Carnavalul digestiv

Nu stiam, pacatele mele, nici eu mare lucru despre sarbatoarea de Craciun. M-a lamurit Mircea Cartarescu, intr-un articol recent. Recent dar mai cu seama socant, adevarata palma, aplicata ca-n vechime, fara restrictii si menajamente, cu singurul scop de a fisura carapacea ignorantei. Carapace, da (si da inca o data!), chit ca suna cam pretios: indaratul ei benchetuim, oficiem s.a.m.d. O carapace trasa direct pe neuroni, pentru mai multa siguranta, te bate gindul, fiindca lectura, ca si eruditia, – nu stiu de unde stim noi apriori lucrul acesta, dar il stim, anumite chestii, care tin de supravietuire, ti se dau instinctual, avant la lettre! – nu-ti procura certitudini. Dimpotriva, e o sursa de relativ si aprehensiuni. Nu cei saraci cu duhul sint fericiti, cum zice Biblia, eronat, ci mintile citorva idei, pe cit cu putinta mai tepene. Am cunoscut asemenea indivizi: nici un frison nu-i strabate, lumea lor e clara si previzibila, ca un eden matematic. Ostilitatea noastra endemica fata de carte trebuie ca are si o explicatie mai profunda decit admit cutumele si decit va fi crezut, probabil, Cantemir. Daca, luata in sine, in acceptia ei genuina, cultura inseamna (si nu are cum sa semnifice altfel) deschidere, atunci in practica larga a ignorantei, in prestigiul de care se mai bucura la noi omul simplu – recipientul unei scheme mentale si al unei clai, nici ea prea mare, de stereotipuri -, trebuie vazuta o anume teama. Incultura e si un produs al agorafobiei. Nu vreau sa ajung de aici, prin extrapolare, la concluzia ca am fi, vezi, Doamne, un neam de introvertiti: ma contrazic zaiafeturile de cumplita aglomeratie, basca faptul ca n-avem cu ce ne plati facturile. Dar obstinatia intru incultura si usurinta cu care iti fabrici prin zona un titlu de glorie din analfabetism (iau termenul in sens generic, bineinteles) nu par a fi motivate doar istoric.

Asa sau altfel, "mincam, bem si ne felicitam celebrind un eveniment de acum doua milenii, petrecut intr-o lume indepartata si obscurizat de traditia orala". Habar nu avem ca "Isus nu s-a nascut pe 25 decembrie si probabil nici macar in primul an al propriei sale cariere". Prea putini, chiar dintre culturologi, presupun, stiu ca "bradul este arborele Yggdrasil din mitologia nordica, ornamentat cu planetele din traditia magilor iranieni"; ca "pe 25 decembrie se sarbatorea, in traditia pagina, moartea vechiului an si inceputul celui nou. Colindele (vechile calende romane) sint de asemenea cintece stravechi adaptate la noua lume crestina". s.a.m.d.! Petrecem intr-o jalnica inconstienta, inconjurati, vorba poetului, de "clisee si artefacturi de un kitsch jenant".

M-am intors acum vreo doua ore de la piata. Lumea e toata numai forfota de sarbatori. Bradul din centrul orasului e plin de beculete si tot felul de alte ornamente. Pe o parte a strazii, direct pe carosabil, stau aliniate taraba dupa taraba, fiecare asaltata de musterii aferati. Toti au venit sa-si faca plinul cu vreo ghirlanda, sa-si ia cite un Mos Craciun minuscul, din plastic sau cauciuc. In fundal, inerenta zona cu brazi. Varietate ametitoare: de la falnici la prizariti si de la un pret usturator dar inca onorabil la costuri exorbitante, "atacabile" doar de punga imbogatitilor. Ieri s-a intimplat sa vizitez alta localitate: aceeasi febra, aceleasi mimici, aceleasi, pina la sinistra identitate, bibelourile si ornamentele. Bine ca ne mai diferentiaza lungimea nasului, culoarea ochilor, straiele si, fireste, continutul ocult al cardurilor. Altfel, parca ne-a facut o singura muma: aceleasi idei, aceleasi obsesii, acelasi tip de reactie mentala. Cine ar sta acum sa te asculte ca "Mos Craciun nu are, de fapt, cu mult mai multa legitimitate in context crestin decit hilarul Mos Gerila comunist"? Ca "batrinul vajnic, pintecos si rumen in obraji, in trasura sa trasa de reni, este redesenarea la comanda firmei Coca-Cola a unui personaj de asemenea pagin"? Dar, mai ales, aratati-mi-l pe cel care si-ar pierde vremea sa afle ca "mesele imbelsugate sint si ele in traditia orgiastica a serbarilor de sfirsit de an din credintele precrestine"? Cum, tocmai haleala sa fie un pacat?! Fugi, dom’le!…

Proiectat printre basarabenii clipei de fata (iar la noi – spun pentru cine inca nu stie – clipa poate contrage, intr-o promiscuitate de piaza rea, si prezent, si trecut, si viitor, si cite alte dimensiuni va mai fi avind acest univers), Mircea Cartarescu ar fi, nici vorba, un personaj pierdut si ridicol. Conceput sa fie "un moment de meditatie despre cel mai bun, mai inteligent, mai modest si pina la urma mai normal om care s-a nascut vreodata pe Pamint", Craciunul este la noi, din pacate, un interminabil carnaval digestiv…