Economia budista

Din punctul meu de vedere, toate doctrinele, oricat de rafinate, propuse de asa-zisa „stiinta economica", au esuat, mai devreme sau mai tarziu, in practica, in confruntarea cu realitatea. Bazat pe axiome false, mainstreamul actualei stiinte neoclasice e astazi depasit. Are dreptate Pascal Buckner sa considere ca stiinta economica a preluat discursul oracular, sibilinic, ce poate fi interpretat in fel si chip, de aceea nici nu am avea de-a face cu o veritabila stiinta.

Se cauta noi abordari, noi solutii, unei problematici tot mai complexe, pe care singuri am complicat-o inutil, de fapt, in dorinta de a parea cat mai „stiintifici", prin indepartarea de principiile clasicilor si prin lacomia noastra lipsita de masura si de buna cuviinta. Ca orice activitate umana, economia ar trebui sa se inspire din legile divine ce structureaza universul,kosmos-ul (care in greaca inseamna ordine materiala, emotionala si spirituala, deopotriva). Fiinta suprema nu este comprehensibila decat prin atributele sale: bine, adevar, frumos, dreptate, iubire, compasiune, iertare, intelepciune, armonie. Acestea ar trebui sa fie principiile pe care sa se bazeze gandirea si activitatea umana a economiei. Sa recunoastem ca ele au fost uitate odata cu desacralizarea societatilor si ca in locul lor am instalat un materialism grosier si un egoism feroce, o lacomie debordanta si o mercantilizare oarba, care numai bine nu pot aduce. Desi este scris ca „in sudoarea fetei tale iti vei manca painea ta", munca s-a demonetizat ca norma sociala si mijloc de recuperare a altitudinii spirituale la care am fost creati, crescand proportional cantitatea de lene. In Suedia, de pilda, lenea este considerata o boala, iar „bolnavilor" li se acorda ajutoare sociale. 

Asadar, se cauta doctrine noi, mai ales ca e vreme de criza si cele vechi nu mai pot fi reesapate. Acceptand de mult determinantele spiritual- religioase ale cresterii si dezvoltarii economice si studiindu-le pe cele din religiile abrahamice, m-am intrebat mereu care sunt cele care stau la baza avantului formidabil al Asiei. Si am gasit. Una dintre ele este asa-numita „economie buddhista". Aceasta se constituie dintr-un ansamblu de principii inspirate partial din confesiunea buddhista, cum ar fi urmatoarele: – fiecare trebuie sa presteze o munca corecta, pentru a asigura o dezvoltare umana convenabila; – mijloacele de asigurare a existentei trebuie sa fie obtinute intr-un mod corect; – limitarea dorintelor pentru a evita suferinta; – urmarea „caii de mijloc"; – distinctia dintre nevoi reale si nevoi artificiale s.a.

Termenul de „economie buddhista" a fost utilizat pentru prima data de catre americanul E. F. Schumacher, in 1955, la intoarcerea dintr-o misiune de consultant in dezvoltare efectuata mai multi ani in Birmania. Eseul sau seminal, Buddhist Economics, a fost publicat in 1966, in Asia: A Handbook si republicat in celebra sa lucrare Small is beautiful, in 1973. Conceptul a fost preluat si utilizat apoi de alti autori, cum ar fi P. Payuto (1973), P.L. Daniels (2003) si J.F. Dillard (2009).

Dintre toate confesiunile religioase, buddhismul, care nu are nici dogma, nici zei, nici taine sfinte, nici revelatie, nici rugaciune etc, este cel mai aproape de stiinta experimenala moderna, bazata pe ipoteze ce trebuie verificate prin experienta. Economia ortodoxa este insa prea cantitativista, operand numai cu marimi masurabile (utilitate, avutie, profit, dobanda, resurse, pret, munca etc), sub constrangerea raritatii, in timp ce economia buddhista cauta explicatia activitatilor economice in obtinerea de catre indivizi si comunitati a pacii interioare si linistii, a armoniei, sub aceeasi constrangere a raritatii resurselor si se intereseaza mult asupra stadiului mental pe care comportamentul economic ar trebui sa se bazeze. Cu alte cuvinte, in Occident, economia a devenit un scop; in Orient, ea a ramas un mijloc. Pentru Th. Hobbes inca, scopul activitatii umane in general si economice in particular era de a evita durerea si de a cauta maximizarea placerii. Economia ortodoxa considera deci drept rational acel comportament individual ce cauta satisfacerea interesului personal, placerea fiind tradusa in termeni de utilitate, iar maniera tipica de maximizare a utilitatii este de a avea mai mult.

Pentru Buddha, toate fiintele incearca sa evite dukkha, care s-ar putea traduce prin conflict, alienare, ignoranta, durere, mizerie si suferinta. Cele de mai sus sunt produse de atasamentul de dorinte, de placere, iar solutia consta in reducerea pana la suprimare a acestuia. Diminuarea durerii creste pacea si fericirea. Deci buddhismul nu cauta placerea, ci bunastarea, distingand net intre dorinte si nevoi, intre satisfacerea lor durabila si cea efemera, care se transforma in frustrare. Daca el considera ca avutia poate fi si sub forma unui bun, nu face din el un scop, ci un mijloc.

Procesul de productie trebuie deci sa maximizeze calitatea imputurilor umane: el trebuie sa produca competente, inzestrari, creativitate, inovatie. Lucratorul nu trebuie sa se simta exploatat, ci trebuie sa inteleaga ca munca sa este utila pentru el si pentru semenii sai. Utilizarea de resurse neregenerabile trebuie minimizata, ele trebuie inlocuite cu resurse regenerabile. Risipa si deseurile trebuie sa fie minime. Principalul obiectiv al consumului in economia buddhista nu este maximizarea utilitatii, ci mentinerea unei bune sanatati fizice si psihice, conditie necesara pentru eliberarea de dukkha si urmarea unei „cai nobile". Scopul principal al economiei buddhiste il constituie diminuarea durerii si a suferintei tuturor fiintelor vii. Spre deosebire de economia capitalista, in care valorile de baza sunt interesul personal si concurenta, valorile de baza ale economiei buddhiste sunt non-eul si compasiunea, ambele conducand la cooperare.