Seful ANI, Catalin Macovei, audiat ca martor, la DNA, in dosarul lui Dan Diaconescu

miercuri, 28 iulie 2010, 13:28
2 MIN
 Seful ANI, Catalin Macovei, audiat ca martor, la DNA, in dosarul lui Dan Diaconescu

Catalin Macovei a fost audiat in calitate de martor in acest dosar, sustin surse judiciare.

Presedintele Agentiei Nationale Anticoruptie (ANI), Catalin Macovei, a fost intrebat de fostii sai colegi, procurorii DNA, despre modul in care a instrumentat, pana la momentul declinarii la Parchetul Judecatoriei sectorului 4, primul dosar deschis pe numele lui Dan Diaconescu, in 2005 si situatia interceptarilor.

Macovei a trebuit sa mai precizeze motivul pentru care, la acel moment, nu s-a mai efectuat un flagrant delict in acel dosar, au spus sursele citate.

In acest caz, Dan Diaconescu a fost pus sub acuzare pentru santaj, in cauza fiind invinuit si Mihai Ghezea, fost director al publicatiei Atac la persoana.

In aprilie 2005, Mihai Ghezea, care era si colaborator la OTV, l-ar fi santajat si amenintat pe omul de afaceri Paul Petru Tardea, cerandu-i o suta de mii de euro, din care ar fi primit 4.500 de euro.

La vremea respectiva, Tardea avea o emisiune, Eurtombola, la Prima Tv, produsa de SC Sorom-Tur SRL.

In 2007, procurorul DNA Catalin Macovei, in prezent presedinte ANI, a decis declinarea cazului la Parchetul Judecatoriei sectorului 4 Bucuresti.

Recent, procurorul Gheorghe Bocsan de la DNA a solicitat Parchetului Judecatoriei sectorului 4 Bucuresti acel dosar in vederea reanalizarii lui, iar in urma procedurilor interne referitoare la conflictul negativ de competenta, cazul a parvenit Sectiei I a Directiei, condusa de Lucian Papici.

DNA preciza recent ca dosarul penal conexat inprezent la dosarul patronului OTV, Dan Diaconescu, nu a fost vreodata solutionat si nici redeschis, fiind conexat ca urmare a unui conflict negativ de competenta intervenit intre Directia Nationala Anticoruptie si Parchetul de pe langa Judecatoria sectorului 4 Bucuresti, prin care a fost stabilita competenta in favoarea DNA – Sectia de combatere a coruptiei.

In acest caz au fost audiati Dan Diaconescu, Petru Tardea, dar si Mihai Ghezea.

In 23 iunie, realizatorii OTV Dan Diaconescu si Doru Parv au fost arestati pentru santajarea primarului comunei aradene Zarand, Ion Mot. Doua zile mai tarziu, Diaconescu a fost eliberat, dar Parv a ramas in arest. (Mediafax)

Comentarii