Elogiu frivolitatii

 Ne-am obisnuit sa blamam, grabiti, anumite aspecte ale vietii de zi cu zi care se cer contemplate cu ceva mai multa pricepere. Prejudecatile au o mai mare putere de convingere decat sentimentele, opiniile vii. In mod obisnuit, suntem tentati sa condamnam tot ceea ce tine de sfera „usuratica" a frivolitatii, tot ceea ce lezeaza superficialul nostru apetit pentru lucrurile serioase, considerand ca ceea ce nu este grav pierde accesul la profunzime. Nimic mai fals; de fapt, despre putine lucruri de pe lumea asta (in legatura cu cele de pe lumea cealalta imi declin competentele) nu se poate rade.

Duc dorul intalnirilor cu Val Gheorghiu, cu care imparteam, la modul inteligent, rafinat (calitatile i se datorau) aceasta deshidere catre ceea ce multa lume poate considera a fi… frivol. Eu, unul, am admirat mereu si admir fara preget pledoaria pentru frivolitate pe care Val Gheorghiu o facea cu impecabila convingere. Al. Paleologu, un alt mare rafinat, aducea si el prinosul acestei mari calitati a spiritului liber. Nu, nu e vorba de exces, de vulgaritate, de superficialitate ori de alte astfel de pacate capitale. Dimpotriva, am impresia ca fara doza necesara de frivolitate, seriozitatea ajunge sa se autoparodieze involuntar, sa anchilozeze si sa clacheze in stupiditate. Sau macar in rigiditate, ceea ce e primul pas catre prostie. Nu cred in carturarul care practica imperturbabil exilul in biblioteca si nu-si face timp sa mai admire silueta gratioasa a unei femei halucinante sau macar sa se bucure de spectacolul unui meci de fotbal. Si oare chiar nu exista niciun strop de frivolitate la Mozart? Hm! Bun, ma innebunesc dupa Tarkovski, dar asta inseamna ca-mi refuz placerea de a degusta „Ultimul tango la Paris"? Si oare e chiar atat de straina de frivolitate lumea lui Proust?

Inteligenta mai are nevoie de momente de respiro si, decat sa si le consume in puseuri de imbecilitate (care oricum nu ne ocolesc), e preferabila o baie de frivolitate subtire. Recomandabila parca mai curand domnilor, desi, in anumite cazuri, si ilustrarile feminine pot fi seducatoare… Iata o teorie pe care Val Gheorghiu nu numai ca o cunostea foarte bine, dar pe care o si practica in mod firesc, sarmant de firesc. Am avut destule discutii pe aceasta tema si nu as spune ca nu am cazut de acord. Decupez un citat dintr-un mai vechi eseu de-al sau, publicat intr-o zi de marti, chiar in locul in care azi se tipareste acest articol: „Ce eforturi depunem sa ne motivam frivolitatea! (Sa ne-o motivam, dar si sa ne-o salvam. Pentru ca oricat am tine sa nu fim considerati frivoli, undeva, in tesuturile adanci ale alcatuirii noastre – cat de nobila o fi ea – sta pitita farama blamabila, de vreme ce suntem convinsi – nu numai noi, artistii, dar si matematicienii – ca mica doza de adjuvant frivol face bine chiar si celui mai sobru demers, o face, la urma urmei, mult mai comestibila". Frivolitatea e necesara, asadar, dar in dozaj homeopat.

Al. Paleologu (nume esential in formarea mea) nu numai ca nu desconsidera frivolitatea, dar tinea sa se arate convins ca "acela care fuge de frivolitate ajunge la prostie." Paradoxal, nu e asa? Nu tocmai, daca ajungem sa vedem in obisnuitul neajuns nici mai mult, nici mai putin decat "modul inteligent de a lua viata usor." Vorba autorului nostru, "lucrurile cu adevarat importante" nu sunt atat de numeroase, iar in afara de ele, toate celelalte aspecte ale existentei merita o relativizare sanepida pentru a deveni suportabile. Si, de ce sa nu recunoastem, evidenta ne invata ca, din pacate sau, poate, din fericire, traim inconjurati de situatii oarecum triviale, care merita tratate ca atare. Hedonismul pe care scriitorul il apara neobosit este efectul talentului de a sti ce merita intr-adevar o considerabila atentie si ce nu. Este vorba despre selectie, dar care sunt criteriile care ne indruma? Unele pe care nu le inveti nici din carti, nici din sfaturile altora, ci pur si simplu dintr-o anumita seninatate in fata vietii, in fata compromisurilor pe care aceasta le presupune, in fine, dintr-o exersata abilitate de a lua lucrurile à la légère. Altfel, vorba poetului, este trist pe lume. In plus, sustine autorul Sfidarii memoriei, "frivolitatea are enorme deschideri catre lucruri profunde si pasionante." Asta pentru ca frumusetea vietii nu consta decat arareori in rigurozitate, pentru ca cei care se supun permanent unor cutume instituite nu fac altceva decat sa se conformeze unor criterii pe care nu ei si le-au ales, straduindu-se sa faca totul credibil, sa reduca orice gest, orice atitudine la un set prestabilit de reguli. Cu alte cuvinte, sa falsifice necontenit ceea ce ar trebui sa curga de la sine.

Sa fim frivoli, asadar! Da, dar sa o facem cu inteligenta! Cu inteligenta pe care doar cultura asimilata temeinic ne-o poate da!