Ce a fost si ce va fi

A trecut si anul 2011 de la nasterea lui Hristos. Este adevarat ca Hristos nu s-a nascut acum 2011 ani, dar cind s-a descoperit eroarea savirsita de Dionisie Exiguus era prea tirziu pentru a se mai face corectarea, mai ales ca nici acum nu se cunoaste exact anul nasterii Mintuitorului. Oricum, acest eveniment crucial pentru istoria omenirii s-a petrecut cu cel putin 5-6 ani mai devreme pentru ca in anul 4 i.e.n. a murit regele Irod, cel cu uciderea pruncilor. Or, Evangheliile spun clar ca Iisus s-a nascut in vremea acestui rege.

Indiferent cum a fost, anul 2011 a trecut si au inceput, firesc, bilanturile. Multe iau forma asa-numitor topuri, acele ierarhizari, mai mult sau mai putin subiective, ale unor fapte, evenimente, personalitati etc., din cele mai variate domenii ale societatii.

Avem, asadar, topuri in economie, cultura, arte, sport, politica, lumea mondena s.a.m.d.

Nu puteau lipsi, fireste, topurile evenimentelor care au marcat sensibil relatiile internationale, lumea in ansamblul ei.

Majoritatea creatorilor de topuri se afla sub vraja cifrei 10, a magiei decadei sacre care vine din vechile culturi semite, dar si indo-europene. Asa aflam care sint primii zece sportivi ai judetului, ai tarii, ai Europei etc., primele zece economii ale lumii, primele zece inventii, primele zece filme, primii zece actori etc, etc.

Aflam, in sfirsit, si care au fost primele zece evenimente, cele mai importante, care au marcat lumea in anul care tocmai s-a incheiat. Numai ca cele zece sint, de fapt, vreo 30 pentru ca nu toate topurile clasifica aceleasi evenimente. Depinde cine a alcatuit topul. Si cele 7 minuni ale lumii antice erau, de fapt, vreo 15 – din care vreo 3-4 apareau in toate listele.

La fel si evenimentele mari ale anului trecut. Citeva apar in toate aceste topuri – si cred ca sint si cele care merita cite un scurt comentariu. Comentariu despre cum au marcat ele lumea, dar si despre viitorul lor. Se-ntelege ca despre viitor putem formula doar supozitii, pentru ca doar un nebun poate pretinde ca stie cu certitudine ce va fi sa fie – mai ales in domeniul socio-uman.

Sa le luam pe rind.

Primavara araba. A surprins pe toata lumea, cu exceptia, poate, a serviciilor secrete, dar acestea sint atit de ermetice, incit nu stim niciodata daca au stiut ceva sau nu.

O parte importanta a lumii a cunoscut schimbari spectaculoase. Algeria si Tunisia au mers spre o democratie cu specific islamic, dar cu multe elemente comune cu democratia euro-americana.

Egiptul si-a alungat presedintele, pe care acum il judeca, iar puterea a fost preluata de armata. Nemultumirile si conflictele au reizbucnit cu violenta. Represaliile sint mai dure ca pe timpul lui Mubarak.

Libienii l-au omorit pe Gaddafi, intr-un razboi civil singeros, de vreo 7 luni, iar acum incearca sa puna tara in ordine.

Yemenitii vor scapa in februarie de Al Saheh – presedintele lor de vreo 30 de ani.

In Siria, conflictul lui Assad cu poporul sau se agraveaza de la o zi la alta.

Ce va fi ?

Imi permit citeva pronosticuri, cu marja respectiva de probabilitate.

Tunisia si Algeria merg spre stabilitate, chiar daca cele care au cistigat alegerile sint partidele islamiste. Influenta europeana este prea puternica pentru ca ele sa riste un regim bazat pe legea musulmana – saria, culegere de reguli deduse din Coran, adaptate, modernizate, dar tot anacronice in raport cu lumea de azi.

In Egipt lucrurile nu se vor calma prea curind. Tara mare, cu 75 milioane de locuitori, saracie la fel de mare, armata puternica, cu privilegii la care nu va renunta si, colac peste pupaza, conflicte periculoase de natura religioasa intre musulmani si crestinii copti. Vecinatatea cu Israelul nu poate decit sa complice lucrurile.

In Libia, sansele unei societati normale in 2012  sint foarte mici. Populatia este impartita in triburi, vreo 20, iar atasamentul oamenilor la valorile tribului lor nu se impaca deloc cu o democratie autentica. Daca, Alah sa ne fereasca, acolo vor reizbucni conflicte – de data aceasta intre triburi -, atunci razboiul civil va fi mai singeros ca cel impotriva lui Gaddafi si al camarillei lui.

In Siria situatia este mai complicata ca oriunde, dar, dupa parerea mea, Bashar al Assad n-are zile multe. Nici ca regim si nici, poate, ca individ.

Criza euro si, mai larg, criza UE.

Ce-a fost stim – chiar daca nu in totalitate si nici in detalii. Se-ntelege ca analistii au gasit 10 greseli ale liderilor europeni, precum si 10 riscuri mari de-acum inainte.

Nici mai multe, nici mai putine.

Ce va fi ?

Vor fi, dupa parerea mea, se-ntelege, dificultati mari in aplicarea riguroasa a masurilor propuse de Bruxelles pentru Pactul de Guvernanta Fiscala. Iar daca guvernele vor recurge la referendum pentru a obtine acceptul popoarelor lor, Pactul n-are nici o sansa. Cind oamenii din majoritatea tarilor UE vor intelege ce-nseamna pentru viata lor de zi cu zi 0,5% deficit structural, 3% din PIB deficit bugetar si 60% PIB plafon pentru indatorarea statului, nu numai ca nu vor zice DA la un eventual referendum, ci multi vor iesi in strada.

Sint, totusi, optimist. Intotdeauna, in istorie, situatiile exceptionale au nascut oameni exceptionali. Sint convins ca in Europa se vor gasi asemenea lideri care, mina in mina, vor repune Europa pe picioare. Nu stiu cind si cum, dar stiu ca Europa, leaganul civilizatiei mondiale de azi, nu poate sa se prabuseasca si nici sa ajunga la mila celor pe care i-a civilizat – de prin Asia sau Africa. Potentialul stiintific, economic, tehnologic si cultural al Europei este atit de mare, incit trebuie forte mult mai mari ca s-o distrugi decit ca s-o salvezi. Parerea mea – vorba lui nea Nicu Vacaroiu.

Iar daca alta cale decit crearea asa-numitelor State Unite ale Europei nu exista, trebuie sa se mearga in aceasta directie. Revenirea la nationalismul inversunat, la xenofobie, la granite cu sirma ghimpata, la protectionism economic etc, inseamna a hrani din nou ciinii razboiului, care au prosperat secole in sir in Europa.

Suveranitatea de tip secol 19-20 este deja doar o vorba. Asa-zisa suveranitate westfaliana, in numele careia au murit milioane de oameni in nesfirsitele razboaie europene, a disparut de mult; oricum, Bruxelles-ul a preluat multe din atributele suveranitatii natiunilor UE. Iar daca avem de ales intre o Europa a geloziilor si conflictelor dintre natiuni si una unita – cu sacrificiile cunoscute – nu cred ca avem mult de meditat.

Despre alte evenimente majore ale anului 2011, despre cum si ce au schimbat ele in lume si despre efectele lor posibile in viitorul apropiat si mediu ramine pe alta data.