Caută 
3 MIN
La sugestia unor prieteni, am vazut scurt-metrajul intitulat Amatorul. Filmuletul circula de mai multa vreme pe internet si este construit in jurul unei idei care ar putea face cariera: un tip da un anunt la ziar prin care isi arata disponibilitatea de a fi umilit contra unei sume modice de bani. Fara a relata sirul de aventuri prin care trece personajul principal, pot spune ca pelicula m-a interesat din mai multe motive, unul dintre ele fiind acela ca autorul scenariului mi-a fost, intr-o vreme, coleg de redactie. Daca ar fi sa-l descriu, as spune ca ceva din personalitatea lui Gabriel Andronache a trecut in fictiune: un om rezervat, cu un acut simt al ridicolului. Inca de pe vremea cind faceam talpa prin oras in cautare de subiecte, era limpede ca omul nostru nu prea se potrivea cu meseria de reporter. Ii lipseau incisivitatea (transformata in cruzime sau nesimtire, daca e sa aruncam o privire la unele fapturi din presa zilelor noastre) si curiozitatea de a scormoni in cautarea unor detalii care ar fi putut transforma o intimplare in stire. Colegul meu era insa tenace si avea umor. De aceea nu am fost surprins sa descopar, prin comportamentele si replicile personajelor din Amatorul, un haz de necaz care evidentiaza obisnuinta de a contempla hachitele unor mutanti de oras: sefi stupizi si intepati, patrunsi pina la os de insemnatatea misiei lor pe acest pamint, batrini nostalgici si dezorientati, cucoane nevrotice si imblanite, cu pretentii de nobila casa ("Sint o femeie educata, fraiere. O doamna"), taximetristi ignoranti, infatuati si spurcati la gura (modelul apare numai in pelicula, nu si in versiunea tiparita a scenariului) etc.
In comparatie cu scenariul publicat pe site-ul Liternet, povestea filmata este mult mai acida si mai geometrizata, ceea ce arata ca regizorul Marian Crisan si scenaristul au reusit sa depaseasca aerul de blazare si tinguirile lacrimogene si pedante ale unor personaje din scriptul initial. Supradoza de pi… si pu…, reliefata de pofta cu care mutantii de oras deverseaza torente de injurii, pare pe alocuri excesiva. In ciuda secventialitatii cumva prea pronuntate – fapt ce l-a determinat pe regizor sa recunoasca tonul pe alocuri artificial al scenariului – alb-negrul peliculei pune in lumina o realitate surprinsa cu siguranta unui profesionist: o lume superficiala si dusmanoasa in care ofensa bate bunul simt.
De altfel, tema omului "paratrasnet pentru cei care simt nevoia sa umileasca" are o traditie literara si cinematografica indelungata, noutatea adusa de scenaristul Gabriel Andronache fiind nota de absurd dulce si zemos, cum numai pe la portile Orientului se mai poate gasi.
Ratacirea romanimii in tranzitie a favorizat aparitia si inmultirea unor hibrizi umani care merita descrisi in toata splendoarea nimicniciei lor. N-ati vazut niciodata surugii in toale scumpe care scuipa pietonii de dupa geamul fumuriu al unui 4X4? Nu vi s-a parut nostim functionarul inacrit si cu privire piezisa, gata oricind, in semn de politete, sa va trinteasca gemuletul ghiseului intre felinare? N-ati aplaudat niciodata flacaul de cartier cu IQ incert si apucaturi discursive deprinse din povestea povestilor?
Nu pare a fi o coincidenta proliferarea atitor figuri emblematice pe metru patrat de oras. Campania care a dus la aparitia Atlasului de mitocanie urbana este cit se poate de inspirata iar galeria portretelor antologice poate fi cu usurinta extinsa pentru ca, pe la noi, viata invinge arta. Amatori sint cei ce incearca sa prezinte o astfel de lume. Adevaratii profesionisti ai umilirii, adica cei ce nu pot fi nicidecum transformati in personaje, traiesc, din pacate, printre noi. Asteptam, asadar, cu interes, o comedie a formelor si continuturilor umane de tranzitie, care sa vina in siajul percutantei realizari a lui Nae Caranfil, Asfalt tango.
