Energia unor intrebari

Mi-am facut mai demult o teorie despre preeminenta interogatiei asupra raspunsului. Adica a pune intrebari ar fi, dupa mine, mai important decit a formula raspunsuri. Cel care intreaba e un explorator, paseste intiiul pe un teren viran, infrunta necunoscutul, isi asuma riscurile inerente unei atare prospectiuni. Intrebarea presupune nu doar inteligenta (se subintelege), ci si curaj si personalitate, este, implicit, si o proba de caracter. Si e absolut eronata zicala potrivit careia intrebarea vina n-are: are, si inca una magistrala, pentru ca incalca ordinea prestabilita a lucrurilor, perturbeaza inertia lor, vexeaza o traditie adesea impotmolita in rele. Este, in fapt, un mod de a acrosa confortul Sistemului. O sa para pueril, dar m-a strabatut la un moment dat indoiala ca intrebind – in loc sa exclame -, copilul lui Andersen ar fi subminat mai eficace conformismul si lasitatea celor din jur: intrebarea ar fi actionat, in acest caz, ca un injectabil, din interior, cu un garantat efect de redresare. Are, deci, intrebarea un rol revolutionar, o functie de dinamitare? Sa vedem pe baza unui exemplu in cascada:

"Marea intrebare care framinta azi societatea e de ce, dupa un an de la consumarea acelor evenimente tragice, stim tot atit de putin. Nu prea, ci noua guvernare trebuie sa raspunda la respectiva intrebare. Dar si la inca multe altele. Iata doar citeva, luate la intimplare. Este sau nu este vinovat fostul ministru comunist al Apararii (azi mare crestin) de moartea nefericitului impuscat pe poligonul de la Bulboaca? De ce nu se spune nimic si despre ceilalti morti la 7 aprilie, cum ar fi Ion Tabuleac, Eugen Tap si Maxim Caniscev? Cine l-a rapit pe fostul deputat pepecedist Vlad Cubreacov? De ce CCA, in frunte cu Gheorghe Gorincioi (azi convertit la democratie) nu a sanctionat NIT pentru porcariile intitulate «Povesti cu masti»? Cine a organizat «vinerile negre» la Chisinau? De ce nu au fost demisi procurorii care i-au bagat la puscarie pe membrii asa-zisului «grup de la Primarie» si cei care i-au hartuit prin judecati pe Urecheanu, Andronic s.a.m.d.? De ce pina acum nu stim nimic despre concluziile la care a ajuns «comisia Nagacevschi»? De ce ieri ii vedeam, linga mitropolitul Vladimir, pe Voronin, Tarlev, Greceanii s.a., iar acum ii vedem pe Ghimpu si Filat? De ce Procuratura nu a ajuns nici azi la «mafia padurilor» in frunte cu comunistul Popusoi sau la firmele fostului ministru comunist al Constructiilor, Baldovici? E moral si corect ca primarul Dorin Chirtoaca sa ia Focul Sfint de la Mitropolia Moldovei si apoi sa mearga si sa pozeze in fata camerelor de luat vederi la parohia Mitropoliei Basarabiei a parintelui Ioan Ciuntu?".

Sincer vorbind, am si apucat sa intru – destul de adinc – la ideea ca directorul "Timpul"-ui (din care tocmai am citat) s-a lepadat de gazetarie in favoarea propagandei. Mai multe editoriale pe care le-a publicat in propriul ziar dupa instalarea la guvernare a Aliantei pentru Integrare Europeana (si curind, iacata, se face anul) sufera de o anume repliere, au un vadit aer obsecvios, o tinuta suspect de concilianta. Lui Tanase incisivul, ba chiar corozivul i-a succedat (as fi zis "ca prin farmec", daca explicatia n-ar sari in ochi) un Tanase neasteptat, intrigant de binevoitor cu noua guvernare, fostul editorialist si pamfletar dozind farmaceutic invectiva (lansata inainte aproape tale-quale), dizolvind critica in cantitati apreciabile de eufemisme. Metamorfoza aceasta n-a scapat nici lectorului ingenuu. Si cazul, vai, nu e singurul: presa noastra autointitulata democratica si independenta (iata un adjectiv dovedit absolut demagogic!) a comutat la unison in perioada de dupa ultimul scrutin pe ton deferent si prevenitor. Putin a lipsit sa inceapa a cara oala de noapte noilor guvernanti, fiindca, deh, primum vivere, deinde filosofari. Cu precizarea, totusi, ca mercenariatul s-a complicat aici, in mod dramatic, prin filiatie, vlastarul celui mai percutant dintre editorialistii nostri fiind, dupa cum se stie, ministrul Justitiei in guvernul Filat. Asa stind lucrurile, intrebarile de mai sus – teribile prin greutate si precizie – ar putea fi si expresia unei penitente (chiar daca au temperatura exasperarii). La rigoare, energia lor i-ar ajunge Breslei sa-si refaca pierduta demnitate. In orice caz, eu, unul, ma grabesc sa bifez un panegirist mai putin…