii revolutiei din 1989 – dar sa poata privi cu demnitate si liniste in ochii semenilor lor. Cei doi generali au luat insa in calcul varianta cea mai teribila si lipsita de elementarele principii de moralitate: au ordonat foc, in speranta ca regimul va rezista si-si vor regasi locurile caldute de altadata. Nici vorba de constiinta, liniste personala sau rusine. Ei ies astazi in fata, gomosi si siguri pe ei, pretinzind sa li se arate un singur caz in care, personal, au impuscat pe cineva. Cei doi generali acuza, astfel, pe militarul de rind care executa niste ordine, adica neaga chiar principiul pe care l-au invocat in apararea lor. Pina cind cei doi vinovati se vor lamuri cine trebuie judecat, comandantul care ordona sau militarul care executa, raminem cu principiul romanesc: "egalitate, dar nu pentru catei".
Intre timp, presiunea MApN asupra justitiei, insotita de amenintarea nerostita pe care o presupune "starea de neliniste" atit de des invocata, continua sub cea mai recenta justificare a ei, oferita de insusi ministrul Babiuc: "Invocarea separatiei puterilor in stat si promovarea, concomitent, a vrajbei si instabilitatii in societate sint incompatibile legal si, mai ales, moral". Cu alte cuvinte, sentinta justitiei este ilegala si imorala, atita timp cit conducatorii Armatei nu sint de acord cu ea.
Din toata aceasta sarabanda de comunicate de solidarizare, singurul cu adevarat moral este acela in care MApN solicita sa fie identificati si judecati si cei care au ucis militari romani in timpul Revolutiei din decembrie ’89. Chiar daca, probabil, "creierele" MApN l-au lansat in ideea ca, nu-i asa, e imoral sa-i condamni pe Chitac si Stanculescu atita timp cit mai exista atitea crime neelucidate. Culmea este ca, intrucit gogorita teroristilor a sucombat demult, din lipsa de probe, ramine varianta ca respectivii militari au cazut victime, probabil, incompetentei sau starii de confuzie care domnea in rindurile ofiterilor superiori. Si atunci, poate ar fi fost mai indicat sa ne raportam la misterul asasinarii presedintelui Kennedy, care pare mult mai putin probabil sa fie rezolvat curind. (Mediafax)