Caută 
5 MIN
Pina la celebrul caz "Ciomu", in Romania nu s-a vorbit foarte clar despre raspunderea profesionala a medicului, despre eroarea si greseala medicala, malpraxis, totul aflindu-se intr-o nebuloasa atit pentru sfera medicilor, cit mai ales pentru cea a pacientilor. In schimb, de la acest caz incoace, desi discutiile sint aprinse, acestea sint purtate de o maniera mai ales a acuzarii intregii clase medicale, fapt care a fost sustinut si de decidentii in domeniu, si nu a adus nimic bun, nimic concret referitor la ceea ce inseamna eroare si ce inseamna greseala, ce este malpraxisul, unde se pot adresa pacientii pentru cazurile de malpraxis, cum se pot rezolva acestea, rezultind doua consecinte majore: pacientul nemultumit, nedespagubit, pus pe drumuri si medicii defaimati, timorati, aflati in postura in care sint determinati adesea, de frica de a nu gresi, de a practica o medicina defensiva, prin eludarea cazurilor dificile si abordarea celor mai putin riscante procedee, adesea fiind si cele mai putin eficiente.
Maniera traditionala de evaluare a responsabilitatii medicale vizeaza persoana care a comis in mod direct eroarea. Din aceasta perspectiva, eroarea este consecinta unei optiuni individuale, considerindu-se ca sistemul este bine pus la punct, nu contine puncte slabe sau lacune care ar putea fi cauza erorilor; maniera aceasta desigur ca este convenabila pentru manageri, institutii, prin faptul ca exonereaza de raspundere atit institutia cit si sistemul, "vina" fiind plasata exclusiv asupra individului, maniera de prevenire si rezolvare fiind inculcarea fricii de pedeapsa, cu eficienta modesta, ceea ce psihologii numesc "the just world hypothesis". Este ilogica o astfel de abordare in Romania, atit timp cat, trebuie sa recunoastem, sistemul de sanatate are lacune majore. Pentru a va convinge, dau exemplul scandalului "atei chirurgicale", in care mai multi pacienti au suferit prejudicii majore datorita calitatii slabe a acestui material, care in final s-a rupt. Cine poate fi considerat vinovat? La inceput, toti au strigat ca medicii. De ce medicii? Acestia au lucrat cu materialele pe care le-au avut la indemina, materiale achizitionate de spital; managerul? Acesta a achizitionat materialul omologat de Ministerul Sanatatii, dupa licitatie prealabila. Ministerul Sanatatii? Sistemul?… Tacere… Concluzia a fost ceva de genul: pacientul, cu ghinionul sau…
O metoda de abordare mai recenta este aceea a modelului de "system approach", in care se porneste de la prezumtia ca toti oamenii, chiar foarte bine pregatiti, pot gresi; trebuie sa ne astepam la erori chiar in conditiile celei mai bune organizari, neputind schimba natura umana, dar incercind perfectionarea conditiilor in care se lucreaza. Sistemele au imperfectiuni, asemenea brinzei schweitzer (de unde si denumirea de Swiss cheese model of system), au acele gauri ce ataca sistemele de siguranta, dar care singure nu sint periculoase, pericolul rezultind doar daca, prin suprapunerea feliilor de "brinza", gaurile se aliniaza si sint afectate astfel toate nivelele de aparare.
Ce este eroarea si ce este greseala? Sau exista o deosebire fundamentala intre acestea?
Teoria generala a erorilor profesionale vorbeste de erori de fapt, care tin de natura actului medical, si de erori de norma, acestea referindu-se la lacune de atitudine profesionala. Eroarea de fapt nu poate fi imputabila, deoarece nu a putut fi prevazuta, in ciuda diligentelor atente si minutioase. Se datoreaza unei imperfectiuni care tine de stiinta medicala la un moment dat, unei reactivitati particulare a bolnavului, aspecte care duc la cunoasterea falsa a unei situatii de fapt, aparind in conditiile unei activitati perfect normale. Eroarea de fapt este susceptibila doar unei analize morale, cu un beneficiu deontologic, intrucit respecta regulile de comportament profesional. Se apreciaza ca se afla in eroare orice medic care, in aceleasi conditii, ar fi fost victima aceleiasi capcane.
