Cetatea asediata

Printre voluptatile oferite de internet este si aceea ca surprizele nu se opresc niciodata. Indiferent despre ce vorbim sau pentru ce vorbim. Internetul este telenovela perfecta, spatiul tuturor rafuielilor si revelatiilor. S-ar putea spune chiar ca partea sa cea mai frumoasa este ca, de fapt – paradox inevitabil -, nu ofera niciodata nici o surpriza. Sintem, ca specie, pe cit de impredictibil, pe atit de marginiti.
Acest lucru mi-a venit in minte atunci cind am deschis, zilele trecute, computerul pentru a citi articolul din Ziarul de Iasi cu privire la conflictul dintre directia Institutului "A.D. Xenopol" si grupul de tineri rebeli de aici. La comentarii, dintre care cele mai multe pareau la obiect si cu simtul masurii, atit cit este posibil, desigur, in contextul dat, ma regasesc eu insumi amintit, subiectul-surpriza a doua mesaje curajoase si anonime, desi, din cite stiu, cel putin, singurele mele legaturi cu Institutul "Xenopol" sint in acest moment de pura afectiune platonica. Afara de faptul, poate, ca sint somnambul si ma catar noaptea pe cladirea acestuia.
Faptul in sine nu m-ar fi deranjat, chiar daca imi pare inca neobisnuit sa fiu plasat in cele mai diverse contexte fara voie, daca aceasta dovada nemeritata de atentie nu ar fi continut o minciuna irespirabila. Fara indoiala ca nu merita sa raspunzi unui anonim, chiar si cind te acuza de cele mai groaznice lucruri, pentru ca astfel intri in logica lui. Totusi, tinind cont de contextul discutiei, as dori sa revin asupra acestui caz, pentru a incerca sa vad care-i scopul sau.
Daca am retinut bine, mesajul anonim ma acuza, nici mai mult nici mai putin, ca am fost informator al Securitatii, denuntat fiind de un coleg de la respectivul Institut, ba chiar ca as fi marturisit eu insumi in ziar aceasta. Adevarul este ca in fata unei asemenea absurditati nu sint prea multe lucruri de spus. As putea spune ca este o practica securistica pura, dar s-ar putea sa fie chiar ceva mai mult. Am mai fost acuzat, de-a lungul anilor, de catre diversi anonimi virtuosi (apropo, din acest motiv nu scriu niciodata anonim pe forumurile de pe net!), de mai toate viciile imaginare din aceasta lume (homosexual, evreu, betiv, agent CIA sau DST etc.), din care motiv m-am decis sa fiu abstinent, obligatoriu afemeiat si sa nu platesc niciodata in dolari sau franci francezi. Acestea sint, probabil, privilegiile rubricarzilor de provincie (am fost acuzat si de asta!). Fapt este ca informator, dupa stiinta mea, n-am fost acuzat niciodata ca as fi. Habar n-am de ce, probabil a fost o scapare!
Este adevarat ca acum ceva timp am polemizat pe marginea isteriei ieftine si periculoase induse de unii ziaristi cu privire la deconspirarea informatorilor Securitatii. Pentru cine nu-si mai aminteste, incercam acolo sa separ putin apele, sa ofer citeva repere pentru intelegerea fenomenului in contextul sau, sa indic anumite criterii rationale de stabilire a culpabilitatilor. Nu cred deloc ca judecata en gros serveste la ceva si nici ca isteria trebuie sa fie ghidul nostru moral intr-o asemenea afacere. Cred si acum ca unii dintre cei expusi executiei publice nu meritau aceasta, fie pentru ca dosarele nu-i incriminau in mod serios, fie pentru ca trecusera excelent "testul democratiei". Am convingerea ca trebuie sa analizam aici fapte si nu caractere.
In fine, ca proba a complexitatii acestor situatii, am prezentat propria mea experienta cu Securitatea. Fireste ca nicaieri n-a fost vorba sa recunosc ceva, pentru ca n-aveam ce. Voiam sa spun mai ales ca putea fi doar o intimplare faptul ca, dupa primele incercari de racolare, securistii m-au lasat in pace. Ce s-ar fi intimplat daca isi puneau mintea cu mine: ce anume puteam sa le opun eu, un ins de 18 sau 20 de ani, care nici nu stia pina atunci ca exista Securitate? Este drept ca aceasta forma de empatie poate suna bizar pentru indivizii care semneaza anonim denunturi publice sau pentru cei obisnuiti cu eroii de dupa razboi. Am facut-o pentru Carol Sebastian, un jurnalist pe care nu-l cunosc personal, dar care a facut ceva pentru Romania democratica, ca si pentru altii, aflati pe diverse liste si tabele. Prefer un vinovat nepedepsit decit un inocent acuzat pe nedrept. Am facut-o poate si pentru mine insumi, cel care a trecut, inainte si dupa 1989, prin citeva sedinte de demascare si cunoaste cite ceva din splendoarea miniei populare.
Prin urmare, la ce bun aceasta calomnie, care este miza ei, in razboiul care inteleg ca se poarta la Institutul "Xenopol"? Fireste ca nu pot oferi decit ipoteze. Prima tine de mijloacele puse in joc in acest conflict. Pe de o parte, unii care folosesc argumente rationale, apelul la proceduri, argumente logice si fapte, pe de alta parte, ceilalti, despre care nu se stie mare lucru, cine sint, ce spun direct, cu exceptia directorului Alexandru Zub, care o tin intr-o lirica indignata, sora buna a calomniei fara frontiere. Obiectivul lor este de a deturna atentia, de a-i tine pe ceilalti in defensiva si de a le induce sentimentul de culpabilitate. 
A doua ipoteza priveste "ideologia" acestei pozitii. Foarte probabil, directorul Zub, ca si partizanii sai anonimi, se cred victimele unei conspiratii. Cel putin asa apare din luarile lor de cuvint. Este o conspiratie uriasa, care-i cuprinde, din cite imi dau seama, pe oameni foarte diferiti, despre care eu stiu ca sint in conflict sau nu se cunosc (probabil, aceasta de fatada!), alaturi de ziare aflate in lupta pe viata si pe moarte. Avem aici imaginea unei cetati asediate. A unei rezistente eroice. A unei competente morale inflexibile si a unei devotiuni pentru Cauza fara falie. Toate amenintate de fortele raului, dinauntru si din afara.
Va intrebati ce rol joc eu aici? Inca nu stiu. Pesemne, acesta urmeaza a-mi fi scris de acum incolo. Cert este ca am fost avertizat. Cauzele mari se apara cu toate mijloacele. Presimt ca va veni repede ziua cind Institutul "Xenopol", minunatul loc al formarii mele intelectuale de acum citiva ani, in care traiau in buna pace oameni de diverse convingeri si "religii", in care directorul mai tinea inca la reguli si bun simt, va deveni un soi de manastire privata, inconjurata de santuri cu apa si mitraliere pe margini. Viata este si ea plina de surprize. A naibii viata, este ca pe internet!