Iubire tirzie

Toata lumea stie ca iubirea este una si ura este alta. Mai pe intelesul tuturor, una o exclude pe cealalta si invers, pentru a aduce precizari in plus.

Totusi, lucrurile nu sint chiar atit de clare si multe intimplari nu pot fi explicate daca sfera iubirii ar fi o entitate disjuncta cu sfera urii. Pirandello incearca sa analizeze paradoxul inseparabilitatii persoanelor care se urasc (vezi schita Motanul). Placerea vietii la unii se reduce la bucuria cauzata de necazurile provocate persoanei pe care o urasc. Daca ar disparea persoana urita, ar disparea si placerea de a trai a celui care uraste.

Fenomenul acesta ciudat apare, de regula, intre fosti soti, dar nu este un accident nici atunci cind apare intre profesor si discipol, intre binefacator si beneficiarul binefacerilor, intre amanti si intre aliati cu prietenii declarativ vesnice.

Cred ca nu ar fi prea multe de spus cind ura este declarata si fiecare isi vede de drumul lui, nefiind obsesiv preocupat de viata celuilalt. Daca insa un om, sa-i zicem totusi om, il salveaza de la pieire pe cel pe care il uraste, cu singurul motiv ca fara el ar muri si telul pentru care traieste, atunci chiar ca este o situatie anapoda.

Simona si Viorel Fartusnic au trait un sfert de secol impreuna ca sot si sotie, au zamislit un copil, care acum este in State, si au adunat o avere frumusica. Viata intre cei doi a fost normala pina cind Viorel a pierdut semnificativ din putere. Colac peste pupaza, Simona era, la cei 43 de ani, o femeie superba. Pielea corpului, sinii, risul acela gilgiit, toate erau mai ceva ca la o fetiscana in formare.

Pe unde mergeau impreuna se observau ochii lacomi ai unor barbati trasnet atintiti spre bunurile femeii. Femeia era constienta de atuurile sale si se bucura ca era in atentia multor rivnitori la „munca" straina.

Viorel la inceput se purta prosteste, dorea sa demonstreze ca-i capabil de recorduri si o dadea chix invariabil.

Pe de alta parte, Simona nu mai dorea sa camufleze esecul si-si cam dadea drumul la muzicuta pe la prietenele sale.

Una dintre prietene a vrut sa verifice, convinsa ca ea personal face minuni si, cum Viorel era pus pe razbunari, totul s-a terminat lamentabil.

– Trebuie sa te faci de ris si prin sat, ride rautacios Simona.

– He, he, i-au mers fulgii…

Risul femeii il rodea si il aducea intr-o stare aproape de crima.

Oamenii s-au despartit, au impartit totul si au dorit sa stea in aceeasi casa, special conceputa pentru doua familii.

Din acel moment, singurul scop al vietii lor era sa se amarasca reciproc. Nici unul, nici celalalt nu era dispus sa inchege vreo relatie solida. Trebuia sa ramina casa in totalitate fiului lor. In rest…

Simona primea uneori vizita unui mascul feroce si, stiind bine compartimentarea casei, chitcaia artistic spre timpanul delicat al lui Viorel.

Nu se vedeau spumele de la gura fostului sau sot, totusi omul isi iesea din pepeni si izbea in perete:

– La bordel, destrabalato, ptiu…

A doua zi, Simona uda florile si fredona:

– La, la, la… dulce-i viata, la, la, la…

– Cit l-ai platit? Asa o cimotie ca tine…

– N-are a face cit am platit. Merita!

Viorel se otravea. Aducea si el acasa cite o mindra, dar Simona avea scuipat la furca.

– A doua oara n-o mai prinzi… Cu toti banii din lume.

– E femeie, nu gluma. Du-te si da cu un pic de apa pe tine, poate atragi si unul cu mirosul normal.

La faza asta Simona arunca in Viorel cu ce avea in mina.

Cei doi isi faceau viata grea prin tot felul de sicane si se bucurau enorm de necazul fostului partener. Totusi, cel mai lovit era Viorel si intr-o noapte l-a luat Salvarea.

Simona a venit la spital. Viorel era cu tuburi in nas, cu perfuzii in brate si parea bolnav rau.

– Te curati, saracu’, spune ea radiind de placere.

– Nu-i nimic grav, riposteaza nefericitul.

– Se vede pe fata. Doctorul spune ca… nu mai ai mult.

– Care doctor? sare ca ars Viorel.

– Eh, care. Ai lasat baiatului…

– Nu. Du-te dracului de aici.

– Te duci tu, acusica. Eu ma marit.

– Ceee?

– Ce-ai auzit. Sint tinara si vreau sa-mi traiesc viata.

– Iar esti in calduri?

– Asa am fost tot timpul. Tu ai fost un mototol.

– Ti-ai rezolvat-o cu altii.

– Asta cam asa este.

– Cuuum? Te pomenesti ca si copilul…

– Nu fi prost. Daca ti-as spune, as fi o proasta.

– Esti oricum.

– Dar nu atit cit sa te fac sa dai casa altuia.

Viorel si-a revenit dupa o saptamina si o siciia continuu pe Simona.

– Unde-i mirele? Se marita Muma Padurii, ha, ha.

Au mai trecut ani si Simona s-a internat. Trebuia sa fie operata de un cancer tratabil.

– Cancerul este cancer, spune filosofic Viorel, asezat pe un scaun linga patul din spital.

– Nu-i periculos.

– Hm. Te incurajeaza. Asa patesc in general curvele.

– Du-te naibii de aici.

– Te mai vad eu acum. Dar… si ti-ai facut de cap.

– Vrei sa ma lasi?

– Din partea mea, este bine ca vei crapa. Imi aduc o gospodina acatarii. O adevarata femeie.

Viorel vede lacrimi in ochii Simonei. Avea sentimente ciudate.

Simona chiar a parasit lumea aceasta si atunci Viorel si-a pierdut scopul existentei pe pamint.

– Ma duc la tine. Ce, crezi ca ai scapat?

Si dupa o luna s-a dus. Ultimul sau gind a fost:

– Doamne, sa fie in rai sau in iad. Imi este indiferent, numai sa fiu cu Simona.

Cu siguranta ca Sfintul Petru a dat o derogare si acum sint amindoi in rai. Iertindu-si pacatele.