Arca lui Podoleanu

Adrian Podoleanu – unul din cei mai pretuiti pictori ieseni de azi – a trecut de curind Styxul. Desi l-am pretuit ca artist, nu am apucat sa-l cunosc personal. Am sperat sa o pot face la ultimul sau vernisaj, cel de la "Galeriile Dana", dar – parodiind involuntar postmodernitatea – autorul insusi a lipsit.

Intre lucrarile expuse, Brigada ocupa o pozitie centrala. Multi au vazut in tabloul din 1976 o buna ilustrare a solidaritatii de breasla si a omogenitatii scolii plastice iesene. Ce se vede la suprafata? Un grup uman relativ compact, plasat in dezordine studiata, la marginea unei suprafete lacustre. Pare a fi un colt al Deltei sau un chei ai acesteia. E seara, se intrezareste patrarul de luna; berze, pescarusi, nuferi, broaste, intregesc fundalul. Tonalitatea cromatica este pronuntat negativa; predomina nuantele de bej, gri si maro. Grupul este divizat; o parte – pe mal, frontal, ca intr-un cor dispus aleatoriu, in pilcuri mici si locuri diferite. In plan apropiat, doua personaje bine conturate impart aceeasi barca.

Exista multa subtilitate si ironie in compozitia lui Podoleanu. Pare evident ca autorul raspunde unei comenzi ideologice. I s-a cerut, pesemne, sa redea specificul "muncii artistice" si entuziasmul confratilor care o savirsesc. Obiectul "efortului" specific este… pescuitul. Chiar si asa, "brigada" pare surprinsa intr-un moment de relaxare. Unii din membrii ei se odihnesc in picioare, altii stau asezati in diverse postúri. Chipurile celor prezenti sint redate cu acuratete. Citiva se rasfata fumind (Dan Hatmanu, Constantin Radinschi, Dimitrie Gavrilean), altii sorb pe furis din licori camuflate (Dimitrie Caileanu), toti insa "fac" ceva sau mimeaza in felul lor activitatea. Privirile par reci, indiferente, ca si cum grupul ar fi dezbinat sau alcatuit fara criteriu.

Nici un gest nu tradeaza simpatie reciproca ori complicitate vizuala. Ai spune, dimpotriva, ca "brigadierii" artisti se nesocotesc reciproc. Folosind perspectiva inversa, autorul evita discriminari de planuri. Poate si motive de nemultumire. Toti sint la fel de vizibili si de preocupati. Privesc "departe" sau in gol. In mijlocul echipei, la inaltime, intr-o pozitie studiat-histrionica, Dan Hatmanu isi contempla admirativ pipa. Criticul si profesorul Radu Negru – drag mie in vremea studentiei iesene – este inconjurat de carti, semn al muncii intelectuale pe care o presta onorabil. In aglomerarea de chipuri pot fi recunoscuti, intre altii, Vasile Condurache, Nicolae Matyus, Petru Hartopeanu, Ion Petrovici, Ioan Ginju, Ion Antonica, Stefan Hotnog, Mihai Camarut, Ion Neagoe, Alexandru Ichim, Vladimir Florea, Gherorghe Bradateanu, Gheorghe Maftei, Costache Agafitei, Vasile Istrati, Victor Mihailescu-Craiu, Constantin Nicolae, Corneliu Ionescu, Liviu Suhar… Prim-planul Brigazii este confiscat de o barca ancorata la mal. La un capat il gasim pe insusi autorul, cu mistria in mina, amestecind ingindurat gramada de peste care-i ajunge pina la inaltimea genunchilor. Entuziasmul pare sa-l ocoleasca. O ulcica de lut (apa? vin?) odihneste intr-un colt al barcii. La celalalt capat, rasucit cu fata spre grupul rasfirat pe mal, sculptorul Iftimie Barleanu pare pe picior de plecare.

Morala de prima instanta? Artistii sint solidari cu efortul de zidire a lumii noi la care sint mobilizati. Ca si ceilalti truditori ai patriei, muncesc disciplinat, exemplar, in echipa. Mesajul disimulat? Dincolo de constringerile colectiviste si etalarile ideologice, artistul este un solitar. Singura solidaritate asumata este cea de breasla, incompatibila cu orice proiect de omogenizare impusa. Inregimentarea este una aparenta. Fiecare lucreaza pentru sine, nu in vederea unui scop utopic, "mai inalt". De aceea, "brigada" este, in esenta, suma individualitatilor distincte, inadezive la asocieri de fatada.

Ca si Arca lui Noe, barca lui Podoleanu pare a fi solutia salvatoare; vehicul plutitor dar si refugiu. De ce barca? Poate pentru ca este un simbol al trecerii si supravietuirii. Slobozita din ancora, da iluzia libertatii; cu ea strabati ape tulburi, te strecori, te sustragi ordinii impuse si cauti o alta, personala, eliberata de constringeri si frustrari. Un prieten, hobby-ul favorit, meseria bine facuta… ramin bucuriile simple, dar de pret.

A "citi" Brigada doar ca ilustrare ironica a unei presupuse solidaritati de grup, mi se pare facil si neplauzibil. In ce ma priveste, as prefera sa vad in tablou un mesaj parodic, voit ambiguizat, menit in aparenta sa confirme expectantele ideologice, dar in fapt sa ridiculizeze dogmatismul acesteia. In vremuri potrivnice, artistul refuza alinierea; sta in… arca lui, cauta refugiul potrivit, dar si directia cea buna, salvatoare. Le-o fi gasit Adrian Podoleanu in lumea noastra?