Bucuria si frumusetea din jurul nostru

In sfirsit, pot lucra cu geamul deschis si mi se pare ca eu insumi sint parte integranta a unui mic univers, aparent prea restrins si totusi infinit de complex. Vad un crimpei existential care imi incinta vederea si simturile. O tarca face mare taraboi si, culmea, este fugarita de o turturica. Un vrabioi este pus pe performante, dar partenera, desi extrem de docila, a reusit sa se enerveze. Graurii provoaca pagube in ciresul vecinului meu, fostul prefect Vitan, si sustin simultan conversatii doar de ei intelese. Ciinii vagabonzi sint foarte tristi. Containerele au fost luate si au ramas fara cantina. Din acest motiv isi descarca nervii unii pe altii, consumind totusi prea mult efort vocal pentru mai nimic. Baba Safta duce caprele la pascut si mai rupe crengile de salcim pentru desertul acestora.

Iasul este acoperit de o picla alburie, lenesa si nociva si da impresia ca altceva nu mai are demn de a fi vazut. Doar o locomotiva tiriie un cirnat de vagoane schioape, bocanind sacadat si, din cind in cind, mai gijiie anemic un fluierat ce se vrea un  semnal sonor de tip „pazea !".

Inchid putin ochii si incep sa colind lenes prin amintirile mele. Caut un subiect pentru tableta mea de simbata, caut ceva care sa-mi fi marcat consistent existenta. Oameni, animale, pomi, chiar obiecte isi fac concurenta, dornici cu totii sa-i fixez in enormul meu insectar, sa-i imortalizez cumva. Reverie, nostalgie, emotii, regrete, toate se contopesc intr-un suvoi din ce in ce mai consistent, realizind un amalgam cu un indefinit. Ca o scinteie pierduta in torentul mohorit al amintirilor mi-a aparut Galbenus, canarul care mi-a fost tovaras mai mult de un deceniu. Aproape mecanic, pun sagetica pe acest inegalabil prieten si fac click-ul de rigoare in memorie.

Eram in ziua aceea la birou, ca si astazi, usa de la balcon era deschisa si eu nascoceam teoreme, leme, teorii matematice necesare pentru teza de doctorat. Deodata, imi intra in camera o pasarica galbena si se aseaza pe birou. Era o minune de gingasie si de frumusete si ceva timp l-am privit fascinat. Intind mina spre el si constat ca nu fuge. Se ghemuieste putin si accepta sa-l prind in mina. Il sarut pe cioculet si-l mingii delicat.

– Acum ce fac? ma intreb coplesit de situatie.

Evident ca telefonez expertului, sotiei mele, si relatez:

– Stela, mi-a intrat pe geam o vrabiuta galbena…

Mi se cer detalii si primesc raspunsul:

– Este un canar si probabil este insetat si flamind. Consuma boabe de mei. Merge si putina miere diluata, pentru inceput.

Alerg la magazin, cumpar cusculita pentru canari, mincare specifica si intr-o saptamina devin expert in materie.

Viata mi s-a schimbat mult. Aveam cu cine vorbi, l-am invatat sa vina pe mina mea si Galbenus, nume pe care si l-a insusit bucuros, a inceput sa cinte atit de frumos incit iti taia respiratia.

In sase luni puteam oferi un spectacol cu micul meu prieten, uimind pe toti cei care imi treceau pragul. Eram extrem de flatat deoarece Galbenus executa doar comenzile mele.

Dupa doi ani, ne desparteam greu si, cind reveneam acasa de la serviciu, micul meu prieten oferea un spectacol unic, prin care isi exprima bucuria revederii.

N-am fost atent o data, l-am lasat singur in biroul meu si usa de la balcon era deschisa. Cind am revenit, canarul meu disparuse.

De putine ori am avut o suparare similara cu cea provocata de ireparabila pierdere. Stateam in dormitor, aveam lacrimi in ochi si priveam spre geamul care dadea spre balcon, dar nu vedeam nimic. Sufletul meu singera si simteam intens disperarea provocata de convingerea ca ceea ce mi s-a intimplat este ceva ireparabil.

– Va muri, cu siguranta, imi reprosam obsesiv.

Dintr-o icoana, Iisus Hristos ma privea si-mi dadea impresia ca ma intelege. Parea ca si EL este mai trist.

– Stiu ca nu ma poti ajuta, Doamne.

Nici prin gind nu-mi trecea sa-i adresez rugamintea sa ma ajute sa-l regasesc pe prietenul meu. Am adormit, extenuat de chinurile psihice la care eram supus.

Deodata, aud obisnuitul cintec. Sar in picioare. Pe balcon, pe pervaz, Galbenus cinta si batea din aripioare, deplasindu-se cind spre dreapta, cind spre stinga.

Alerg pe balcon. Inca ma temeam sa nu-l sperii. Micul meu prieten s-a lasat prins si eu il sarutam pe cioculet, iar el ma pisca delicat.

– De ce ai plecat? intreb prosteste.

– Iti auzeam vocea si m-am ratacit cautindu-te, pare a se justifica.

Bucuria vietii noastre a continuat multi ani. Eram din ce in ce mai atasati. Cind am plecat la mare, l-am lasat la o vecina. Telefonam mereu ca sa ma interesez de micul meu prieten.

– Nu vrea sa manince si sta blegit pe suport.

– Dar n-ati incercat sa…

– Ba da. Ii cad si penele.

Mi-am scurtat vacanta si am alergat la Galbenus. Parca s-a trezit din somn. A inceput sa topaie si, mai ales, sa cinte. L-am scos din cusculita si nu se mai dadea dus de pe mina mea.

Intr-o saptamina, amicul meu era din nou in plina forma. Avea un chef nebun sa se joace si devenise un mare pupacios.

Unsprezece ani am fost tovarasi, prieteni si ne-am bucurat reciproc de existenta celuilalt. O iubire unica in felul ei, care mi-a oferit atita bucurie vreme de peste un deceniu!

Memoria ma intreaba daca chiar doresc sa evoc si ultimele clipe si ii raspund ca nu. De ce sa mai amarasc inutil cititorul?

Privesc din nou bucatica din univers care imi este accesibila astazi de la biroul meu.

Turturica a fugarit tarca. Isi apara puisorii de bestie. Incep s-o urasc pe asasina cu coada lunga. Smechera, cruda si perseverenta.

Se pare ca vrabioiul are de ce sa strige cucurigu. Am si cu el o rafuiala. Ca si-a facut cuibul sub grinda mea, mai treaca-mearga, dar ca refuza sa se duca civilizat la WC, asta nu pot sa i-o iert!

– Un minim de comportament civilizat, craiule, ce naiba!

Face ce face in vazul lumii si cu igiena este la pamint.

Hotomanii de grauri fura ciresele fara sa se pazeasca de zgomote. Pe fata si fara rusine.

– Ati stropit voi ciresii, bai, nehalitilor?

– Noua ne-ar fi placut si mai mult cu viermi, imi argumenteaza ei logic, inchizindu-mi gura.

– De noi nu zici nimic, omule, desi te desfatam zilnic? par a ma intreba, putin bosumflati, si bradutii mei argintii.

Chiar, sint atitea lucruri frumoase, minunate, pe pamint! Trebuie doar sa le simtim, sa le vedem si sa stim a ne bucura de ele.