Eroarea de norma este insa imputabila, intrucit tine de domeniul cunostintei profesionale si se omologheaza cu greseala, cind nu se respecta normele acceptate unanim. Eroarea de norma este comisiva (atunci cind ceva ce nu trebuie se efectueaza) si omisiva (atunci cind nu se efectueaza ceea ce trebuie).
Erorile faptice apar prin neconcordanta totala sau partiala a diagnosticului cu realitatea. Erorile logice apar prin incalcarea regulilor de rationament medical. Cele doua tipuri de erori se generaza reciproc, lipsa unui diagnostic corect determinind o atitudine medicala neadecvata. Erorile faptice sint in realitate greseli. In acest context, definitia greselii presupune urmatoarele conditii: existenta unei datorii profesionale, neindeplinirea acestei datorii facute cu vinovatie, aparitia unui prejudiciu datorat actiunii sau inactiunii si demonstarea legaturii cauzale intre fapta medicala si prejudiciu.
Malpraxisul se refera la incalcarea prin multiple modalitati a regulilor profesionale, judecate dupa un standard special.
Cum este vazuta si reglementata raspunderea profesionala medicala in Romania? Responsabilitatea profesionala medicala poate exista singular sau concomitent sub mai multe forme: responsabilitatea juridica – penala sau/si civila, responsabilitatea disciplinara si responsabilitatea administrativa. Raspunderea penala deriva din constatarea unei infractiuni din culpa (vatamare corporala, neglijenta in serviciu, omor din culpa, incalcarea secretului profesional etc) si nu exista prevederi legislative specifice profesiei medicale. Raspunderea civila se evalueaza in baza procedurii comune privind prejudiciul creat pacientului prin actul medical. De regula, pacientul roman alege calea raspunderii penale si in subsidiar a raspunderii civile din ratiuni economice, deoarece, in situatia comasarii celor doua actiuni, penala si civila, nu se plateste taxa de timbru, prohibitiva pentru majoritatea cetatenilor romani.
"Titlul XVII al Legii 95/2006, intitulat raspunderea civila (mailpraxis-ul), este un exemplu de interventie diletanta in domeniul raspunderii medicale. Prin aceasta lege se infiinteaza comisii de analiza a malpraxis-ului, care au atributii ce se suprapun atit instantelor de judecata cit si comisiilor de disciplina. In final, solutiile date de aceste comisii sint lipsite de orice eficienta si posibilitate de a fi aplicate, deoarece partile au deschisa atit calea judecatoreasca, cit si pe cea disciplinara. Solutiile fiind lipsite de efect, rezultatul este ca atit pacientii cit si medicii sint tracasati si blamati inutil. Solutia comisiei de malpraxis nu constituie proba judiciara (legislatia romana impune in asemenea cazuri o expertiza medico-legala), ci doar, cel mult, o proba extrajudiciara. Legea prevede ca, anual, comisia de supraveghere a cazurilor de malpraxis sa prezinte un raport, dar in cei doi ani un asemenea raport nu a fost elaborat si nu avem, ca si in cazul raspunderii juridice, o situatie a numarului de cazuri analizate si a solutiilor date pentru fiecare caz sau statistic", a afirmat prof. dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, adaugind faptul ca "in Romania, abordarea responsabilitatii medicale, in prezent, este incoerenta, fara un fundament teoretic si, de aici, fara consistenta practica. Pacientul roman, ca si medicul, nu cunoaste procedurile si, mai grav, nici autoritatile si mass media nu il indruma corect. Existenta numai a sistemului de indemnizatie bazat numai pe greseala obliga pacientul sa urmezte strict calea judecatoreasca, care este de lunga durata (in Europa, in medie, 3,5 ani), costisitoare si, de aici, gradul crescut de insatisfactie al pacientului, dar si al medicului, care este tracasat in acest interval de timp".
Care ar fi solutia pentru a clarifica situatia si pentru a nu tergiversa lucrurile, punind pacientii pe drumuri, cheltuind (tot acestia!) resurse materiale adesea prohibitive si avind o rezolvare clara dupa, posibil, ceva ani de la prejudiciu?
"Protejati pacientul, inlaturati cauzele erorilor din sistem, indemnizati pacientul pagubit si nu blamati medicul!" (prof. dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania).
