Caută 
4 MIN
Exista rani invizibile care nu se vindeca niciodata. Aceste rani sint ascunse undeva in straturile profunde ale creierului (intr-o zona numita de anatomisti hipocamp) si isi au originea in trecut, de cele mai multe ori in copilarie. Hipocampul reprezinta un releu pentru sentimentele si amintirile noastre. Un studiu canadian recent a demonstrat ca evenimentele traumatizante din copilarie nu ne marcheaza doar memoria, ci si genele. Michael Meaney si colaboratorii sai de la Universitatea McGill din Montreal au aratat pentru prima data in mod obiectiv felul in care intimplarile copilariei ne marcheaza, pe termen lung, sanatatea psihica – si ca aceasta este conditionata intr-o masura importanta de materialul nostru biologic.
Cercetatorii canadieni au analizat materialul genetic a 24 de victime ale suicidului si a 12 victime ale accidentelor de circulatie. Jumatate dintre sinucigasi trecusera prin evenimente traumatizante in copilarie. La acestia, o gena importanta pentru echilbrul hormonal, pe nume NR3C1, a devenit inactiva. La sinucigasii cu o copilarie fericita si la victimele accidentelor, gena functiona impecabil. Ca urmare a defectului genetic dobindit, sinucigasii cu o copilarie traumatizanta avusesera in viata adulta o revarsare necontrolata a unui hormon de stres, cortizolul. Aceasta proteina ajuta organismului sa se adapteze in situatii-limita, impregnind anumite zone din creier. Aici se afla receptori care moduleaza si regleaza revarsarea de hormon. La sinucigasi, receptorii care ar fi trebuit sa blocheze hormonul de stres erau inactivi. La viitorii sinucigasi, echilibrul dintre fericire si teama, liniste si stres va fi fost profund perturbat, ca o consecinta a acestei anomalii. "E ca si cum automobilul si-ar pierde brusc frinele – la viteza maxima", comenteaza Osborne Almeida, de la Institutul de Psihiatrie "Max Plack" din Munchen.
Desigur, prin aceste constatari nu se exclud influentele educatiei si mediului asupra comportamentului. Doar ca rezultatele studiului canadian ne atrag atentia ca unele modificari se inradacineaza adinc si de foarte timpuriu in cele mai profunde straturi ale biologicului. Exista chiar o disciplina relativ noua, epigenetica, ce studiaza modificarile genelor ca urmare a evenimentelor timpurii. De altfel, studiile olandeze desfasurate in ultimul deceniu la subiectii nascuti in cumplita iarna de foamete 1944-45 (cind o buna parte din teritoriul Olandei fusese supus blocadei de catre trupele germane) au demonstrat disfunctii majore ale multor organe la acei adulti care fusesera nascuti, cu greutate mica, in acea perioada. Aceste disfunctii sint in mare masura determinate de modificarea materialului genetic. Genele determina productia cantitativa si calitativa de proteine, iar acestea dirijeaza practic toate procesele din organism. Genele se pot modifica (prin activare exagerata sau prin "amutire") ca urmare a diverselor evenimente intimplate de-a lungul veitii noastre – bune si rele. Nu este deloc clar, deocamdata, daca in viitor vor fi dezvoltate terapii sau medicamente care sa "reporneasca" genele adormite. Este de presupus ca da – insa pina atunci ar fi cazul sa ne ocupam mai mult de copiii nostri.
Media romaneasca a ultimilor ani a relatat, practic zi de zi, numeroase situatii de violenta extrema asupra copiilor. O exercita parintii, citeodata educatorii sau colegii de scoala. Cu siguranta ca acesta reprezinta numai virful aisbergului; violenta cotidiana asupra copiilor este mult mai raspindita, fara ca situatiile sa fie suficient de "spectaculoase" pentru a retine atentia presei. Iar ultimele saptamini – atacul criminal de la casa de schimb valutar din Brasov, uciderea unui copil "plingacios" de 8 luni de catre propriul parinte in stare de ebrietate, bataia de la un mall bucurestean fiind doar trei exemple – au reaprins discutia asupra violentei in societatea romaneasca. Sa nu uitam ca violentele adultilor de astazi ar putea avea in mare masura o explicatie in copilaria acestora. Pentru cei mai multi, imi imaginez, copilaria a fost cu totul altceva decit cea fericita clamata de Ceausescu sau presupusa fericita in perioada tulbure a anilor 90. Din pacate, probabil nu va sta nimeni sa analizeze stiintific trecutul acelor brute. Oricum, putine lucruri ramin de facut in ceea ce priveste bestiile contemporane – dincolo de aplicarea legii si scoaterea acestora din societate, prin detentie.
Mai important mi se pare viitorul copiilor nostri. Iar acesta nu suna neaparat bine. Dintr-un motiv sau altul, armonia familiala nu functioneaza in multe cazuri. Daca e sa ne luam dupa multe filmulete postate pe internet (aratind elevi agresind profesori sau dascali matrasind elevi in clasa), educatia in scoala a devenit in multe situatii o gluma sinistra. Slabiciunea sistemului de asistenta sociala a devenit evidenta cel mai tirziu odata cu relatarea cazului asistentei maternale criminale de la Bistrita. Sa adaugam violentele verbale si fizice din emisiunile de stiri, cele semi-fictionale din "reality show"-uri si cele fictionale din filmele de categorie B si mai jos – si avem conturat un tablou de cosmar. Tablou intregit de noile "modele" televizuale – Sexy Braileanca, Eleva Porno, Magda Ciumac si al ei sot, starlete blonde afone, Becali si o liota de presedinti de cluburi de fotbal cel putin semi-interlopi etc. etc. Pe de alta parte, o clasa politica rarefiata in valori, incapabila sa sustina proiecte de anvergura, cu orizont dincolo de genunchiul broastei si care nu e in stare sa genereze legi coerente si aplicabile. Daca nu se va schimba rapid si fundamental ceva in aceasta situatie sociala sinistra, peste douazeci de ani, lucrurile care se intimpla acum vor parea benigne fata de ce ne va astepta atunci.
