Caută 
6 MIN
Am descoperit, de curand, o lume aparte: inchisa, specializata, suficienta siesi. O lume care functioneaza ca un segment al socialului, dar care are o oarecare autonomie: norme proprii, reguli de comunicare si un limbaj adecvat. Comunica cu societatea mare, influenteaza sau este influentata, dar are si standardele sale. Nevoit sa apelez la centre de reparatii ale organismului, am inceput sa frecventez un mediu care-mi era strain si despre care nu stiam mare lucru pana acum. O societate aparte.
Sistemul si actorii. Aceasta lume speciala, a varstnicilor sau suferinzilor, s-a instituit, cu timpul, intr-un sistem care distribuie statusuri sociale, construieste prestigii si proceduri de excludere a neavenitilor. Veteranii, clienti de ani, unii de zeci de ani, iti pot prezenta un tablou al tuturor statiunilor, al avantajelor si neajunsurilor fiecareia; deduci, din recitarile lor, cat de bine stapanesc domeniul. Cura de tratament, prin casele de asigurari, ofera – teoretic – fiecarui pensionar sau sindicalist, inclusiv celor pensionati de la ceapeuri, sansa de a se reface, anual, in statiuni de tratament. Cu o co-plata, se intelege. Dar numai unii sunt informati, accepta conditiile, au posibilitatea sa-si plateasca contributiile proprii si au invatat mecanismele de a pune mana pe un bilet. Trebuie sa stii cand sa faci cerere, sa cunosti cota statiunilor, sa pandesti momentele distribuirii si sa profiti de eventuale refuzuri. In fine, sa decodezi modul de functionare a sistemului si sa identifici semnele de recunoastere. Inadecvatii cumpara bilete intregi, platesc, dar sunt usor de recunoscut si nu sunt agreati. Cei mai versati si-au dobandit adevarate competente pentru cele doua etape ale procesului: obtinerea biletului si acomodarea cu mersul lucrurilor, odata ajuns. Dupa aceea savureaza momentul de glorie, impartasind si celorlalti cum s-au „descurcat", difuzand retete de succes, dand sfaturi, evaluand statiunile si personalul, de la cel medical la cel de la hotel si restaurant. S-au specializat si in evitarea obstacolelor birocratice, stiu sa se fofileze inainte altora pe la cabinete si sali de tratamente, desi totul este planificat la ore fixe, cer exceptii la masa, curteaza personalul, uneori prin mici, foarte mici atentii. Unii sunt extrem de galcevitori, certareti, pretentiosi dincolo de bunul simt, de parca au avut, toata viata lor, asemenea conditii. Cei mai multi au un vocabular sumar, daca le asculti discursul sesizezi deficitul de instructie, in contrast cu pretentiile mari; frustrare indusa si alimentata de cultura sociala difuzata la unele televiziuni. Uneori sunt oameni cu educatie putina (am schimbat, la Vatra Dornei, doua camere si in ambele erau ciobite obiectele sanitare, desi hotelul e de curand renovat); se disting printr-un fel de uniforma, slapii si treningul. Placerea socializarii, in holurile hotelurilor sau pe bancile din parcuri, dupa luarea meselor, procura cele mai intense satisfactii. Se difuzeaza cunostinte medicale, retete de tratamente-minune sau de conserve si de gatit. Uneori, doamne cu voci de expert transmit aceasta cunoastere la telefon, celor de acasa. Optiunile politice sunt emise transant, adevaruri non-negociabile. Argumentele: mie astia imi plac, de la ei am obtinut multe. Argument irefutabil. Cum am zis, o lume suficienta siesi.
