La unison

Chiar traim intr-o tara a surprizelor. Sau, mai exact, a imprevizibilului: cine s-ar fi asteptat sa ia bataie (deontologica, desi, in conditii propice, nu bag mina in foc ca vorbele n-ar fi cunoscut o subita reconversiune) nici macar post-festum, ca era logic, ci chiar avant la lettre? Naivul Creanga, care te urca pe Calul Balan dupa isprava, musai. Cum sa fi stiut de ultimul racnet in materie de strategie educationala: s-o incasezi cu anticipatie, in binecunoscutul stil al loviturilor preventive! Adica Joe Biden inca se mai lega la sireturi, inca isi mai potrivea nodul la cravata (cred ca obligatiile astea mai fac parte din fisa postului unui vicepresedinte, si nu doar american), cind "Timpul" ordona palmuirea natiunii prin tastele lui Constantin Cheianu, editorialistul sau cel mai lucid, cum zisesem odata si cum, probabil, n-o sa ma mai incumet sa afirm de aici inainte.

Articolul aparea in ziua vizitei inaltului oaspete de peste Atlantic. Cum dezideratul scrisului coincident cu trairea inca este utopic, normal ca aferatele ocari au fost redactate in ajun, probabil printr-un istovitor efort premonitoriu. Ce si-o fi zis chisinauianul, dimineata pe la sapte, stind in slapi si sorbind cu inghitituri mici din cafeaua fierbinte, dupa ce va fi luat ab initio si ex abrupto la moaca lui de contribuabil? M-am jucat de sistematizarea acuzatiilor si iata ce lista a iesit:

1. Ar fi trebuit sa traim (sincer si solidar, cum ar veni) o stare de entuziasm; n-am trait-o si e pacatul insensibilitatii noastre (sau al nesimtirii, daca domnul Cheianu concede);

2. Ar fi trebuit sa intelegem ca avem de a face cu "un eveniment unic in istoria Moldovei" si sa ne fabricam din produsul acestui act de comprehensiune un motiv de mindrie nationala. Rationamentul ar fi trebuit sa capete urmatoarea forma: "al doilea om din lume ne viziteaza mica noastra tara!";

3. Momentul fiind unul de "intilnire cu istoria" (ceea ce inseamna ca la piata, de pilda, ne ducem prin anistorie; desi e foarte posibil ca si plenul Legislativului tot in bule atemporale sa aiba loc), toata lumea, de la vladica la opinca, de la PCRM-isti la PLDM-isti (via, desigur, PD-isti si PL-isti), avea datoria sa se repeada pentru a demonstra ca "sintem capabil sa ne ridicam la inaltimea lui". Sa tragem o linie provizorie de bilant: entuziasm, accesare prompta a esentelor, mindrie si conformitate cu anvergura momentului. Mai departe e pe crescendo:

4. Trebuia sa se faca tam-tam (asta pe plaiurile mioritice, in conditii de excedent la surle si tambale!), pregatirile pentru evenimentul respectiv trebuiau sa dobindeasca amploare, satisfactia ar fi trebuit sa ne fie "explicita";

5. Capii Aliantei ar fi trebuit sa se contopeasca intr-o singura entitate egala si impacata cu ea insasi, iar noi, prostimea fericita, sa-i vedem "tinindu-se de miini", dar mai ales "vorbind la unison despre imensa semnificatie si marea oportunitate pe care le comporta vizita lui Biden" (oare cum ar fi aratat practic scena asta?);

6. Dar coeziunea la virf ar fi trebuit sa aiba un corespondent la poale: "America urmind sa devina subiectul nr. 1 al dezbaterii publice, elitele ar fi trebuit sa dea tonul, societatea civila, tinerii, savantii, oamenii de cultura si mass-media erau chemati sa dea dovada de o mobilizare fara precedent". Adica intilnirea din scuarul Operei trebuia sa devina, nici mai mult, nici mai putin, un apogeu de energii populare, chiar "un fel de Mare Adunare Nationala";

7. Pour la bonne bouche, cite o scaltoaca lui Ghimpu si Lupu: "Ati citit vreo declaratie a partidelor liberal si democrat care ar saluta vizita istorica? Si Lupu, si Ghimpu stau spasiti de o parte, de parca ar fi vorba de o isprava electorala a unui concurent politic si nu de un eveniment crucial pentru tara";

8. Si nota de final, natiunii miselite: "Popoarele mici sint ca atare nu prin teritoriu, ci prin faptul ca nu stiu sa discearna intre evenimentele mari si cele minore care li se intimpla, toate sint pentru ele la fel de mediocre".

Nu sint prea multe de comentat aici. Constantin Cheianu si-ar fi dorit, in spiritul manifestarilor proletcultiste de odinioara, o fervoare generala, obedienta pe masura, si la toate nivelele – de la muncitori si tarani pina la intelectuali si elite. Inlocuiti-l pe Biden cu Stalin sau Brejnev si veti vedea pe data enormitatea acestor pretentii regizorale. La urma urmelor, trebuie sa avem nu doar obligatia apoteozei (acum, in timpuri postmoderne, cind discutabila e si Pronia), dar si dreptul indiferentei, libertatea de a ramine impasibili, dreptul – garantat constitutional – de a nu aplauda decit atunci cind ne vine, nu cind ni se incumba. E stupefiant sa gasesti vestigii tribale in mentalul elitelor noastre. Se viseaza la o normalitate de tip chinezesc, cind toti vorbesc si aclama la unison.