Ce este arta?

Ce este arta? Vestea buna: In cadrul unui sondaj recent, absolut toti cei intrebati au putut sa raspunda fara nici un fel de ezitare la aceasta intrebare. Vestea proasta: De cele mai multe ori raspunsul a fost: "Arta?!… aaaa… iii … Habar n-am!". Ceea ce nu inseamna, desigur, ca nu ne preocupa arta! Toti ne implicam in arta, fiecare in felul sau, chiar si politicienii, in special atunci cind, dintr-un puternic angajament artistic, taie finantarile pentru proiectele de arta, oricind le este posibil.

Cei care stiu cel mai bine cum se poate defini arta fara a lasa loc pentru vreo confuzie sint artistii insisi. In acest sens istoria artei ofera o multime de definitii foarte exacte ale artei, formulate cit se poate de convingator de artisti. Toate aceste definitii prezinta un singur dezavantaj: se exclud reciproc. Conform lor, arta este, printre altele, armonie, haos, adevar, minciuna, intuitie, confuzie, actiune, joc, oglinda si alte citeva sute de lucruri. Asa ca, la un moment dat, nu mai pricepi absolut nimic, ceea ce totusi nu este un motiv sa intri in panica, pentru ca, din fericire, mai exista si criticii de arta, care ne ajuta sa patrundem in acest dificil domeniu. De exemplu, daca merg la o premiera teatrala, a doua zi nu trebuie decit sa citesc criticile si imi dau seama cit ai zice peste daca piesa pe care am vazut-o a fost cu adevarat arta sau de fapt o mare timpenie si daca aceasta piesa mi-a placut ori ba.

Citeodata, opera de arta este atit de complexa, incit nici macar artistul nu isi mai da seama ce a vrut sa exprime. Slava Domnului, si de aceasta data se gasesc critici talentati care pot sa-i explice la modul foarte convingator chiar si artistului insusi sensul operei sale.

In ziua de azi, publicul este interesat de arta mai mult decit niciodata si daca cineva intra sa viziteze o expozitie de pictura, o face numai si numai din absoluta pasiune pentru arta sau pentru ca, din nefericire, l-a prins ploaia.

La vernisaje, afluxul publicului este in general imens, inainte de toate pentru ca oamenii stiu ca acolo ii asteapta un promitator bufet. Dar hai sa nu fim rautaciosi, multi nu se duc la vernisaje doar ca sa ciuguleasca pe gratis, ci si ca sa intilneasca lume buna si sa fie, la rindul lor, vazuti. Intilnesti la astfel de evenimente totdeauna un numar rezonabil de distinsi specialisti in arta, cu care poti sa te preumbli prin sala de expozitie si sa discuti la nivelul cel mai inalt despre operele expuse. Ce bine ca tablourile nu pot sa reactioneze la comentarii! Cum bine a spus, in secolul XIX, Jules Goncourt, "nimeni nu are posibilitatea sa auda atit de multe idiotenii ca tablourile dintr-un muzeu sau dintr-o expozitie".

Pictorii au, in general, si mai multe probleme decit publicul care le admira operele. "De fiecare data cind pictez un portret pierd un prieten", se plingea un pictor celebru. Desigur, acest pictor avea ghinionul sa apartina picturii traditionale. Cel pictat putea sa se recunoasca pe tablou pina la ultimul rid, in caz ca nu-i platea pictorului un onorariu suficient.

Dupa cum se stie, aceasta problema a picturii figurative a fost rezolvata cu mare succes la inceputul secolului XX. Un artist precum Picasso, de exemplu, a revolutionat complet pictura, asumindu-si rolul de demiurg si pictind figura si corpul modelului conform imaginatiei sale. O astfel de abordare face scoala si in ziua de astazi, nu numai in pictura, ci chiar si in medicina. Uitindu-te la rezultatele unor operatii estetico-faciale, iti dai seama imediat cit de mult il plagiaza chirurgii esteticieni pe Picasso. Ceea ce nu este deloc de mirare, pentru ca Picasso a fost nu numai cel mai influent artist din ultima suta de ani, ci si si cel mai prolific. Precum se stie, a pictat cel putin 15.000 de tablouri, dintre care cel putin 16.000 se afla in SUA si 17.000 in Germania.

(Traducere din germana – Adriana Andriescu)