Bunul-simt ca aroganta

Clic pe o sugestie de Vasile Garnet (din blogul scriitorului). Este vorba de un master-class sustinut pe 16 martie, in Casa cinematografului (daca am tradus corect) de la Moscova, de Nikita Mihalkov, cunoscutul regizor. Vasile Garnet, ce-i drept, precizeaza: "fostul" si, in paranteza imediat urmatoare, "acum un propagandist jenant al si penibil al regimului Putin".

Nu stiu sa zic, cel putin in prima privinta. Calificativul "fost" poate fi aplicat oricui, chiar si cronicarului care publica metronomic: in intervalul dintre doua articole. Cita vreme un lucru s-a produs, iar altul abia se profileaza, fara ca cineva, inclusiv autorul (sau poate el mai cu seama) sa-i poata garanta intruparea, putem folosi cu siguranta (si asistati de logica situatiei) cuvintul "fost". USM-ul nostru, de pilda, e din fosti tot unul si unul: publica in mod curent, sistematic trei, patru oameni (bine, cinci), restul isi consuma gloria de mucava, prin lansari de carte privite mai ales ca succedaneu de prinz ori cina aproape interzise tagmei in zilele noastre. (Nu exagerez deloc: fenomenul se poate constata expres, la un examen superficial. Si saracia lucie a majoritatii scriitorilor de la noi ar trebuie sa preocupe in primul rind noua conducere. Mediocritati sau grafomani, genii ori doar talente respectabile, ce mai conteaza cind serile stai pe intuneric, iar in lungile nopti de iarna iti sufli in pumni sa nu degeri…).

Dar vorbeam de Mihalkov. Nu pot spune prea multe nici apropo de ipostaza care i se incrimineaza. Este insa foarte posibil: zelator al lui Putin l-ar putea face (ori l-a si facut) acelasi cult al fortei, mai exact, al solutiilor in forta. Mihalkov e un shortcut spre latentele barbare – melanj de misticism si putere bruta – ale natiei: mai multe dintre afirmatiile sale publice induc acest sentiment.

Pe de alta parte, s-o spunem, in fine, pe sleau: nu e deloc obligatoriu ca un mare talent sa fie si moral, harul nu e nicidecum o conditie implicita a bunei cuviinte. Nu formulez un precept – rezum o practica, din pacate, prea intinsa, ca sa nu alimenteze banuiala unei legitati in subsidiar. Proportia dintre om si lichea (termenii sint ai lui Arghezi), in entitatea creatorului, depinde de o multitudine de variabile si in sensul acesta este, practic, cu neputinta sa dai verdicte, sa impingi totul sub acolada unui singur termen. Aici explicatiile in doi timpi nu folosesc nici macar pentru a repurta o victorie de moment in dialog. Ca sa fiu bine inteles: poti spune, bineinteles, ca X e o puslama (nu te poate impiedica, eventual, decit tastatura defecta sau osul patronului, intepenit in git!); dar cu un imens rabat la adecvare, de cele mai dese ori. Nu privesc nici eu cu ochi buni servitutea, n-am resurse de indulgenta pentru trocurile de constiinta. Dar si procurorii de constiinta ma fac, sincer vorbind, circumspect. In genere, lectura verdictelor (de orice fel!), a judecatilor de valoare, a notelor finale, irevocabile trebuie facuta  – practica dixit! – cu multa prudenta (si cu tot atita scepticism), pentru ca ascunde, invariabil, un interes, este masca pretins echidistanta, "obiectiva" a unui partizanat ocult.

Cu asta ajungem la miezul chestiunii. Mihalkov, dupa Vas. Gar., ar fi facut in 16 martie "o remarca stupefianta" si si-ar fi aratat " – a cita oara! – impostura dezgustatoare". Ca dovada, ne este livrat urmatorul citat: "Uitati-va ce se intampla in Japonia. Nu e vorba nici macar de credinta, ci de o pustietate interioara (de un fara Dumnezeu), de lipsa constiintei ca nu esti singur pe lume… Totul se leaga. Si aceasta exploatare, aceasta umilire permanenta a mediului inconjurator il supara pe Dumnezeu, care spune la un moment dat: «Baieti, ce faceti voi acolo?» si le trimite japonezilor drept pedeapsa un cutremur de 9 grade pe scara Richter si un tsunami."

Asa cum e facut, citatul denota, intr-adevar, suficienta si o lipsa desavirsita a constiintei ridicolului. A ridicolului propriu. Un Mihalkov explicindu-ne popeste si obscurantist un cutremur de noua grade, urmat de tsunami… Efectul acesta se obtine (acum ma gindesc la o posibila reteta de manipulare) prin citeva crosete sau omisiuni – operate, cel mai probabil, cu buna stiinta, pentru ca textul-sursa (http://www.gzt.ru/topnews/culture/-nikita-mihalkov-predlozhil-zakopatj-kinokritiku-v-/352517.html) este mult mai nuantat si pune in discutie citeva idei despre moderatie si context (ca si de interdependenta), pe care le gasesc de un strict bun-simt, nicidecum arogante. Play dupa prima propozitie citata (si intr-o traducere care sper sa fie cit mai aproape de original): "Daca e sa vorbim serios, nu pot spune altfel decit: lipsa de Dumnezeu. Problema nici macar nu rezida in credinta: crestinism, ortodoxie, catolicism, budism, islam. Nu la asta ma refer. Este vorba de o lipsa interioara de Dumnezeu. Lipseste constiinta ca nu traiesti de unul singur, lipseste autolimitarea interioara. Cind problema lui cum sa traiesti? alearga inaintea lui in ce scop traim?".

Opresc citatul aici, din lipsa de spatiu. Dar si asa se vede clar ca perspectiva de abordare este alta. Tragedia niponilor se incearca a fi gindita in termeni de morala universala, daca pot spune astfel. Unde e aici aroganta?