Fara istorie

Deosebirea de traiect dintre coruptii nostri si coruptii altora este ca ai nostri stiu cum sa dispara vremelnic din arhivele legii, pentru a se arata mai apoi ca supravietuitori ai luptei anticoruptie. Aici, la intretaierea Rasaritului cu Apusul, coruptia pare vesnic verde, pentru ca nu are sau nu permite o istorie scrisa. Precum legendarul magar disparut in ceata, individul care s-a ostenit si a adunat, pe spezele statului, niste banisori negri pentru zile albe se face nevazut de pe radarul public, dar nu inainte de a fi usor aratat cu degetul, expus si pozat, asemenea omului-elefant sau femeii cu barba. O evaluare a marilor cazuri de coruptie dintre schimbarea de regim din decembrie ’89 si pina in prezent ar indica, probabil, ca:

1. La noi, lista coruptilor e lunga, dar lipseste cu desavirsire. Exemple: a) jocurile piramidale de tip Caritas sau FNI, soldate, conform unor estimari relativ imprecise, cu milioane de pagubiti si cu miliarde de dolari dati in urmarire generala; b) devalizarile de banci – Bancorex, Dacia Felix, B.I.R etc.- prin acordarea de favoruri financiare unor clienti de casa, astazi oameni cu totul cinstiti aflati in top 500; c) vinzarea la bucata si pe preturi de nimic a fostelor glorii ale industriei ceausiste, spre a fi transformate in cenusa, fier vechi si conturi in dolari; d) incalecarea sistemelor strategice – energie, transport, constructii, telecomunicatii – si transformarea lor in gaini cu oua de aur aflate la cheremul unor meseriasi care fac banul gros si foarte gros dintr-o mica si eleganta rotatie de penita; d) licitatii in care pixul de un leu ajunge sa coste o suta, iar punga de plastic de 50 de bani se da, ieftin ca braga si curat concurential, cu numai 500 de lei. Toate aceste exemple si multe altele au un numitor comun, anume ca "profesionistii" acestor lovituri se bucura in continuare de roadele muncii lor, in timp ce justitia, culmea ghinionului, nu poate dovedi nimic. Nici macar existenta miliardelor de dolari disparuti ca magarul in ceata.

2. La noi, coruptii au ajuns in folclor, nu dupa gratii. Bogatia unei culturi in care capriciile vietii circula, vorba romanului, din gura-n gura, este tezaurul folcloric. O cultura eminamente orala respinge precizia presupusa de existenta marturiilor scrise. Vazuta ca fatalitate a istoriei, dovada scrisa este marginalizata, subminata, dislocata de fecunditatea viguroasa a vorbei. Asa se face ca, in cazurile de mare si foarte mare coruptie, ancheta politistilor documenteaza una, rechizitoriul procurorilor da seama despre alta, iar deciziile curtilor judecatoresti hotarasc cu totul altceva. Interpuse intre litera si spiritul legii, aluziile, soaptele si sugestiile, toate trei de esenta si circulatie orala, transforma pedeapsa in libertate si coruptul in personaj folcloric. In consecinta, tranzitia a populat mentalul colectiv cu eroi pestriti si vocali, a caror devenire este interpretata adesea in cheie mitologizanta. Ajuns in folclor, marele corupt inceteaza a mai fi considerat un rau ce trebuie indepartat si este prefacut in personaj de poveste inzestrat cu inteligenta iesita din comun, putere de convingere cit sa mute din loc un munte plin cu paduri si sa-l prefaca in bani gheata, relatii, pile si cunostinte mai bune decit ale dracului insusi, legaturi trainice cu semizeii din esalonul superior (carora le intretine slabiciunile si campaniile electorale) si avere, frate, avere, nu gluma, cit pentru toate generatiile de urmasi, pina la a doua venire a Mintuitorului. Marele corupt se inscrie, iata, in patternul voievodal al descalecatorului intemeietor de lume. Terenul arabil al patriei abia asteapta sa fie transformat in proprietate personala, toata in intravilan, desigur, pentru un pret mai bun si mai convenabil dezvoltatorilor de cartiere rezidentiale, office-uri, malluri si supermarketuri, o ctitorire de biserica e aproape obligatorie, iar castelul familiei trebuie sa fie cit mai semet. Numai bolnavii de idealism si prostii fuduli nu inteleg ca totul are un pret, ca totul se negociaza, se tranzactioneaza, se capitalizeaza. Si e normal sa fie asa, pentru ca, nu?, orice legenda are sau trebuie sa aiba un simbure de adevar.

3. La noi, toti coruptii sint oameni cinstiti. Bizar, dar adevarat, sintem un popor format numai din oameni cinstiti. La noi nu se fura, ci se mosteneste. Toti oamenii de bine acuzati pe nedrept de coruptie au avut, la un moment dat, rude putred de bogate si extrem de binevoitoare. Si, ca in toate povestile emotionante si cu final foarte fericit, aceste rude au hotarit, pe patul de moarte sau in viata fiind, sa-i fericeasca pe cei mai cinstiti membri ai familiei cu vile si palate, masini de lux, iahturi, tablouri, bijuterii, valuta si alte neinsemnate bunuri mobile si imobile. Daca cineva se incumeta sa rasfoiasca cu ochi atent declaratiile de avere ale unora si altora, va ajunge la concluzia ca pe vremea comunismului si in post-comunismul de dupa s-a trait mai dihai ca in sinul adamic al capitalismului. Dintre paginile tacute ale respectivelor declaratii sare la lumina adevarul ca am fost si sintem martorii unei perioade epocale, in care numai cei mai cinstiti dintre oamenii muncii pot acumula, in trei-patru anisori, case cit dealul, mijloace de transport individual mai stralucitoare ca soarele, opere de arta cu carul, podoabe cu tona si bani cu sacul. La intrebarea "Cum se face ca patria arata ca dupa trecerea unei turme de rinoceri printr-o orezarie?" cei mai cinstiti dintre oameni muncii vor da intotdeauna raspunsul potrivit: "Nu stiu, n-am vazut, n-am auzit, nu cunosc, eu mi-am vazut de treaba".