Mircovici: Sunt nemultumiri in randul minoritatilor nationale; e posibil ca votul sa nu fie unitar

joi, 09 februarie 2012, 09:58
5 MIN
 Mircovici: Sunt nemultumiri in randul minoritatilor nationale; e posibil ca votul sa nu fie unitar

Deputatii minoritatilor nationale se intalnesc, joi, la ora 10.00, pentru a lua o decizie privind sustinerea Guvernului.

Deputatul Nicolae Mircovici a declarat pentru MEDIAFAX ca exista unele nemultumiri, neimpliniri in randul minoritatilor nationale pentru faptul ca in coalitie deciziile nu au fost in consonanta cu punctele de vedere ale minoritatilor.

"Grupul minoritatilor se intalneste la ora 10.00 pentru a discuta si a lua o decizie in legatura cu investirea Guvernului. Daca in alte situatii, desi existau puncte de vedere diferite, decizia luata de grup era respectata de toti reprezentantii minoritatilor, acum este posibil sa se intample ca fiecare deputat sa voteze asa cum i-a cerut minoritatea din care face parte", a declarat Mircovici.

El a spus ca minoritatile au fost de acord cu masurile de austeritate sub rezerva unor contramasuri economice, precum Legea holdingului, iar acest lucru nu s-a intamplat.

"Exista in randul minoritatilor unele neimpliniri, nemultumiri, unele decizii luate de guvern nu au fost in consonanta cu punctele noastre de vedere. Am sustinut masurile de austeritate, dar sub rezerva luarii unor contramasuri economice cum ar fi Legea holdingului, dar acestea nu au fost luate", a mai spus Mircovici.

Grupul parlamentar al minoritatilor nationale este alcatuit din 17 deputati.

Premierul desemnat Mihai Razvan Ungureanu propune, joi, unui Parlament in care vor vota doar reprezentantii coalitiei, dar care pot asigura majoritatea, un Cabinet cu doi independent, patru reprezentanti ai UDMR, doi ai UNPR – toti prezenti si in Guvernul Boc – si noua democrat-liberali.

Sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru prezentarea programului si a listei Guvernului de catre Mihai Razvan Ungureanu, candidatul desemnat pentru functia de prim-ministru, este programata sa inceapa la ora 11.00.

Pentru a fi investit, Guvernul propus de Ungureanu trebuie sa primeasca votul majoritatii de 232 de parlamentari, lucru fezabil, in absenta unor elemente surpriza, in conditiile in care grupurile din arcul guvernamental au, impreuna, 244 de deputati si senatori.

Mihai Razvan Ungureanu a prezentat, miercuri, componenta Cabinetului sau. Marko Bela (UDMR) – vicepremier, Catalin Predoiu (independent) – ministru al Justitiei, Leonard Orban (independent) – ministru al Afacerilor Europene, Kelemen Hunor (UDMR) – ministru al Culturii, Laszlo Borbely (UDMR) – ministru al Mediului, Ritli Ladislau (UDMR) – ministru al Sanatatii, Cristian Diaconescu (UNPR) – ministru al Afacerilor Externe, Gabriel Oprea (UNPR) – ministru al Apararii sunt cei opt membri ai Guvernului Boc propusi sa isi continue activitatea la ministerele pe care le-au gestionat.

Cei noua candidati PDL pentru a face parte din Cabinetul Ungureanu sunt: Lucian Bode – ministru al Economiei, Gabriel Berca – ministrul Administratiei si Internelor, Cristian Petrescu – ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, Alexandru Nazare – ministru al Transporturilor, Stelian Fuia – ministru al Agriculturii, Catalin Baba – ministru al Educatiei, Razvan Mustea – ministru al Comunicatiilor, Claudia Boghicevici – ministru al Muncii, Bogdan Dragoi – ministru al Finantelor. Democrat-liberalii, cu o medie de varsta de 38 de ani si diferite profesii – intre care inginer, analist financiar, lector universitar – au fost propusi sa-i inlocuiasca pe toti reprezentantii partidului in Guvernul Boc. Cinci dintre ministrii desemnati de PDL sunt deputati, unul este senator si trei au fost secretari de stat in ministerele pe care urmeaza sa le conduca.

