Eliberarea de bogatie

Economia budista nu vede niciun conflict intre valorile religioase si progresul economic. Sanatatea spirituala si bunastarea individuala nu sunt inamici, ci aliati naturali. Putem concilia valorile spirituale si religioase cu beneficiile tehnologiei moderne. Simplitatea si non-violenta sunt strans legate intre ele. Modelul de consum optimal, ce procura oamenilor un inalt grad de satisfactie gratie unui consum relativ scazut, permite oamenilor sa traiasca fara mari tensiuni. Ei pot astfel respecta Primul Comandament al invataturii budiste: „inceteaza sa faci rau; cauta sa faci bine".

Ca si alti specialisti, economistii sufera de un fel de cecitate metafizica si considera ca stiinta lor nu propaga decat adevaruri absolute, imuabile. Unii merg pana acolo incat clameaza ca legile economice (care legi?) sunt independente, cum e – se considera – legea gravitatiei, neinfluentate de alte „valori". Economia budista crede cu totul altceva, budismul concepand esenta civilizatiei nu ca pe o multiplicare de bunuri, ci ca pe o purificare a caracterului omului, la care contribuie in primul rand munca. Aceasta conduce liberul arbitru pe calea cea buna, disciplinand si canalizand progresiv acel „animal spirit" care se afla in noi. Munca stimuleaza gandurile bune ale oamenilor si le ofera sansa descoperirii scarii corecte de valori si a personalitatii fiecaruia.

Din punct de vedere budist, baza vietii umane este activitatea creatoare, si nu consumul sau acumularea de bunuri; acestea apartin unei lumi rasturnate, in care se redispun fortele raului, care deplaseaza centrul de interes al oamenilor dinspre munca spre produs, dinspre om spre obiecte. Obiectivul principal al planificarii economice budiste este ocuparea deplina, asigurarea unui loc de munca tuturor celor care au nevoie de el, mai putin femeilor, care nu trebuie sa-si paraseasca menajul si copiii pentru a pleca, pe scara mare, in uzine si birouri. Societatea are, astfel, mai mult de castigat.

In vreme ce materialismul este interesat de bogatie, preocuparea numarul unu a budismului este eliberarea. Ceea ce nu se opune bunastarii fizice. Calea de mijloc ne invata ca nu bogatia in sine constituie un obstacol in calea eliberarii, ci atasamentul de bogatie, la fel cum nu placerea in sine este condamnabila, ci dorinta ardenta de a o obtine. Simplitatea si non-violenta sunt deci dominantele economiei budiste. Scopul sau este obtinerea unui maximum de bunastare cu un minimum de consum. Proprietatea si consumul de bunuri sunt considerate ca mijloace in vederea atingerii unui scop. Ei bine, economia budista studiaza in maniera sistematica modalitatile in care pot fi atinse scopurile date cu un minimum de mijloace. In rezumat, in timp ce economia budista cauta maximum de satisfactie umana gratie alegerii unui model de consum optimal, economia moderna tinde sa maximizeze consumul prin intermediul unui mod optimal de efort productiv.

Pentru economia budista, o productie realizata din resurse locale reprezinta stilul de viata cel mai rational. Dependenta de bunuri de import si, in consecinta, nevoia de a produce pentru export reprezinta un summum non-economic si nu se justifica decat in cazuri exceptionale si la scara mica. Economistul budist sustine ca satisfacerea nevoilor oamenilor plecand de la resurse indepartate si nu invecinate este semnul unui esec, si nu al unui succes.

O alta diferenta frapanta intre cele doua sisteme economice priveste modul de utilizare a resurselor naturale. Invataturile lui Buddha prescriu o atitudine respectuoasa si non-violenta nu numai fata de toate fiintele sensibile, ci de asemenea – si insista asupra acestui aspect – si fata de arbori si de plante in general. Fiecare discipol trebuia sa planteze cate un copac la doi-trei ani si sa-l ingrijeasca. Aceasta ar antrena o dezvoltare economica veritabila si fara niciun sprijin extern. Dimpotriva, decadenta economica ar fi indubitabil legata, in mare parte, de neglijenta imprudenta si scandaloasa vizavi de arbori.

Sursa de energie cea mai ieftina este, in mod automat, cea de preferat, altfel ar fi irational si non-economic. Preferinta este, de asemenea, pentru energiile regenerabile, celelalte neputand fi utilizate decat in cazuri de necesitate si cu cel mai mare discernamant si cea mai mare grija pentru conservarea lor. Utilizarea lor fara discernamant constituie un act de violenta impotriva naturii, ce va conduce si la violente intre oameni. Bertrand de Jouvenel spunea ca „exista o tendinta inerenta a civilizatiei de a ruina conditiile existentei omului".

Inainte de a respinge economia budista ca pe un vis nostalgic, in cel mai bun caz, ar fi bine sa examinam mai intai faptul daca traseul de dezvoltare a economiei moderne are sanse sa ne conduca acolo unde vrem cu adevarat. Cum arata Harrison Brown, de la MIT, in lucrarea sa The Challenge of Man’s Future:, „Intr-adevar, daca examinam toate dificultatile previzibile ce ameninta supravietuirea civilizatiei industriale, e dificil de decelat o eventuala compatibilitate intre existenta stabilitatii si mentinerea libertatii individuale".

Recomandam studiul economiei budiste atat in privinta experientei imediate, cat si a perspectivelor pe termen lung, chiar pentru cei a caror credinta este una foarte economicista sau care nu sunt preocupati neaparat de valori spirituale si religioase. Pentru ca aici nu este vorba de a alege intre „cresterea moderna" si „stagnarea traditionala", ci, mai curand, de a gasi adevarata cale de dezvoltare, Calea de Mijloc intre instabilitatea si nesustenabilitatea materialista si imobilitatea traditionalista, de a invata sa ne castigam painea, painea cea intru Fiinta, in mod cinstit si altruist.