Trasaturi comune si diferente. Anul acesta am fost nevoit sa bifez doua statiuni, la intervale diferite, Covasna si Vatra Dornei. Am avut un bun teren de observare. Am reperat, desigur, unele trasaturi comune, dar si elemente specifice notabile. Prima caracteristica, frapanta: inapetenta pentru curatenie, pentru protejarea mediului ambiant pe care-l frecventeaza zilnic, cu totii. Si in plimbarile pe o alee lunga, sub poale de padure, cu popasuri amenajate pentru odihna, la Covasna, dar si in vestitul parc de la Vatra Dornei, „pacientii" (citeste: beneficiarii sistemului) lasa in urma lor mucuri de tigari, coji de seminte, ambalaje. In jurul fiecarei banci e adesea covor alb tesut de acesti reprezentantii ai unei civilizatii care mai are nevoie de cateva generatii pentru a invata sa se respecte. Faptul ca vorbesc tare, ostentativ, ca isi racnesc istoriile personale la telefonul mobil, pentru cei de acasa sau pentru nefericitii care nu au acces la sistem, neaparat din locuri publice, tine de aceeasi reprezentare sociala a lumii in care ei se gasesc, neparat, in centru, sunt nucleul dur. La Covasna, la masa, nimerim cu diferite cupluri sau parteneri intamplatori, uneori comentam evenimentele curente sau pe cei din jur. Intr-o zi nimerim cu doua doamne care o forfecau pe a treia, amatoare de flirturi. Ne indica, la o masa alaturata, un domn bine copt, cu haina si cravata, altfel decat ceilalti, batos si manierat ostentativ, anturat de trei doamne (domnul e vaduv). Ar fi un general care s-a laudat ca are o pensie de 135 milioane lei; e dintre cei cu „pensii nesimtite", ne informeaza interlocutoarele. Se mai lauda si ca are acolo, la spital, un apartament. Doamnele sunt oripilate de stilul omului, face parada de banii si avantajele lui intre amarati, unii cu pensii de sase sute de lei. Ce merite poate avea acest ins fata de un profesor universitar care e evaluat de statul roman cam la a saptea parte din ce i-a oferit lui?
Optiuni politice si preferinte culturale. La chioscul de ziare, din Spitalul cardio-vascular Covasna, dimineata, observ ca toti cumpara o fituica numita Click; unii, si Jurnalul National. Lumea antenelor. Am numarat, intr-o zi, la coada, douasprezece persoane, aceleasi preferinte. Cand am cerut si eu ziare, altele, doamna de la chiosc a tresarit si a ridicat capul, sa ma vada. De unde am aparut? Intr-o zi, tot la Covasna, dau de doi insi care discuta despre plagiat: unul, pirpiriu, modest, repetand ca el e doar muncitor, dar crede ca nu e frumos sa copii, nici la scoala si nici mai tarziu; celalalt, cu superioritate, spune ca el are alta parere, nu e chiar plagiat, e „interpretabil". Nu ma pot abtine si intervin: domnule, dumneata stii ce e aia plagiat? Adica sa copii de la altul, nu e plagiat? De alaturi, de pe o banca, o „doamna", nu stiu cum sa-i zic, ma interpeleaza agresiv: ce, n-are dreptul cineva sa aiba alta parare? Eu: nu poti sa ai pareri despre ceva ce e reglementat prin norme clare. Ea: dar dumneata de unde stii, esti jurist? Stie ca numai un jurist poate avea opinii. O lume isterizata, orbita, care invata „opinii" de pe la televiziuni. Nici nu realizeaza ca recita „idei primite". Opinia publica a Romaniei profunde! Urasc pe cei deosebiti de stilul lor. O doamna, din Constanta, ne povesteste cat il iubeste ea pe Mazare care le "da", lunar, un kil de zahar si unul de ulei si nu mai stiu ce. Ba ii si felicita de ziua lor. Ii explic ca nu Mazare le "da", dar n-am succes. O alta doamna, la Vatra Dornei, cu nume unguresc, fara a fi provocata, incepe sa recite lozincile afisate prin sate, in vremea referendumului.
Seara de teatru, la Vatra Dornei, afis mare la intrarea in parc: „Angajare de clovn" de Matei Visniec, cu Teatrul din Bacau. Premiera recenta, trei actrite daruite, joc subtil. Sala Casei de cultura, cu peste trei sute de locuri, e plina de elevi (unii cam grobieni, candidati la bac profesional) si doar doi-trei profesori, insotindu-i. In prima loja, cativa localnici de vaza. In cealalta, sase persoane, printre care si noi, platitorii. Din cei aproximativ o mie si doua sute de ocupanti ai celor trei mari hoteluri, pline, nici un amator de teatru bun. Ce-o fi fost in sufletul celor trei doamne, venite sa aduca cultura autentica, unei lumi care nu are nevoie de ea?
Consideratii finale. Lumea varstnicilor si suferinzilor nu e o lume vesela. Oameni care au reprezentat ceva vreodata, sau au sperat ca reprezinta, dupa ce au iesit din lumea activa si-au pierdut reperele si pozitiile sociale. Incearca acum sa se acomodeze la o alta lume, dar se intuieste nesiguranta si frustrarea. Oameni dependenti de ceilalti, in cautarea demnitatii pierdute; necajiti, usor de multumit si de manipulat.
