Film pentru prieteni

60 de minute cad undeva intre mediu si lung-metraj. Desi genericul crediteaza o echipa intreaga ca autori nediferentiati in drepturi, Radu Jude a initiat conceptul acestui produs, in viata profesionala ocupindu-se de scenarii si regie. Filmul nu a fost gindit pentru o durata anume, la inceput 30 de minute parind autorilor a fi un spatiu indeajuns de amplu pentru explorarea tramei. Faptul ca s-a ajuns la o durata dubla e poate un efect al speculei de succes asupra unui limbaj modelat, intors dupa necesitatile de exprimare ale personajului principal.

La sesiunea de intrebari si raspunsuri de joia trecuta, motivatia initiala a autorului  transparea in dorinta de a face un film mai repede, fara sa astepte un an dupa procesul de finantare prin CNC. Documentarea a fost esentiala, cuprinzind cazuri de sinucidere descrise in carti de psihologie si pe internet. Care sint resorturile mintale ale oamenilor ce isi gonfleaza proportiile necazurilor pina la pragul auto-anihilarii? Cum legi informatiile din capul tau ca sa ajungi acolo? Cum ingustezi tunelul?

In loc sa lase in urma o scrisoare, sinucigasul din Film pentru prieteni se inregistreaza pe o caseta video. Mesajul e adresat amicilor, prietenilor si familiei, in fapt un rechizitoriu amar, o impingere a vinei catre exterior. "Un studiu despre o mare iubire de sine" – descrierea lui Radu Jude cuprinde piscina de afecte in care se balaceste personajul principal. In cele 60 de minute, Gabriel Spahiu reda sens expresiei "tur de forta", pentru ca montajul cuprinde o singura taietura (ascunsa), care-i ingaduie si actorului timp sa se incarce pentru ultima parte (mai fizica) a productiei. Fara sa ridice ideea de film intr-un singur cadru la rangul de obiectiv in sine, Jude isi motiveaza alegerea prin sirul de inferente care porneste de la a face un film mai repede, ceea ce justifica alegerea digitalului, si continua cu faptul ca in poveste personajul se filmeaza singur, neavind intentia de a monta. E un exemplu de gindire conceptuala ce ia in seama toate resorturile creatiei video, inclusiv cele de dinainte, exterioare productiei in sine; e adevarat ca nu acopera si intrebarea initiala, de ce faci un film, dar poate ca ea nu are nevoie de un raspuns acum.

Ca intentie de privire, spectatorul se poate cu greu dezbara de grila prin care este pregatit sa citeasca un produs spectacular. Daca te duci la cinema, la teatru, dorind sa-ti confirmi universul interior, vei obliga continutul sa se muleze pe aceasta dorinta. Aplicat, aflind ca este un film despre un sinucigas, poti hotari ca da, vrei sa-l vezi pentru ca te intereseaza problematica (ii dai importanta), sau nu, n-ai chef sa te deprimi. Informatiile ante-spectacol, care contribuie la alegerea de a-l viziona, construiesc deja ochelarii prin care obturezi surpriza si-ti interzici sa descoperi. Aceeasi gindire care a pus sub semnul intrebarii intentia (de manipulare evidenta, formala) in cazul creatorilor este valabila si de partea cealalta. Spectatorul cu intentie va filtra continutul dupa propriile-i dorinte. Film pentru prieteni e o comedie. Asa am simtit-o eu, intuitie confirmata de realizatori in discutiile cu publicul.

Personajul sinucigasului e scris/construit dupa tipicul unui profesor de conditie modesta, cu o foarte buna parere despre sine, cu un permanent sentiment de nedreptatire si cu limbajul semi-corect, patetic, presarat cu dovezi ale propriei culturi. Barbatul incearca sa se ridice deasupra norocosilor fericiti, pizmuindu-i cu maxima pasiune. Textul, marturia profesorului, e o speculatie continua asupra derapajelor de limbaj si atitudine pe care iubirea de sine inselata le scuipa catre un exterior devenit, din varii motive, inaccesibil.

Comedia e inerenta in patetic; e acel reflex pe care il ai in fata nenorocirii exagerate, care pare sa se reverse dincolo de orice excercitiu normal de empatie. Undeva avem o frina care ne interzice sa ridem de rau, pentru ca e mult mai confortabil (si neimplicant) sa rizi de bine. Film pentru prieteni incurajeaza hazul de necaz prin specula de limbaj neo-realista, in care felul de a vorbi comun, lipsa completa de expresivitate lingvistica vadesc atitudini si presetari neuronale absurde, generatoare de umor.   

De remarcat ca, la proiectia de joia trecuta, organizatorii l-au cooptat pe Mircea Toma in calitatea de psiholog, pentru a "facilita" receptarea filmului de catre spectatori. De parca filmul ar fi periculos, arma mortala 3; si e adevarat ca s-a ris mult mai putin decit ar fi fost cazul. E de-ajuns sa fie cel putin o persoana in public care sa inceapa, cineva detasat si atent la limbaj. Personal, nu cred ca e nevoie de psihologi la proiectie, decit daca vor sa mearga in civil vineri, la ora 19.00, cind Film pentru prieteni va rula la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" din Iasi.