Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 s-a inregistrat in Chile

miercuri, 18 ianuarie 2012, 08:22
1 MIN
 Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 s-a inregistrat in Chile

Conform Onemi, seismul s-a produs la 20:22 ora locala (01:22, ora Romaniei) iar epicentrul s-a situat la o adancime de 44,1 kilometri in Oceanul Pacific la 52 de kilometri nord-vest de orasul de coasta Los Vilos..

Cutremurul a fost simtit in regiunile centrale Valparaiso, Coquimbo si in mai mica masura la Santiago, situat la 200 kilometri departare.

"Nu s-au inregistrat victime si nici daune la serviciile sau infrastructura de baza in urma seismului", a subliniat buletinul emis de Onemi, mentionand o scurta "congestionare a liniilor telefonice" in regiunea Valparaiso.

Seismul "nu a intrunit conditiile" pentru a declansa un tsunami asupra coastelor chiliene, a anuntat Serviciul hidrografic si oceanografic al Marinei, specializat in astfel de alerte.

Acum aproape doi ani, la 27 februarie 2010, un seism de magnitudinea 8.8 urmat de un tsunami a devastat regiunea de centru-sud a Chile, soldandu-se cu 524 de morti si 31 de disparuti si a lasat peste 220.000 de familii fara adapost. (Mediafax)

Comentarii