Ipostaze de romanitate

Nimeni nu iarta pe nimeni in Romania, incep sa cred, iar frustrarile socio-politice (individuale sau colective) – bineinteles, nu putine, acumulate constant, prin diverse canale psihologice, pe fondul de existenta a unei societati instabile, supuse nesfirsitei "tranzitii" – se propaga ad infinitum, de la un nivel la altul, dupa principiul vaselor comunicante. Sa luam un studiu de caz. Guvernul nu plateste la timp salariul factorului postal, de pilda, si el, la rindul lui, il va sanctiona pe pensionarul Gogut, intirziindu-i, deliberat, livrarea retributiei lunare, absolut derizorie. Gogut, tracasat peste masura, va anunta (si el) politia, cu consecventa diabolica, in legatura cu muzica ce trece prin peretii apartamentului unu de la etajul doi, unde fiul patronului braseriei de la colt isi face zilnic de cap. Patronul, cu nervii in pioneze din cauza Garzii Financiare, se face negru cind il (mai) vede (si) pe politistul de proximitate sunind, pentru a nu stiu cita oara, la usa si, odata ajuns in barul sau de mahala, sesizeaza si cele mai mici detalii de imperfectiune, aidoma eroilor poeieni, bintuiti de excitabilitate neuronala supra-dimensionata. Bunaoara, zareste o pata minuscula pe tejghea si zbiara animalic la picolita sarmana (cu sapte frati si o mama bolnava acasa), amenintind-o cu darea afara. Ulterior, tinara plinge infundat intr-un colt, dezvoltind sumbre previziuni. Se opreste numai pentru o clipa si priveste demonic catre clientul soios si beat, de la masa de linga geam, client care, adineaori, i-a adresat expresii porcoase. Cu un gest ferm, de o siguranta dezarmanta, isi sufla nasul violent, presindu-si nara stinga fugitiv si lasind o secretie galbena, gelatinoasa, sa aterizeze direct in paharul cu coniac contrafacut, ce urmeaza sa fie servit micului badaran de cartier. Gradual, un cerc vicios cuprinde insidios intreaga natiune, transformind-o intr-un mare sanatoriu pentru sociopati, alienati, retardati si delabrati sinistri. Astfel, Romania devine, sui generis, crima si pedeapsa fiecaruia dintre noi.

Acum un deceniu si jumatate, am participat, timp de o luna, alaturi de o suta cincizeci de universitari din intreaga lume, la un asa-numit "program pre-academic" (de initiere in modul de viata american), derulat la Universitatea Texas din Austin. Eram cu totii beneficiari ai bursei Fulbright pe acel an (1993-1994), iar americanii gasisera o formula ingenioasa de a ne stringe laolalta (tineam de diverse institutii universitare din Lumea Noua, aflate la mii de kilometri, poate zeci de mii in unele cazuri, distanta una de cealalta) si de a ne familiariza cu fundamentele existentei yankee. La un curs de "educatie civica", lectorul a facut un exercitiu practic plin de imaginatie si subtilitate. Ne-a impartit in grupuri de cite cinci oameni (am iesit, in total, vreo treizeci de echipe!), ne-a dat o harta a orasului (mai precis, a ariei din jurul campusului, uriasa, oricum!), ne-a fixat citeva puncte pe ea si ne-a cerut sa parcurgem intreg circuitul, intr-un interval relativ scurt, pentru a reveni, apoi, la Universitate (cistigatorii erau, desigur, cei ajunsi aici primii). Pentru a fi sigur ca am trecut prin toate punctele, profesorul ne-a obligat sa aducem cite o informatie importanta din fiecare loc: specificul institutiei aflate in respectivul spatiu, profilul social, dimensiuni etc. Curiozitatea situatiilor deriva din faptul ca, in toate locatiile, se aflau mai multe cladiri, noi neputind sti cu certitudine care dintre ele reprezenta tinta exacta. Prin urmare – acesta era schepsisul intregului proces -, trebuia sa comunicam cu cei legati de institutiile respective intr-un fel, sa-i chestionam, sa le cerem explicatii. Nu stiu daca va imaginati ce inseamna sa navaleasca peste tine (in timpul slujbei, intrucit oamenii in chestiune lucrau la acea ora!) o suta cincizeci de straini (in valuri de cite cinci!), de toate rasele, culorile si accentele, intrebindu-te, practic, aceleasi lucruri? Nu e prea placut, va garantez! Si totusi, multitudinea de functionari, bibliotecari, vinzatori, politisti, medici, ingrijitori, chelneri s.a.m.d. a intrat, fara ezitari, in jocul nostru, afisind o amabilitate aproape neverosimila. Nici un gest de plictiseala, nervozitate, ostilitate sau – Doamne fereste! – badaranie! Doar o explozie de veselie si civilitate care-ti dadea incredere in viata si in valorile ei.

Nu sint naiv sa cer Romaniei actuale standarde de civilizatie americana si ma pregatesc sa accept argumentul ca bunastarea te poate face simpatic, pe cind saracia, prin contrast, iti articuleaza o identitate antipatica in mod neconditionat. Adaug insa: nu putem sa presupunem ca toti americanii intilniti in acea dupa-amiaza texana traiau intr-o fericire continua, avind, fiecare, desigur, nelinistile, presiunile, plictiselile si oboselile lui. De aceea, raportindu-ma la universul mioritic, nu am cum sa-mi reprim, prin contrast, un sentiment de profunda instrainare fata de tara in care m-am nascut si fata de maniera ei de asezare in istoria prezentului. Ce-i mai poate salva pe romani din propria lor posomorala, ura, rautate, mitocanie, ipocrizie, intoleranta si ticalosie? Cine si ce ar mai avea puterea sa ne (re)aduca zimbetul civilitatii pe chipurile impietrite de mihnire? Ce arbitru va mai putea fluiera sfirsitul acestui meci ucigator dintre noi si noi insine? Nu indraznesc sa vin cu un raspuns. In plus, (mai) am o intrebare ce ma obsedeaza de ceva vreme. Oare cum ar reactiona copilul unui pompier american cazut la datorie, in 2001, incercind sa salveze vieti la World Trade Center, daca, prin absurd, la CNN, ori altundeva, ar auzi stirea ca, in Romania, la inundatii, "salvatorii" au mers cu barcile din casa in casa si au cerut bani sinistratilor aciuati in virful acoperiselor pentru a-i duce pe uscat? Cred ca, asemenea picolitei din povestea mea, si lui i-ar veni sa-si preseze subit nara stinga si sa proiecteze un medalion verzui-viscos pe harta lumii, acolo unde Carpatii, Dunarea si Marea Neagra se intilnesc maiestuos, in tinutul fostilor geti, "cei mai viteji si mai destoinici dintre traci", daca-mi aduc eu bine aminte.