Modelul gingas al femeii sovietice

Nu stiu citi dintre cititorii acestor rinduri detin informatia ca Ziua Nationala a Femeii a fost stabilita in 1909, pe pamint american, in amintirea unui mare mars de protest organizat in 1908 la New York, manifestatie la care au participat, ne informeaza diverse surse, in jur 15.000 de femei adunate pentru a cere imbunatatirea conditiilor de lucru in industria textila a vremii. Un an mai tirziu, in 1910, la a doua conferinta internationala a femeilor socialiste, Clara Zetkin, o activista germana, a propus ca Ziua Internationala a Femeii sa devina simbol al miscarii de emancipare a femeilor, socialiste mai ales.

In lumina acestor inceputuri, pinza ideologica in care au fost invaluite momentul si ideea pare sa fi fost mai putin scortoasa decit in anii ce aveau sa vie. Daca ii dam crezare lui G. Calinescu, care arata ca, in societatea taraneasca, femeia insemna „doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii", si care observa ca sotia era, in conceptia barbatului traditionalist, „un tovaras inferior si util, ursit sa procreeze si sa ingrijeasca de gospodarie", parca ne vine mai usor sa intelegem de ce tabloul emanciparii femeilor nu avea coloratura inutila a unui moft, ci nuantele vii ale necesitatii.

Fixarea Zilei Internationale a Femeilor in ziua de 8 martie este pusa pe seama unei figuri de marca in sinul miscarii bolsevice, Alexandra Mihailovna Kollontai, fiica de general imperial, aprinsa de focul ideilor marxiste pe vremea studiilor in Elvetia. Din pozitia de Comisar al Poporului pentru Asistenta Publica, Alexandra Mihailovna l-ar fi influentat pe Vladimir Ilici, nemuritorul Lenin, sa capitalizeze si sa formalizeze, pentru imperioasele nevoi de propaganda, suflul nou al emanciparii care se facea simtit in zidirea de inceput a veacului al XX-lea.

Crescuta in lumina rosie a Rasaritului bolsevic, ziua femeilor a fost prelucrata de masinaria ideologiei cu secera si ciocan si prefacuta in zi de lupta si de munca. Cele doua biete brate de lucru din societatea taraneasca, au trecut de la sapaliga la lopata sau la strung, de la razboiul de tesut la marea mecanizare de razboi, de la stilpul gospodariei la stilpul societatii. Zestrea a fost risipita de elanul egalitatii, dar de producatoare de copii patria-mama si partidul-tata aveau imperioasa nevoie dupa dezastrele umane si materiale provocate de singeroasele lupte de clasa. Era nevoie de o minune.

Asa a aparut femeia sovietica. Titanica, polifunctionala, multilateral dezvoltata. Harnica pina la sacrificiu, inteligenta foc si extrem de productiva. Egala in drepturi cu barbatul, devotata trup si suflet idealurilor socialiste, nascatoare a omului nou. Pentru o asemenea faptura, ziua de 8 martie – ne informeaza Scinteia anului 1948 (seria III, anul XVII, nr. 1066, p. 5), citind surse sovietice de incredere – „nu e o zi speciala „feminina", cind toate femeile se aduna si se tinguiesc de soarta lor, ci o zi de lupta, cind intregul proletariat isi incordeaza eforturile pentru desrobirea femeii din lanturile regimului iobag si capitalist, din lanturile acelei orinduiri bazate pe proprietate, in care femeia a fost legata numai de „caminul" ei, de gospodaria si de copiii ei, in care a fost rupta de la orice activitate politica si sociala, si in care se afla sub stapinirea misticismului si zvonurilor intunecate".

Cum sa fie femeia tinuta in iobagie, cind sarcina ei era mult mai inalta, sacra chiar ? Niet ! Tara, o gospodarie muuult mai mare, astepta o super-gospodina, copiii patriei, muuult mai multi, nu puteau creste fara dragostea si ocrotirea unei super-mame, iar partidul-tata, ca toti oamenii muncii, avea nevoie de o super-tovarasa de viata si de lupta contra fiarelor imperialiste.

Sub imperiul obsesiei de a copia modelul de lux fabricat in URSS, femeile din Romania erau urgentate („Femei, fiti o forta activa … !"), sa se prefaca in produse sociale extrem de fiabile, ultraeficiente si supraproductive. Iata, de pilda, citeva date din portretul memorabil al tovarasei Elena Caras, inchegat sub un titlu de aur, „Metalurgista" (Scinteia, 1950, seria III, anul XIX, nr. 1678, p. 3): „Cine este Elena Caras ? O muncitoare cum nu a existat pe vremuri la noi. Este metalurgista la Grivita Locomotive. Si nu de mult era bucatareasa, spala vase si matura. Dar ea nu munceste numai la masina, in productie. Cu aceeasi insufletire cu care da zeci si zeci de piese peste program, ea participa la viata politica si sociala a uzinei. Este agitatoare de partid, face parte din comitetul de redactie al gazetei de perete, este responsabila cu asigurarile sociale". Se observa, sper, ca schimbarea robiei domestice cu un orizont democratic, de vasta respiratie economica, sociala, culturala si politica, a schimbat profund faptura tovarasei Caras. Munca dura, de uzina, desfasurata in buna voie si cu mult avint peste programul normal, va fi fortificat, de buna seama, musculatura fostei bucatarese. Depasindu-i pe altii, s-a depasit pe sine. Bratul de fier, calit in incandescentele metalurgiei, devine o incarnare a spiritului otelit, turnat la scoala agitatiei intelectuale care anima gazeta de perete a fabricii de locomotive. Si ca totul sa fie exemplar, fortele fizice si spirituale ale tovarasei erau dublate, intrecute chiar de priceperea ei in gestionarea asigurarilor sociale.

Daca tovarasa Caras era o pilda vie, ce comentarii se pot, oare, face despre cele 68 de U.F.D.R.-iste din Petrosani, care, in cinstea zilei de 8 martie 1950, au coborit de buna-voie in adincurile minelor si in doar citeva ore au smuls pamintului 1060 de tone de carbune, desi isi propusesera sa scoata numai 300 de tone ? Dumneavoastra, doamnelor si domnisoarelor, cit v-ar lua sa decupati, in lumina chioara a lampaselor, 15,6 tone de carbune pe cap de tovarasa ? Sa-i dam, asadar, dreptate editorialistului anonim care teoretiza cu aplomb revolutionar: „Fiecare om al muncii trebue sa vada in femeile muncitoare, tovarasele noastre de viata si de lupta, O REZERVA INEPUIZABILA DE ENERGIE CREATOARE; DE ELAN REVOLUTIONAR, DE CAPACITATE ORGANIZATORICA."

Unde sint, intreb, gingasele femei de odinioara ? In noi, printre noi, cu noi ! Ma uit in lume si, aidoma publicistului angajat din trecut, cuget cu netarmurita admiratie: „Ce binecuvintata risipa, ai facut, Doamne, de energii creatoare!"