In al noualea cer

Wolke 9, tradus cuvint cu cuvint Nor 9, literar – In al noualea cer, e povestea unui adulter cu personaje de "virsta a treia" si e primul film foarte bun pe care l-am vazut la TIFF anul acesta.

Sex explicit intre batrini – acesta este cirligul prin care Wolke 9 a ajuns cunoscut din gura-n gura. Asa era recomandat, asa se birfeste despre el, asta e "cartea lui de vizita". Cine nu stie nimic despre film si vrea totusi sa-l vada, va fi surprins de cit de mult ofera filmul (si cit de putine senzatii tari).

In al noulea cer incepe promitator pentru noi toti, amatorii de senzational. Doi batrini fac dragoste la prima vedere. Cind secventa se termina ca un pregeneric, aflam despre ce e filmul: e un film despre fericire, despre cautarea fericirii pe pamint. Fericirea din primele 5 minute e urmata de cauza ei, o cautare timida si vinovata, pe care Inge, o croitoreasa de 65 de ani, o intreprinde pe tot parcursul filmului. In vremea cautarii, vazind-o pe Inge cit de anost traieste cu sotul ei de cariera, Werner, atentia spectatorului se deplaseaza incet de la biologism strict la o empatie sincera cu calea spre in afara, pe care Inge o gaseste cu septuagenarul Karl, fermecator impatimit al sporturilor in aer liber. Dilema morala apare odata cu evolutia adulterului, iar consecintele sint urmarite pina la ultima. Oscilatia femeiii intre cei doi barbati, demolarea si reconstruirea vietii lor de pina atunci e intretaiata de repetitiile Ingai in corul pensionarilor.

Atractia pe care Wolke 9 o suscita chiar si fara a fi vazut e legata de tabu. Asemenea lucruri nu se arata. E cam si cum n-ar fi si nici nu s-ar povesti. Sintem educati sa privim batrinii copilaresc, in sus la orice virsta. Oricit clipim, nu apare decit imaginea unor bunici lipsiti de sexualitate, ale caror unice activitati si/sau preocupari sint scosul prajiturii din cuptor si/sau plimbarea in parc. Iar din punctul lor de vedere, in cazul in care intereseaza pe cineva, problema adulterului oricum nu se pune la virsta aceasta. Imaginarul comun ne dicteaza un soi de impacare magica pina la sfirsitul foarte apropiat.

Prin scenariul abordat, regizorul german Andreas Dresen opereaza o mutatie serioasa de focus: casatoria de 30 de ani e privita ca o "relatie", in felul in care relatia, spre deosebire de casatorie, prevede oricind riscul destramarii, si nu al divortului. Intr-un anumit sens, pasiunea dintre amanti, pe care filmul o arata, creste odata cu impamintenirea casatoriei ca relatie.

Cinematografic, filmul frapeaza de la primul cadru. Eu am sentimente hotaritoare in primele 5 minute ale oricarui film, insa aici am fost prins de mult mai devreme. In al noualea cer incepe cu un cadru lung cu Inge in autobuz. Nu vedem cine sta pe scaunul de linga ea, cine sta in fata ei. E discret machiata. Inge coboara din autobuz, intra intr-un bloc, bate la o usa. Ii deschide un batrin care o priveste cu asteptare. Inge intra in apartament cu o pereche de pantaloni pe brat. Batrinul si-i da jos pe-ai lui ca sa-i incerce pe cei proaspat adusi. O saruta si o dezbraca. Fac sex. Fac dragoste. Secventa e luminata in alb, ca toate secventele dintre ei doi. Partizan al documetarismului, regizorul ofera o imagine reala. Actorii impresioneaza prin naturalete, amantii se iubesc batrini si goi. Mai tirziu, sotul incornorat se lasa spalat pe piept, in cada, de sotia inspirata in fragedul adulter.

Banuiesc, nestiind, ca vine un moment in viata biologica in care te gindesti ca nu ti se mai poate intimpla nimic pe plan emotional. Acesta e punctul pe care Wolke 9 "il cearta". Dat fiind subiectul miscat dincolo de raza acceptiunii sociale, Adreas Dresen are arta de a pastra scenariul in simplitatea unei istorii clasice de adulter, eliberata insa de povara intelepciunii. In al noualea cer demonstreaza optiunea alternativa la fericire personala; problematica morala, condusa in afara ortodoxismului nostru.