Ministrii desemnati au fost audiati, miercuri, in comisiile parlamentare de specialitate, doar de catre parlamentarii puterii, reprezentantii opozitiei absentand. Unii dintre ei au primit avizul favorabil al comisiilor, altii doar o "recomandare" catre plen, in situatia in care cvorumul de sedinta nu a putut fi intrunit.

Avizul comisiilor este consultativ.

La sedinta de plen de joi, candidatul desemnat pentru functia de prim-ministru urmeaza sa isi prezinte programul si lista Guvernului. La cererea reprezentantilor grupurilor parlamentare, presedintele le da acestora cuvantul pentru exprimarea punctelor de vedere. Dupa incheierea dezbaterilor se supune la vot propunerea de acordare a increderii Guvernului. Votul este secret si se exprima prin bile.

Hotararea Parlamentului privind acordarea votului de incredere se semneaza de presedintii Camerelor si se inainteaza presedintelui Romaniei pentru numirea Guvernului. Primul-ministru si membrii Cabinetului depun apoi juramantul, individual, in fata presedintelui. Guvernul isi exercita mandatul incepand de la data depunerii juramantului.

In cazul neacordarii votului de incredere pentru formarea Guvernului, Parlamentul aduce de indata aceasta situatie la cunostinta presedintelui, in vederea desemnarii unui alt candidat pentru functia de prim-ministru.

La votul din plenul Parlamentului vor participa doar grupurile parlamentare ale coalitiei.

Conducerea PNL a confirmat, miercuri, decizia ca parlamentarii liberali sa nu participe la sedintele Legislativului pentru investitura noului Guvern.

Coalitia poate asigura in plen cvorumul si majoritatea de voturi necesare daca nu vor exista elemente surpriza, grupurile PDL, UDMR, UNPR si al minoritatilor nationale totalizand 244 de parlamentari.

La Senat, grupul PDL are 45 de membri, cel al UDMR – 8, grupul progresist – 14. La Camera Deputatilor, grupul PDL are 122 de membri, cel al UDMR – 20, grupul progresist – 18, iar grupul minoritatilor nationale – 17. Grupurile opozitiei au, la Camera si Senat, 213 parlamentari. Alti cinci deputati si doi senatori sunt independenti. In conditiile in care cateva mandate din totalul de 471 sunt vacante, majoritatea ar fi de 233 de voturi.

Liderul grupului minoritatilor nationale, Varujan Pambuccian, declara, marti, ca parlamentarii grupului nu au ajuns la o decizie privind sustinerea Cabinetului Ungureanu, o hotarare urmand sa fie luata joi, inainte de votul de investitura din plen.

Opozitia a anuntat, pe de alta parte, ca ar putea face o sesizare la Curtea Constitutionala.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, ca daca unele comisii parlamentare au intocmit, dupa audierea ministrilor propusi, avize fara existenta cvorumului, opozitia va sesiza CC.

Ponta a spus ca opozitia va verifica daca au existat comisii parlamentare care i-au audiat pe ministrii candidati unde au fost intocmite avize fara existenta cvorumului. El a precizat ca, daca vor fi astfel de cazuri de nerespectare a procedurilor parlamentare, opozitia va sesiza Curtea Constitutionala, atacand eventuala hotarare a Parlamentului de investire a Cabinetului Mihai Razvan Ungureanu. "Este o problema de procedura, dar un nou guvern porneste gresit daca porneste prin incalcarea regulilor de functionare a institutiilor democratice. Avizul comisiilor nu este obligatoriu, este consultativ. Adica si daca era negativ, primul ministru putea decide sa pastreze un ministru. Dar avizul este absolut necesar pentru a putea sa vii in plen cu membrii Guvernului. Daca Parlamentul emite o hotarare fara respectarea procedurilor privind audierea ministrilor o vom contesta la Curtea Constitutionala", a spus Ponta. (Mediafax)

Comentarii