Monumente pentru decizii

joi, 25 octombrie 2007, 18:43
3 MIN
 Monumente pentru decizii

Rezidenta in cadrul programului ARTISTNE(s)T, derulat de Fundatia ProHelvetia din Romania la Centrul European de Cultura Sinaia, artista ieseana Liliana Basarab a propus un proiect interactiv de creare a unor "monumente pentru concepte".

Inspirindu-se din obiceiul autoritatilor locale franceze de a invita primarii sa voteze o personalitate populara care sa o intruchipeze pe Marriane, reprezentarea simbolica a statului francez ca "triumf al Republicii", Liliana Basarab a invitat, la rindul ei, oamenii obisnuiti, activi pe internet, sa voteze, dintr-o serie de fotografii facute persoanelor pe care le-a intilnit de-a lungul rezidentei, pe Miss sau Mister Neutralitate, Obiectivitate si Sustinere.

Interesata de reciclarea critica si ironica a simbolurilor (de la "frumusete" la "adevar"), de transpunerea vizuala a conceptelor abstracte si de mecanismele de reprezentare concreta a acestor abstractiuni, Liliana Basarab continua seria de proiecte cvasi-colaborative in care ii invita pe cei din jurul ei sa contribuie la realizarea lucrarii de arta. Intr-unul dintre cele mai cunoscute proiecte ale ei, Liliana Basarab a realizat in alb o serie de carti postale care erau distribuite pentru a fi completate cu imagini ale definirii si imaginarii "frumusetii" si care trebuiau trimise catre o casuta postala de unde erau preluate pentru a fi expuse in diferite contexte, de la galerii de arta la spatii cu aflux public (o serie de carti postale completate de oameni de virste si profesii diferite fiind proiectata si intr-unul din Oficiile postale din Tatarasi).   

In proiectul initiat in cadrul programului de rezidente desfasurat la Sinaia, Liliana Basarab preia regulile jocului dupa care primarii oraselor franceze sint invitati sa voteze personalitatea care ar putea sa o reprezinte pe Marianne (imaginea statului francez), care ajunge sa fie intruchipata de actrite, cintarete si top modele de succes (de la Catherine Deneauve si Mireille Mathieux la Laeticia Casta), solicitind vizitatorilor website-ului special conceput pentru acest proiect sa voteze persoana care ar putea cistiga titlul de Miss sau Mister Neutralitate, Obiectivitate si Sustinere si care ar urma sa fie reprezentata intr-o sculptura.

Conceptele abstracte de "neutralitate", "obiectivitate" si "sustinere" tin sa fie concepte utilizate politic in contextul responsabilitatii oamenilor simpli, care isi duc viata de zi cu zi intr-un anonimat dezinteresat. Aici nu mai avem de-a face cu o "imagine publica" ce ar putea functiona drept model al reprezentativitatii ideale, ci cu o imagine a efortului artistului de a semnala importanta orientarii atentiei politice catre oamenii simpli, care sustin baza "Statului". Cit de "neutra", "obiectiva" si "sustenabila" poate fi "imaginea unei vedete" construita printr-o varietate de medii "implicate", "subiective" si "dispensabile"? Nu cumva "monumentele publice" sint "inventii mediatice" construite pe baza unor "concepte abstracte" care incearca sa abstraga nevoi si dorinte inserate de anumite "grupuri de interese" politice? Aici este vorba despre o politica ascunsa a manipularii mediatice, mai curind decit de "politica la vedere" a doctrinelor spectrelor politice.

Propunind acest proiect de ridicare a unor "monumente pentru concepte", Liliana Basarab critica insasi functionalitatea ideilor de "neutralitate", "obiectivitate" si "sustinere", deoarece ii invita pe participantii la vot sa reflecteze la criteriile dupa care ar decide selectarea unei imagini in detrimentul alteia. Prezentind o serie de fotografii ale unor non-vedete care ar putea concura la titlul de Miss si Mister, esti pus in fata "partialitatii gustului", "alegerii subiective" si "sustinerii aleatorii" a "necunoscutilor" pe care ar trebui sa ii propui pentru aceste "titluri". Realizezi fragilitatea unor astfel de decizii si gradul de aleatoriu care sta la baza oricarei reprezentari concrete a valorilor si idealurilor atit de apelate in demersurile politice de acomodare la realitatea vietii cotidiene.  

Comentarii