Italianul si norul de cenusa

Cind talpa cauciucata a Italianului a atins cimentul aeroportului Baneasa, televiziunile romanesti incepusera deja sa verse pe burtiere stiri despre eruptia vulcanului islandez. Italianului nu ii pasa. Era vineri, o zi insorita de-ti venea sa dai cu basca-n zei de frumos ce era, si zborul de la Venetia la Bucuresti nu era decit inceputul unui sejur plin de fericire si de relaxare. Vazindu-se asteptat de amici romani, parea suspect de generos cu laudele. Ii placea aeroportul Baneasa, in ciuda aerului usor brutto, de magazin satesc, pentru ca era aproape de centru. Bucurestiul parea cool. In ciuda unei senzatii stranii si siciitoare, pentru care nu reusea sa gaseasca un termen potrivit, locul era interesant. Cu aglomeratia era obisnuit de la Milano si chiar s-a aventurat sa afirme ca bulevardele deschise si oazele parcurilor fac din capitala Romaniei, in ciuda blocurilor infernale, un loc numai bun de vizitat daca nu te dau banii afara din acasa. Din povestile amicilor mai auzise ca Romania e o tara cu prezzi bassi, in care sint asa de multe taxiuri, incit o tura cu masina galbena e mai ieftina decit mersul pe jos. De la Baneasa pina la hotel opinia a devenit certitudine. Pentru contravaloarea a cinci-sase euro, taxiul l-a purtat pe o distanta atit de lunga, incit si-a zis ca in patria taxiurilor nu merita sa o iei la pas nici pentru o azvirlitura de bat.

Vineri seara si simbata toata ziua, distractie, plimbari cu amicii si voie buna. A venit insa duminica, ziua plecarii, asa cum scria pe biletul de avion cumparat de la o companie low-cost. La sosirea in Baneasa, peisajul nu mai era prea haios. Lumea de pe lume, bagaje, aer greu. Noroc ca s-a intilnit cu niste conationali, unii usor amuzati de intimplare, toti curiosi in legatura cu ceea ce urma sa se intimple. Luni era, totusi, zi de munca. Li s-a spus tuturor sa vina luni dimineata, ca se rezolva. Usor ingrijorat, Italianul a cazut de acord sa mai stea o zi, dupa ce a umblat pe la mai multe firme de transport cu autocarul si a aflat ca poate sa ajunga acasa numai dupa un drum de peste 30 de ore si contra sumei de 100 de coco numai dus. A ramas, cu inima usor strinsa si s-a invoit de la serviciu. Aflase ca romanii nu glumesc cind vine vorba de cenusa vulcanica.

Luni dimineata, atmosfera din il simpatico aeroport Baneasa devenise irespirabila. Lume enervata, bagaje peste bagaje, nici o decolare. Cind a aflat ca urma sa plece – in cel mai bun caz – abia joi la amiaza, Italianul a luat o decizie curajoasa: "Mai bine imi iau inapoi jumatate din bani si imi cumpar un zbor de la Suceava la Venetia, pentru miercuri dimineata". In teorie, totul era perfect. Ce mai conteaza o suta de euro in plus cind criza zborurilor ii face pe oameni sa doarma pe valize? In plus, Iasul e de nerefuzat. Sigur se va simti mai bine, isi spunea, stiind ca poarta spre cer si, implicit, intoarcerea acasa sint la doar doua-trei ore distanta.

Luni dupa-amiaza si-a luat inima in dinti si a pornit-o spre Iasi. Dupa sapte ore cu maxi-taxi, timp in care si-a blestemat de mai multe ori telefonul mobil si un animalut pe nume Cazzo (cel putin asa au considerat cei din jurul sau), Italianul a ajuns pe la noi.

Marti, zi urita, ploaie, coafura abia, abia mai rezista. E ca vai de ea, la fel si entuziasmul generat de gindul ca "era mai bine daca ramineam la mine acasa". Iasul, oras interesant, imi place centrul, mi-a placut mincarea, in special musacaua, pacat ca n-am vazut mai mult, noroc ca am baut un vin bun cu un amic. Orele trec, beleaua e cit casa. Avionul e a doua zi, la ora 8.35, si de la Iasi e imposibil sa ajungi la Suceava cu o ora inainte de decolare, asa cum e regula. Nici domnul Google nu mai este de folos. Ca un facut, dupa miezul noptii, de la Iasi la Pascani nu mai circula nici un tren, desi de la Pascani spre Suceava ar exista mai multe legaturi feroviare. Noaptea nu e un sfetnic bun nici pentru cursele de microbuz, autobuz sau autocar. Ce nebun pleaca la drum cu noaptea-n cap pentru a ajunge la ora 7 la aeroportul din Suceava? Ecco, i-am spus, lasa ca te duc eu cu masina, facem o excursie fina, de dimineata.

Si m-am documentat. Aeroportul international "Stefan cel Mare" este amplasat in orasul Salcea, la 12 km est de Suceava. Orasul Salcea? La 4 dimineata plecam, sosim in Suceava la ora 7. In Suceava, desigur, nu exista indicatoare spre aeroport. Cred ca unii dintre suceveni nici nu stiu ca au aeroport. Drumurile sint la fel de proaste ca soselele din Iasi. Cu rotile sarind printre hirtoape, am avut inspiratia de a urma indicatoarele spre Botosani.

Trecem prin Salcea, un biet sat ajuns oras european si, la o suta de metri, dupa biserica, pe stinga (asa ne-a dirijat un localnic), iata si drumul betonat spre aeroport. Ajungem. Stefan cel Mare s-ar fi simtit ofensat. Nimic nu e mare. Aeroportul e un scherzo. S-ar putea numi, cu succes, "Stefan cel Foarte Mic". O cascarabeta cu un turn si o pista, plus doua avioane parcate in fata peluzei. Un automat de cafea si citeva fotolii. Un bar-cazino-bar inchis. O fosta studenta taie bilete. Ne salutam. Pe un perete, o poza panoramica cu aerodromul si imagini idilice cu folcloriste si plutasi. Bine ati venit in Romania!

Cursa circula, coafura se invioreaza si rezista din ce in ce mai bine. La plecare, Italianul filozofeaza: "Cind voi fi batrin, o sa le povestesc nepotilor ca am fost in Romania pe timpul Marii Eruptii Vulcanice, asa cum altii ne povestesc noua despre Marele Razboi sau Marea Criza". Noroc si drum bun, ii zic. Oare o mai veni pe la noi?