Motiunea ca sputnik

Acum cincizeci de ani era lansat primul satelit. Si o faceau, contrar asteptarilor, sovieticii. Intrigindu-i in primul rind pe americani. Care nu se gindisera inca la solutie. Una – cum avea sa se dovedeasca apoi, jumatate de secol – preponderent politica. Si de la cine putea veni o atare provocare politica decit de la provocatorii politicului mondial, unul mizerabil in substanta, nu si fara urmari dintre cele mai grave. Provocare benefica insa pentru linistea globala, odata cu imediata punere in proiect a strategiei nord-americane. Pina la a-i devansa in scurt timp pe propagandistii belicosi de la Kremlin si, mai mult, a-i reduce, finalmente, la tacere printr-un paralizant Razboi al stelelor, asigurind si in prezent o hegemonie securizanta pentru civilizatie.

Sputnikul lansat de rusi era, rizibil, cam cit doua mingi de futbol de la Dinamo Moscova, dar era, in ultima instanta, o provocare. Pentru o America, pentru un intreg Occident, neconfruntindu-se pina atunci cu perfida propaganda moscovita, deja expansiva pe glob.

Efectul de bumerang e unul vizibil si azi, ambitiile Moscovei primind zdrobitor inapoi ce-au provocat. Durerile de cap, multiple, stind in altceva, in impacarea unui fost imperiu al raului cu o civilizatie din ce in ce mai stapina pe sine. Si oricum mai relaxata.

De dragul amuzamentului, si nu prea, sa vedem in recenta tevatura provocata de PSD, cu sturlubatica lui motiune de cenzura, intirziat reflex al lansarii unui sputnik, neservindu-i la nimic.

Dimpotriva.

Reflectind convulsiile interne ale unei formatiuni provenind dintr-un comunism autohton de cea mai joasa speta, scenariul motiunii a evidentiat cu pregnanta gestul total riscant al unui disperat ucenic vrajitor, neinstare a-si mai supraveghea diavolestile elemente. Capul rautatilor fiind un Geoana, voind, acesta, a se debarasa de fosilele trecutului, nu atit pentru a asana un partid oricum anacronic – prin falsele lui pretentii de stinga sociala – cit pentru o minima supravietuire. Solutia motiunii, intr-un climat si asa vinzolit, nu pare a-si fi aratat inca efectele. Cele punctuale, de partid, prin pedepsirea tradatorilor din propriile rinduri, sint deocamdata si singurele la vedere. Daca Geoana reuseste sa-si aproprie Bucurestiul si teritoriul – tentativa grea -, atunci debarasarea de faraoni de talia unor Iliescu, Nastase, Theodorescu, Solcanu ar fi un prim pas spre salvare.

Salvarea a ce?

Superflue, de nu si ridicole, peroratiile unor insomniaci analisti ai momentului, ingrijorati, vai, de precaritatea unei stingi, acum in opozitie, care sa monitorizeze actuala putere pe osatura liberala, asigurind astfel, iarasi vai, un eficient echilibru statal.

Cita naivitate!

Ca si cum am fi nu o Romanie ce a cunoscut jumatate (sputnik) de secol grozavia unei asa-zise stingi – dictatura curata – ci o ideala Suedie a armoniei sociale.

Daca Geoana nu-si asigura un spate din cei din noua generatie pesedista, atunci formatiunea sa va ramine apanajul inraitilor activisti din vechea garda.

Oricum perdanti si acestia.