Zece ani de inchisoare pentru Mircea Horia Hossu

marți, 03 octombrie 2000, 23:00
2 MIN
 Zece ani de inchisoare pentru Mircea Horia Hossu

Tribunalul Suceava l-a condamnat, luni, la zece ani de inchisoare pe Mircea Horia Hossu, fost prim-vicepresedinte al Bancii Dacia Felix, pentru luare de mita in schimbul facilitarii acordarii unui credit.
Sentinta poate fi atacata la Curtea de Apel Suceava. Dupa pronuntarea instantei, Mircea Horia Hossu a declarat ca va ataca sentinta "pina la forurile de la Strasbourg".
Mircea Horia Hossu a declarat, luni, ca suma de peste 20 de milioane de lei, considerata mita, reprezenta un imprumut care i s-a dat prin dispozitie de plata din cont in cont, pe care i-a returnat in termen de o luna. "Nu cred ca nimeni este cretin sa ia mita cu dispozitie de plata din cont in cont", a spus Hossu. El a precizat ca agentul economic de la care se spune ca a primit mita a solicitat si a obtinut un credit de la BDF, care a fost aprobat de vicepresedintele bancii, Mircea Gileriu, intrucit in acea perioada el se afla in concediu de odihna."Sint acuzat ca am luat o mita pentru un credit pe care nu l-am dat, fapt recunoscut in instanta de Gileriu, fapt demonstrat de registrele bancii si de registrele hotelului unde am stat", a adaugat Hossu.
Fostul prim-vicepresedinte al BDF, Mircea Horia Hossu (47 ani), a fost arestat, in data de 4 iunie 1998, de Parchetul Curtii de Apel, sub acuzatia de luare de mita. El a fost acuzat ca, in data de 3 august 1993, in calitate de prim-vicepresedinte al BDF, a solicitat si a primit de la Dan Andronescu, patronul SC Thetis Invest SRL Cluj, suma de 20,075 milioane lei, in vederea aprobarii unui credit bancar in valoare de 225 milioane de lei. Patronul firmei Thetis Invest SRL, Dan Andronescu, a fost si el arestat, in data de 8 iunie, sub acuzatia de dare de mita, in baza unei declaratii depuse la dosarul cauzei, in care acesta explica imprejurarile in care i-a dat fostului prim-vicepresedinte al Bancii Dacia Felix, Mircea Horia Hossu, suma de 20,075 milioane de lei, in data de 3 august 1993. In declaratia sa, Andronescu sustinea ca suma reprezenta un imprumut acordat lui Hossu pe termen de trei luni si ca organele de ancheta au "retinut ideea" ca el a acordat o alta suma decit cea inscrisa in evidentele contabile, in sensul "raspunderii penale privind darea de mita". Potrivit declaratiilor patronului SC Thetis Invest SRL, Hossu i-a restituit imprumutul in trei transe a cite patru, sapte respectiv 9,075 milioane lei. Patronul sustine ca imprumutul pe care i l-a acordat lui Hossu nu a fost conditionat de creditul de 225 de milioane de lei pe care l-a primit, ulterior, de la Banca Dacia Felix, iar fostul prim-vicepresedinte al BDF nu apare in documentele de aprobare a creditului. Dan Andronescu declarase ca imprumutul, in valoare totala de 225 milioane de lei, pe care l-a primit de la Banca Dacia Felix, a fost semnat de un alt vicepresedinte al bancii, Mircea Gileriu.

Comentarii